Sute de școli desființate sau comasate în țară. Elevii, puși să parcurgă kilometri întregi pentru a ajunge la clasă
Numărul tot mai mic elevi, plecarea în străinătate împreună cu părinții a celor care frecventau școala au fost printre motivele desființării și comasării a sute de școli din țară, scrie Mediafax. Părinții copiilor sunt nemulțumiți, pentru că acum trebuie să parcurgă zilnic kilometri întregi pentru a ajunge la clasă.
SUCEAVA
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a decis ca din 10 septembrie, când începe noul an școlar 2018 – 2019, să fie închise cinci grădinițe și trei școli din județul Suceava, ca urmare a scăderii numărului de elevi dar și a comasării școlilor. Acestea se adaugă celor 64 de unități școlare desființate în ultimi cinci ani în județul Suceava.
Astfel, două grădinițe din orașul Cajvana vor fi închise din noul an școlar, la fel ca și grădinițele din Drăgoiești, Stânca și Slobozia.
De asemenea, vor fi desființare școlile primare din Bahna Arini (comuna Preutești) Petia (comuna Bunești) și Racova (comuna Udești), elevii urmând să-și continue studiile la școlile din vecinătate.
În ultimii cinci ani în județul Suceava au fost închise 64 de unități de învățământ – școli și grădinițe, principalele cauze fiind natalitatea scăzută din ultimii ani și masivele plecări ale tinerilor în străinătate.
Conform statisticilor IȘJ Suceava, în ultimii cinci ani cele mai multe unități de învățământ din au fost desființate în anul școlar 2015 – 2016, când au fost dispărut 26 de școli și grădinițe.
În anul școlar 2013 – 2014 au fost desființate zece unități de învățământ din județul Suceava, alte șapte unități de învățământ au fost desființate în perioada 2014 – 2015.
15 școli și gădinițe au dispărut începând cu anul școlar 2016 – 2017, iar anul trecut au fost închise alte șase unități.
În județul Suceava există peste 110.000 de elevi și preșcolari înscriși în învățământul public de stat.
GORJ
Desființarea unei școli din județul Gorj i-a scos pe părinți în stradă, aceștia protestând nemulțumiți că cei mici vor fi nevoiți să parcurgă aproape cinci kilometri până la școala unde vor fi repartizați.
În cele din urmă, reprezentanții Inspectoratului Școlaj Județean au stabilit că elevii pot rămâne în școală și vor învăța simultan. Potrivit unui raport prezentat de reprezentanții Prefecturii Gorj, 31 de unități de învățământ, majoritatea grădinițe, au fost închise în acest an.
Părinții elevilor de la Școala Gimnazială Dumbrăveni, din comuna Crasna, au protestat, vineri seara, după ce au aflat că unitatea va fi închisă, din lipsă de elevi. Aceștia au susținut că nu sunt de acord cu repartizarea copiilor la o altă școală și au amenințat că nu-i vor mai trimite pe cei mici la cursuri.
„De ce nu ne-au anunţat mai devreme? Aflăm după vacanță! Să le fie rușine!”, a declarat un părinte nemulțumit de această situație.
În timp ce părinții protestau în curtea școlii, inspectorii școlari au intrat în ședință și au decis ca școala să rămână deschisă pentru cei șapte elevi, care vor învăța simultan, chiar dacă unii sunt în clasa zero, iar alții în clasa a IV-a.
Ileana Cenuşe, învăţătoare la școala din Dumbrăveni, a declarat că nu știe unde își va desfășura activitatea în următorul an şcolar.
Vineri seara, reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj au anunțat că unitatea va rămâne deschisă, iar copiii vor învăţa simultan.
„Vor începe cursurile într-un mod normal la Dumbrăveni, atât în ceea ce-i priveşte pe elevii din ciclul primar, cât şi pe cei din preşcolar”, a declarat pentru Mediafax Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.
Reprezentanții Primăriei Crasna au anunțat că, în cazul comasării, ar fi pus la dispoziție microbuze școlare.
„Școala Gimnazială Dumbrăveni va funcționa cu o singură clasă, ciclul primar, exact așa cum a fost dorința părinților. Sunt sub efectiv, am făcut demersurile către inspectoratul școlar de câteva zile, de când am constatat că, din numărul minim de 12 cât poate să funcționeze un post de învățător în ciclul primar, au rămas doar șapte elevi. Am făcut toate demersurile și am trimis la ISJ Gorj, care este în măsură să aprobe funcționarea sub efectiv. Rămâne așa școala, cu elevii care mai sunt I-IV, cu predare simultană. Puteau fi mutați la cea mai apropiată școală, la cinci kilometri, pentru ciclul primar, unde primăria asigură transportul, iar pentru ciclul gimnazial la zece kilometri”, a precizat pentru Mediafax viceprimarul comunei Crasna.
Școala Dumbrăveni este construită în anul 1970 și nu a fost reabilitată, fiind întreținută de reprezentanții primăriei cu fonduri proprii.
Potrivit unui raport prezentat de reprezentanții Prefecturii Gorj, 31 de unități de învățământ, majoritatea grădinițe, au fost închise în acest an, ca urmare a scăderii numărului de copii și a comasării.