Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Cine si cum stabileste mutarea in strainatate a pacientilor arsi in tragedia de la Colectiv; Initiere in haosul legislativ din Romania; Ce spun medicii despre decizia Guvernului de a transfera ranitii din Colectiv in strainatate. "Daca se intampla lucruri in strainatate, nu mai exista suspiciune ca nu s-a facut tot posibilul"

HotNews.ro
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto

Cine si cum stabileste mutarea in strainatate a pacientilor arsi in tragedia de la Colectiv Transportarea cazurilor grave la spitalele din strainatate nu este la latitudinea medicilor romani, ci la decizia medicilor de la spitalele respective din strainatate. In ceea ce priveste transportarea cazurilor grave la spitalele din strainatate, doctorul Adrian Stanculea de la Spitalul de Arsi din Capitala a explicat pentru Adevarul ca nu este la latitudinea medicilor romani, ci la decizia medicilor de la spitalele respective din strainatate. Practic, nu este suficient ca familia sau medicii din Romania sa vrea sa-l trimita in strainatate pentru tratament, cei din strainatate sunt primii care trebuie sa se declare dispusi sa primeasca pacientul.In legatura cu aceste cazuri, ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, a declarat ieri ca transportul si tratamentul in strainatate pentru victimele incendiului din Colectiv va fi asigurat inegral de catre stat indiferent daca pacientii au sau nu asigurare medicala.

Initiere in haosul legislativ din Romania Obligatoriu pana 2004, avizul de la pompieri a fost inlocuit ulterior de o declaratie pe proprie raspundere. Nici aceasta n-a avut viata lunga, fiind eliminata cativa ani mai tarziu, legiuitorii „uitand” insa sa reintroduca avizele anti-incendiu solicitate initial. In timp ce unele tari poseda reglementari, nu multe, care dateaza de zeci de ani si care isi arata cu brio utilitatea, Romania are multe prevederi, schimbate des, destul de multe proaste, inaplicabile si care, fie abunda in detalii inutile, fie nu contin mecanisme eficiente si clare de aplicare. Este cazul legislatiei de protectie impotriva incendiilor schimbata de zeci de ori dupa 2004 fara a se ajunge insa la o forma finala multumitoare. Dincolo de vina ministrilor, sefilor ISU, primarilor, incendiul de saptamana trecuta din clubul bucurestean Colectiv scoate la iveala haosul din zona legislativa, scrie Romania Libera.

Ce spun specialistii despre iesirea lui Iohannis la Universitate si despre strategia lenta de a numi un premier Analistii politici contactati de Adevarul spun ca seful statului a alimentat criza politica dupa ce a intrerupt consultarile cu partidele pe timp de weekend. Totodata, specialistii se asteptau ca Iohannis sa participe la protestele de vineri, nu abia duminica seara. Negocierile pentru desemnarea unui nou prim-ministru si pentru formarea viitorului Executiv decurg anevoios. A trecut aproape o saptamana de cand strada a trantit Guvernul Ponta, s-a dus si prima runda de consultari cu partidele parlamentare, si intalnirea cu vocile strazii, insa nicio solutie politica n-a prins contur. Si pare ca nici nu vom avea prea curand un nume de premier.

Ce spun medicii despre decizia Guvernului de a transfera ranitii din Colectiv in strainatate. „Daca se intampla lucruri in strainatate, nu mai exista suspiciune ca nu s-a facut tot posibilul” Trei medici specialisti implicati in gestionarea si tratarea victimelor ranite in incendiul de la Colectiv considera ca starea pacientilor nu permitea transportarea lor in strainatate mai devreme. Unul dintre ei da insa de inteles ca a existat haos in lantul de decizie al autoritatilor si ca este posibil sa se fi decis abia joi sa ceara oficial ajutor international, pentru a iesi basma curata: daca va muri vreun pacient in strainatate, nu va mai putea fi acuzat nimeni ca nu s-a facut tot posibilul pentru salvarea victimelor. Toti trei medicii insista insa asupra faptului ca in primele trei zile dupa tragedie, ranitii erau instabili, iar transportul lor iesea din discutie. Ei considera ca abia acum a fost momentul oportun ca acesti pacienti sa fie transportati in strainatate. Deci practic, mai degraba printr-o coincidenta, problema cand a fost luata decizia la nivel guvernamental nu a afectat starea ranitilor, scrie Gandul.

Arena Nationala, printre cele mai scumpe stadioane din lume care nu pot fi folosite Cel mai modern stadion din Romania nu mai poate gazdui momentan nici un eveniment sportiv deoarece nu are autorizatia de siguranta din partea ISU. Aproape trei sute de milioane de euro a costat complexul sportiv Arena Nationala, care a devenit nefunctional in numai trei ani. Steaua, campioana Romaniei, este nevoita sa mearga 450 de kilometri pana la Cluj-Napoca pentru a juca meciurile de acasa, in timp ce in Bucuresti arena de 55.000 de locuri a caror costuri totale se ridica la 235 de milioane de euro este inchisa, informeaza Romania Libera.

Cum arata Romania, inainte de protestele declansate de tragedia „Colectiv”? Oala sub presiune care a explodat. Klaus Iohannis, in fata celui mai important examen Un studiu sociologic realizat inainte de protestele din marile orase, ofera explicatiile pentru ce se intampla zilele acestea in Romania. Doar 1 din 5 romani crede ca tara merge intr-o directie buna, un nivel comparabil cu perioada de austeritate economica, Emil Boc 2010-2012. Pe agenda de probleme a romanilor doua din primele trei probleme sunt de natura economica: „lipsa locurilor de munca” cu 26% si „saracia/salariile mici” cu 16%. Deci, aproape jumatate din populatie pune pe prim plan insecuritatea economica. Coruptia este o problema majora pentru 18% dintre respondenti. Asa arata starea de spirit a romanilor inaintea tragediei. Precizez inca o data, datele sondajului au fost adunate inaintea tragediei din „Colectiv”, dar in timpul evenimentelor legate de moartea politistului Bogdan Gigina. Ceea le face extrem de valoroase pentru intelegerea situatiei. Integral pe EVZ.

Revolutia si neincrederea generalizata Presedintele care tacea vorbeste. Acum vorbeste de nu se mai opreste. Caci, la Cotroceni, s-au insirat la rand spre a sta la taclale prea multi ex- turnatori, ex-securisti, ex si post-postcomunisti care au mancat creta, ca lupul din poveste, spre a se da reprezentanti „legitimi”. Ai cui? Pai cum ai cui? Ai natiei, tarisoarei, ai liberalismului si ai revolutiei! Desigur. Apoi nu se mai opreste si fiindca taifasul nu are cum sa fie suficient intr-un moment in care strada face legea. Asa ca strada s-a lasat invitata la discutii chiar si ea. Presedintele a simtit la randul sau acut nevoia sa arate ca-aude vocea maselor. Dar cum nu poti transporta poteca, aleea, ulita, soseaua ori piata in totusi limitatul palat de la Cotroceni,s-a lansat strazii o indefinita invitatie in corpore. Integral pe Deutsche Welle.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro