Sari direct la conținut

Tarile OPEC si din afara OPEC incheie un acord istoric pentru reducerea productiei de petrol

HotNews.ro
Sonda, Foto: Flickr
Sonda, Foto: Flickr

Producatorii de titei din OPEC si din afara OPEC au ajuns sambata la primul loc acord din 2001 incoace pentru a reduce impreuna productia de petrol, dupa ce preturile scazute din ultimii doi ani au afectat numeroase bugete si au provocat tulburari in unele tari, relateaza News.ro citand Reuters.

Producatorii de petrol din afara OPEC au fost de acord sa isi reduca productia cu 562.000 de barili pe zi, mai putin decat cei 600.000 de barili pe zi stabiliti initial.

Rusia isi va reduce productia cu 300.000 de barili pe zi, potrivit unei surse apropiate discutiilor.

„Este o intalnire istorica (…). Va consolida economia globala si va ajuta unele tari din OCDE sa isi atinga tintele de inflatie”, a spus secretarul general al OPEC, Mohammed Barkindo, inainte de discutii.

Pe langa Rusia, la discutiile de sambata au mai luat parte sau au transmis angajamente Azerbaidjanul, Bahrainul, Bolivia, Bruneiul, Guinea Ecuatoriala, Kazahstanul, Malaysia, Mexicul, Omanul, Sudanul si Sudanul de Sud.

Acordul a fost semnat dupa aproape un an de dispute si negocieri intre tarile din OPEC si cele din afara organizatiei, iar in continuare atentia pietelor se va concentra pe respectarea angajamentelor asumate.

Nu ar fi pentru prima data cand OPEC triseaza si depaseste cotele de productie stabilite. Faptul ca Nigeria si Libia au fost scutite de prevederile acordului, din cauza problemelor interne cu care se confrunta, va creste presiunea asupra liderului OPEC, Arabia Saudita, de a suporta cea mai mare parte a reducerilor.

Rusia, care in urma cu 15 ani nu a respectat promisiunile de a reduce productia simultan cu OPEC, ar urma sa accepte de aceasta data masurile. Insa analistii se intreaba cate alte tari din afara OPEC vor incerca sa prezinte o scadere naturala a productiei drept contributia lor la acord.

„Cu totii se bucura de preturile mari, iar respectarea (cotelor – n.r.) tinde sa fie buna in primele faze. Insa, pe masura ce pretul continua sa creasca, gradul de respectare va scadea”, iar tarile vor incepe sa triseze, a avertizat analistul Gary Ross, de la compania de consultanta Pira Energy.

Potrivit lui, OPEC spera ca pretul petrolului va fi de 60 de dolari barilul, pentru ca o valoare superioara ar putea incuraja productia rivalilor.

Saptamana trecuta, OPEC a fost de acord sa reduca productia de titei cu 1,2 milioane de barili pe zi, incepand din 1 ianuarie. Principalul exportator, Arabia Saudita, va reduce productia cu 486.000 de barili pe zi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro