Licitațiile publice – frecvent în atenția Consiliului Concurenței

Licitațiile publice sunt în mod constant în atenția Consiliului Concurenței, date fiind fondurile publice implicate și scopul autorității de a se asigura că acestea sunt cheltuite în beneficiul cetățenilor, în calitate de consumatori finali. Astfel, încă de la începutul acestui an au fost anunțate amenzi aplicate de Consiliul Concurenței pentru trucarea unor licitații privind achiziționarea de indicatoare rutiere, respectiv servicii de pază. În același timp, au fost declanșate investigații noi privind trucarea de licitații pe piața salubrizării din județul Mureș, respectiv pe piața parcărilor publice cu plată din municipiul Brașov.

Ce se califică drept trucare de licitații?

Există o varietate mare de comportamente care pot fi calificate drept trucare de licitații. În linii mari, ceea ce este comun acestora este existența unei forme de cooperare – directe sau indirecte – între ofertanții la o licitație, care duce la eliminarea parțială sau totală a concurenței între aceștia în cadrul respectivei proceduri.

Este important de semnalat faptul că inclusiv schimbul de informații între ofertanți este în măsură să atragă aplicarea de sancțiuni de către Consiliul Concurenței. Acesta se poate realiza, de exemplu, prin discuții informale sau prin furnizarea de documente cu privire la condițiile financiare ori tehnice în care ofertanții intenționează să participe la procesul de atribuire a unui contract.

De asemenea, folosirea unui mandatar comun care negociază condițiile comerciale pentru mai mulți ofertanți distincți poate fi calificată, în anumite condiții, drept comportament anticoncurențial.

Mai mult decât atât, regulile anterior menționate se aplică chiar și atunci când ofertanții sunt societăți afiliate. În măsura în care două companii parte din același grup decid să participe individual la aceeași licitație, din perspectiva Consiliului Concurenței acestea vor fi privite drept entități distincte, cărora nu le este permis să își coordoneze comportamentul în cadrul procesului competitiv.

Printre cele mai întâlnite forme de trucare a licitațiilor se numără:

• Ofertarea de curtoazie – intervine atunci când un ofertant este de acord să prezinte o ofertă mai mare din punct de vedere financiar decât cea a unui concurent sau prezintă o ofertă despre care se ştie că este mult prea mare sau conține termeni ce nu ar putea fi acceptați de autoritate, cu scopul a permite unui concurent să câștige licitația.
  Precizăm în acest context că decizia unui participant la o licitație de a oferta un preț care este mult prea ridicat prin raportare la ofertele altor concurenți sau la așteptarea autorității nu ar trebui calificată drept dovadă de comportament coluziv din partea acestuia, atât timp cât este rezultatul politicii sale comerciale și nu este corelată cu sau influențată de discuții sau înțelegeri cu alți ofertanți.
• Reținerea de la ofertare – se manifestă prin înțelegerea între doi sau mai mulți concurenți ca unul sau mai mulți dintre aceștia să se abțină să participe sau să își retragă ofertele, pentru a îi permite unui anumit concurent să câștige, deși în mod normal fiecare dintre aceștia ar fi participat la respectiva licitație.
  Cu toate acestea, decizia unilaterală a unui anumit concurent de pe piață de a nu participa la o anumită licitație, justificată de nevoia de alocare eficientă a resurselor pe proiectele existente sau viitoare sau de alte asemenea considerente stabilite în mod individual, nu este în măsură să atragă riscuri de concurență.
• Împărțirea licitațiilor – constă în alocarea între concurenți a licitațiilor privind anumite produse sau servicii, fie geografic, fie în funcție de valoare, ori în împărțirea loturilor de produse sau servicii în cadrul aceleiași licitații.
  Similar punctului anterior, decizia unilaterală a unei companii de a oferta doar pentru anumite loturi din cadrul unei licitații nu poate fi calificată drept dovadă a unui potențial comportament anticoncurențial, în lipsa unor dovezi privind discuții sau acorduri cu alți participanți.

În practică, autoritățile de concurență verifică relațiile dintre ofertanți în perioade anterioare sau ulterioare licitației. Limita între ceea ce este permis și ceea ce este sancționabil de către Consiliul Concurenței este fină și de multe ori cade în sarcina companiilor să explice de ce au adoptat un anume comportament cu privire la o licitație. Din acest motiv, e important pentru companii să se asigure că pot justifica sau chiar documenta deciziile de a include în ofertă condiții comerciale sau tehnice atipice sau de a oferta doar pentru anumite loturi de produse sau servicii din cadrul unei licitații.

În același timp, dat fiind că răspunderea companiilor poate fi angajată și atunci când trucarea de licitații derivă dintr-un comportament al angajaților săi, este recomandabilă instruirea periodică a acestora cu privire la regulile și limitările pe care trebuie să le respecte în cadrul acestor procese competitive.

Un articol semnat de Carmen Peli, Partner și Oana Ambrozie, Senior Associate, PeliPartners