Structuri electorale abandonate (I) (de Claudiu Saftoiu)

Propun pentru urmatoarele doua editoriale o tema care ma preocupa constant: formarea, evolutia si abandonarea structurilor electorale romanesti de catre electoratele traditionale, in intervalul 1990 – 2007.

Sunt interesat sa analizez si sa va supun atentiei procesul de abandon succesiv, dupa 17 ani de experienta democratica, al tuturor vehiculelor electorale romanesti si inceputul unei (de)constructii politice de anvergura, o data cu posibila introducere a sistemului de vot uninominal in Romania.

In societatea romaneasca de astazi, inceputul democratiei moderne a avut deja loc, prin Revolutia din Decembrie 1989. Refuzand definitiv reprezentarea prin Partidul Comunist, partid-stat, romanii au intrat prin derapaj in noua democratie.

Un pluripartidism salbatic si nauc, cu sute de partide, formatiuni si miscari politice, asociate cu emergenta fara precedent de opinii, dorinte si instincte refulate au explodat in spatiul public. Peisajul dezbaterii publice s-a aglomerat brutal cu o multime de entitati politice, care s-au topit putin cate putin in creuzetul politic autohton.

Dar cine a precipitat mojarul? Si cine, sau ce a cristalizat structura electorala de profunzime, atat de puternica, incat a penetrat constiintele autohtone? Cine si ce a format partidele si doctrinele care astazi par abandonate de electoratele lor traditionale, aflati in cautarea altor orbite si altor orizonturi?

Psihologia politica aplicata pe mentalul electoral romanesc ne poate oferi un posibil raspuns.

Impart momentele de cristalizare a structurilor electorale romanesti in doua etape fundamentale pentru intelegerea (de)constructiei democratice actuale: perioada 1990 – 2000, si 2000-2007.

1) PERIOADA 1990 – 2000. Structurile mentale electorale, afectate de trauma post-comunista, au fost directionate pe doua paliere radical antagonice.

PRIMUL PALIER. Este un palier dominant, preponderent frecventat de electoratul majoritar, ocupat de tandemul „PDSR-Ion Iliescu” si „PRM-C.V.Tudor”. Formarea celor doua entitati politice a tinut cont in mod necesar de asteptarile si nevoile sociale si politice primare ale cetatenilor recent decomunizati. Cele doua entitati au dominat si influentat mentalul electoral timp de zece ani.

Prin „PDSR-Ion Iliescu”, definesc acea miscare politica a primilor anilor de dupa Revolutie, care a dat asigurari ca va introduce legea si ordinea, disciplina administrativa a tarii. Avand ca model economia centralizata de stat, sociala, de stanga. Relativ modernizata de-a lungul timpului, dar nu indeajuns. Va mai amintiti de „democratia originala” a presedintelui Iliescu?

„PDSR (PSD)-Ion Iliescu” a fost entitatea politica identificata prin doua cuvinte de rezonanta electorala: LEGE si ORDINE SOCIALA.

Prin „PRM-Vadim Tudor” inteleg acea idee politica bazata pe justitie, nationalitate si exclusivitate – promovate drept valori fundamentale ale cetateanului. Cele trei constructe au sfarsit prin a deveni „isme”: justitiarism, nationalism, extremism.

„PRM-C.V. Tudor” a fost entitatea politica identificata prin doua cuvinte, si acestea cu deosebit impact electoral: JUSTITIE si REVANSA.

In anii 90, palierul electoral dominant a fost cel mai frecventat de cetateanul recent decomunizat.

Cum functiona el? Cam asa: cand cetatenii nu se mai regaseau in promisiunile de instaurare a legii si a ordinii, sustinute de tandemul PDSR-Ion Iliescu (inca de atunci interferau din ce in ce mai des fenomene precum coruptia la nivel inalt si baroniadele locale), presedintele Iliescu trimitea electoratul spre „PRM-Vadim Tudor”. Printr-o retorica pur mediatica.

Atunci, ca la un semn, Vadim iesea brusc de sub boicotul media si obtinea drept de antena, de opinie si de revolta. Manipularea mentala electorala functiona exclusiv pe acest palier dominant. Cand votantul PDSR si al lui Ion Iliescu era nemultumit de faradelegile din partidul acestuia, bascula automat spre PRM. De la care astepta o justitie si o revansa morganatice.

Intre timp, probleme de imagine ale PDSR erau carpite cumva, iar electoratul era trimis inapoi, la PDSR-Iliescu.

Ani de zile, aproximativ 60% din electoralul romanesc a baleiat de la Ion Iliescu, la C.V. Tudor si inapoi, confiscat pe o plaja de optiuni politice de prima necesitate, in tranzitia post-comunista

AL DOILEA PALIER, cel secund, a fost intermitent frecventat, in anii 90.

Era palierul ideilor democratice nuantate, nou intrate in realitatea cotidiana: PNL- promova libera initiativa si spirit intreprinzator; PNTCD – milita pentru moralitate civica si crestinism; PD – sustinea egalitatea de sanse si reforma politicilor socialepolitici sociale; UDMR – promova diversitatea si toleranta interetnica.

Noile idei si principii au fost tumultuos sustinute de societatea civila emergenta, alaturi de o „anumita parte a presei”, vehement anti-comunista.

Din 1990, pana in 1996, majoritatea electorala din Romania nu a apelat la acest palier secund de optiuni politice.

Dihotomia stanga-dreapta a fost profunda si a dus la nasterea unor grupari de interes politic situate la mare distanta unele de altele. Peisajul politic era unul accidentat: cu extremitati inflamate si un centru firav, abia vizibil.

De aici si o atitudine politica profund antagonizata, cu partide si personalitati politice retrase in propriile transee ideologice, incapabile sa se coalizeze – la centru – in jurul unor obiective nationale majore. Un autism politic si social a fost primul rod al practicii democratice, in anii 90. Perpetuat si in zilele noastre.

Anul 1996 produce inversarea palierelor de optiune electorala. Desi la alegerile locale din acelasi an PDSR si partidele de stinga si-au mentinut dominatia coplesitoare la nivelul administratiei locale, la putere – Parlament, Guvern si Presedintie – a ajuns un manunchi de partide obisnuite sa evolueze la peluza preferintelor politice, pana atunci.

Astfel, PNL, PD, PNTCD, UDMR, formatiuni politice de buzunar si asociatii civice de notorietate au reusit sa se coalizeze si sa convinga peste jumatate din electoratul activ ca o guvernare de dreapta va fi providentiala pentru Romania.

Patru ani au fost suficienti pentru ca guvernarea intr-o coalitie conjuncturala si lipsita de baza doctrinara comuna sa esueze in propriile proiecte contradictorii. CDR si coalitia s-au prabusit cu forta. PNTCD a fost spulberat practic de pe scena politca. Societatea civila s-a retras si ea de pe marea scena publica, lingandu-si ranile.

Un complex de factori interni si de circumstanta a facut ca ideile politice de consistenta democratica reala – precum incurajarea liberei initiative, a egalitatii de sanse, promovarea moralitatii si a principiilor in politica, ori toleranta fata de minoritati si diversitatea de opinie – cu care partidele coalitiei CDR-UDMR-PD isi tractau propriile electoratele, sa fie compromise cu violenta.

Graba, orgoliile, impulsiunile electoraliste si o viziune constant oportunista, de moment, asupra evolutiilor politice interne au dus la esecul celui mai important set de valori democratice pe care sistemul politic din Romania il avansase pana la acea data.

In 1996, majoritatea electorala abandoneaza o structura electorala retrograda, sufocata in propria turpitudine.

Patru ani mai tarziu, in anul 2000, majoritatea electorala abandoneaza o constructie electorala progresista, inabusita in propria incoerenta.

2) PERIOADA 2000 – 2007 fi marcata de promovarea unui nou set de structuri electorale, cu un grad de sofisticare sporit. De ce si cum a fost posibil abandonul de catre majoritatea electorala si a acestor noi constructe electorale, miercurea viitoare.