Taiwanul și criza apei – Pentru procesoare da, pentru orez nu
Taiwanul are o problemă cu apa și, fiindcă industria microprocesoarelor are nevoie de cantități uriașe, autoritățile au decis să oprească sistemele de irigații ale cultivatorilor de orez. Deși Taiwanul este o zonă în care plouă mult, ultimii ani au adus precipitații mult mai reduse, în contextul în care industria cip-urilor a crescut enorm, datorită unor companii precum TSMC.
New York Times a publicat o analiză despre criza apei din Taiwan, o insulă cu 24 de milioane de locuitori care acum șase decenii era dominată de agricultură, dar în prezent este o forță tehnologică celebră pentru companii precum Asus, Acer și TSMC.
Taiwanul este numărul unu în lume la cele mai avansate microprocesoare, iar fabricile unde acestea sunt produse au nevoie de cantități uriașe de apă, mai ales că trebuie curățare des și intens.
Taiwanul a fost în ultimii ani afectat de secetă și autoritățile au încercat în mai multe feluri să rezolve problema, dar vremea a devenit tot mai imprevizibilă și taifunurile au fost tot mai rare, astfel că în unii ani precipitațiile au fost extrem de scăzute.
Autoritățile au construit o uzină de desalinizare, au restricționat apa pentru alte ramuri industriale și au încercat să aducă ploaia în anumite zone și prin tehnici de ”însămânțare” a norilor.
Însă, industria microprocesoarelor are tot mai multă nevoie de apă, fiindcă producția a crescut și încă mai este loc de creștere, mai ales că gigantul TSMC investește anual peste 25 miliarde dolari.
Fabricile TSMC din Taiwan consumau zilnic 63.000 de tone de apă pe zi în 2019 și, deși ponderea apelor uzate ce sunt ”reciclate” a crescut, tot nu este suficient.
Acum, autoritățile au decis să oprească sistemele de irigații ale cultivatorilor de orez pentru ca apa să ajungă la fabricile tech și, evident, că agricultorii sunt furioși, fiindcă astfel de închideri le distrug business-ul. Ei se tem că atunci când irigațiile vor fi repornite va fi prea târziu pentru afacerile lor, fiindcă cei care cumpărau își vor fi găsit alte surse.
La fel de adevărat este că mulți agriculturi din Taiwan admit faptul că insula nu ar fi fost prosperă fără companiile de tehnologie care au devenit renumite peste tot în lume și au adus mulți bani ”acasă”. Sistemele de irigații au fost oprite pe scară largă ultima oră în 2004 și în 2015.
O problemă este că autoritățile țin prețul apei la un nivel foarte scăzut, astfel că, în medie, un taiwanez consumă zilnic în gospodărie cam 300 de litri de apă pe zi, peste media din Europa de Vest.
O soluție ar fi ca prețul apei să crească puternic pentru ca oamenii să fie mai atenți cu cât consumă.