Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Ziua in care Tariceanu a dat gaze naturale pe ochi frumosi; O noua ipoteza: in Brasov s-a tras cu doua arme de calibru diferit, potrivit expertizei balistice; Noua taxa auto, blocata pe masa guvernului; Elvetienii voteaza cu gandul la romani, iar Ceausescu a cerut rachete de la americani

HotNews.ro

Ceausescu a cerut rachete de la americani. Un document secret, declasificat anul trecut de Departamentul de Stat al SUA, dar facut public in aceste zile, arata cum, in 1975, in timpul administratiei presedintelui Gerald Ford si in mijlocul Razboiului Rece, Nicolae Ceausescu cerea rachete antiaeriene si antitanc (Stinger, Redeye si TOW) americanilor. Romania se supunea in acel moment Pactului de la Varsovia si, dupa cum se arata intr-un alt document desecretizat de americani in aceste zile (datat 13 august 1974), „Ceausescu si oamenii din jurul sau stiu foarte bine ca nu pot face nimic care sa sugereze o iesire din Pactul de la Varsovia; daca ar face asta risca o interventie militara sovietica“, informeaza EVZ.

Preturi surpriza la Targul Imobiliar. Pretentiile dezvoltatorilor de pe piata rezidentiala au scazut cu pana la 30%. Primul targ imobiliar din 2009 a debutat cu preturi in scadere. Insa clientii carora li se adreseaza noile oferte, nu si-au mai facut aparitia, noteaza Adevarul.

Ziua in care Tariceanu a dat gaze naturale pe ochi frumosi. Intr-o singura zi, fostul premier al Romaniei a semnat concesionarea a 17 zacaminte, in favoarea unor firme asupra carora planeaza semne de intrebare. Nu numai zacamintele de titei si gaze din Marea Neagra au fost concesionate prin hotarari de guvern ale caror anexe sunt clasificate. Cabinetul Tariceanu a procedat in aceeasi maniera si in cazul altor 17 perimetre de extractie de gaze de pe teritoriul Romaniei. Hotararile de guvern au fost emise pe banda rulanta in aceeasi zi, 5 septembrie 2007, si au avut la baza note de fundamentare intocmite de Dorian Marian, seful de la cancelaria premierului, si de Bogdan Gabudeanu, presedintele demis miercuri de la Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM). In unele dintre cazuri, companiile castigatoare au concurat cu ele insele, scrie EVZ.

O noua ipoteza: in Brasov s-a tras cu doua arme de calibru diferit, potrivit expertizei balistice. La o saptamana de la jaful armat dinBrasov, in urma caruia doua persoane si-au pierdut viata, iar o a treia a fost ranita grav, expertii din cadrul Institutului National de Criminalistica au definitivat expertiza balistica a proiectilelor extrase din victime. Conform unor surse judiciare ar fi vorba de doua calibre, 5,6 mm si 7,65 mm. Acest lucru aduce modificari semnificative anchetei deschise de politistii brasoveni. Este foarte posibil ca la atac sa fi participat doua sau mai multe persoane, si nu una singura, asa cum martorii au declarat. Speriati de amploarea pe care a luat-o cazul Serghei Gorbunov, membrii Consiliului National al Magistraturii au revocat din functie trei magistrati de la Dolj si doi din Brasov, scrie Gardianul.

Noua taxa auto, blocata pe masa guvernului. Executivul nu reuseste sa se hotarasca in privinta unei formule care sa aduca mai multi bani la buget si sa fie agreata de Comisia Europeana. Guvernul are timp pana in aprilie sa stabileasca o noua formula a taxei auto, potrivit unor surse guvernamentale. Cu toate ca ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, sustine transformarea taxei de prima inmatriculare intr-o taxa anuala, propunerea sa este intampinata cu rezerve de institutiile statului, precum si de reprezentantii industriei auto, scrie EVZ.

Gazul de la Midia, explozie intarziata in PNL. Desecretizarea contractului de exploatare a platoului continental va lamuri daca guvernul Tariceanu a transformat Romania din partener la exploatare in simplu concesionar. Unii experti in domeniu sustin ca statul roman ar incasa redeventa aferenta concesionarii dar, la nevoie, va fi nevoit sa cumpere de la firma canadiana Sterling gaze si petrol la pretul pietei. In aceasta ipoteza, DNA s-ar putea sesiza cu privire la responsabilitatea lui Tariceanu, dupa precedentul dosarului “Chiuariu-Posta Romana”, scrie Gardianul.

Alesii se vor moguli media: „Televiziunea publica face ce-i spunem noi, nu ce vor altii“. Din stenograma Biroului Permanent al Camerei, 2 februarie: TVR „are obligatia“ sa furnizeze aparatura si operatori pentru nevoile parlamentarilor, iar televiziunile private ar trebui sa plateasca daca vor sa mai transmita activitatea alesilor. Alesii ar vrea sa implice televiziunile private intr-un „parteneriat“: o zi pe saptamana, prin rotatie, sa-si trimita in Parlament cate un moderator, noteaza Gandul.

Nutu Camataru, reabilitat pentru talent jurnalistic. Un educator de la Penitenciarul Jilava l-a inscris pe celebrul interlop, fara aprobarea directorului, la o activitate necesara pentru dosarul de eliberare conditionata. Dupa „reteta Gorbunov“ si interlopi celebri ajung mai aproape de eliberare, pe motiv de „buna purtare“, profitand de deficientele sistemului penitenciar romanesc. Un educator din cadrul Penitenciarului Jilava a incalcat procedurile si l-a trecut cu pixul pe Nutu Camataru, fara aprobarea directorului unitatii, alaturi de alti patru detinuti, peste lista oficiala a celor care au participat la o activitate care conteaza la raportul pentru „buna purtare“, informeaza EVZ.

Criza economica se trateaza cu muzica de Bach. Criza economica isi arata efectele si in cabinetele de boli mintale din Romania. Cateva sute de oameni intra zilnic in Spitalul de psihiatrie Titan „Doctor Constantin Gorgos” din Bucuresti, majoritatea dintre ei suferind de depresie. Specialistii din aceasta unitate medicala spun ca numarul pacientilor a crescut in ultimul timp din cauza problemelor economice. „Cei mai multi dintre oamenii care sufera de depresie sunt saraci. Daca toti romanii ar avea un serviciu si un salariu decent, atunci ne-ar scadea la jumatate numarul de pacienti”, recunoaste Alexandru Lucian, directorul medical al spitalului. In cea mai mare parte, profilul pacientilor este acelasi: omul are intre 40 si 50 de ani si tocmai si-a pierdut serviciul, scrie Romania Libera.

Romanii cad sub media UE la bautura. Un roman bea, in medie, 7,39 litri de alcool pur pe an, tara noastra reusind astfel performanta de a se clasa sub media anuala de consum a Uniunii Europene (UE), de 11 litri de alcool pur pe cap de locuitor. Asa arata ultimul raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, potrivit caruia UE are cei mai multi consumatori de alcool din lume: aproximativ 23 de milioane de europeni sunt dependenti de bautura, informeaza EVZ.

Probe ale anchetei de la Petrila au disparut fara urma. Procurorii de la Parchetul de pe långa Tribunalul Hunedoara, care efectueaza cercetarile in cazul tragediei consumate in 15 noiembrie la mina Petrila, in urma careia au murit 13 mineri, au depus o plångere penala la politie dupa ce o serie de probe materiale au disparut fara urma. Oficial procurorii sustin ca este vorba despre o singura proba, respectiv un aparat de masurare a concentratiei gazelor din mina, ale carui date sunt esentiale pentru ancheta, in conditiile in care procurorii trebuie sa stabileasca cine se face vinovat de moartea a 13 mineri si de ranirea grava a altor 17, scrie Gardianul.

Dorin Marian, omul-cheie in afacerea Sterling. Premierul Tariceanu si seful sau de Cancelarie au avut grija ca firma partenerilor lui Patriciu sa nu piarda exploatarea zacamintelor marine dupa sentinta de la Haga. Guvernul Calin Popescu Tariceanu a modificat prin Ordonanta de Urgenta nr. 101 din 4 octombrie 2007 atat Legea minelor, cat si Legea petrolului. Modificarile aduse Legii petrolului au permis intocmirea celebrului act aditional incheiat intre Agentia Nationala a Resurselor Minerale si firma canadiana Sterling. Astfel, guvernul Tariceanu invoca „necesitatea uniformizarii cat mai urgente a taxelor si redeventelor cuvenite statului pentru concesionarea de activitati miniere si operatiuni petroliere“ si umbla la Legea petrolului in cateva puncte extrem de sensibile pentru soarta acordurilor incheiate de statul roman in domeniul petrolier, scrie Cotidianul.

Elvetienii voteaza cu gandul la romani. Elvetienii se pronunta duminica asupra reinnoirii acordurilor care permit cetatenilor comunitari sa munceasca in Tara Cantoanelor, intr-un referendum tensionat, care ar putea pune in discutie relatiile Elvetiei cu cel mai important partener economic al sau, scrie EVZ.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro