"Testul ghicitorului". Ce nu s-a intamplat in politica externa a anului 2016
Scriam, în ianuarie 2016, un articol-prognoză numit „Blestemul ghicitorului zilei de mâine. O încercare de predicție de politică externă pentru 2016”.[i] A sosit momentul, la începutul lui 2017, să vedem, cu modestie şi luciditate, unde am avut dreptate (fără a fi, în niciun caz, un prilej de a zice „v-am spus eu!”) şi unde am greşit (fără a încerca însă acum o proiecţie, în orice caz nu exhaustivă, pentru 2017). De asemenea, mă voi referi, din raţiuni de lungime a acestei analize, doar la elementele mai importante ale studiului amintit.
- Spuneam atunci că trăsătura cea mai pregnantă a anului 2016 va fi impredictibilitatea, într-un mediu internaţional complex, cu foarte multe provocări.
Cred că în mare parte această aserţiune s-a dovedit corectă, pe diverse planuri. Pe de-o parte, de pildă, cine ar fi spus, cu certitudine, la începutul anului că alegerile prezidenţiale americane vor fi câştigate de domnul Trump sau că Marea Britanie va decide să iasă din Uniunea Europeană? Pe de altă parte, constat că acel coridor de instabilitate[ii] despre care vorbeam în ianuarie 2016 s-a menţinut, din păcate, în vecinătăţile din jurul României. Iar problemele de rezolvat nu s-au redus în relaţiile internaţionale, ci dimpotrivă.
- Astfel, scriam că „în Vecinătatea Estică, este predictibilă continuarea situației instabile din estul Ucrainei, cu provocări de securitate în regiunea Mării Negre” şi că „riscul cel mai important este de transformare a conflictului din Donbas într-un conflict înghețat (sau mai degrabă prelungit), … cu noi episoade de mai mare sau mai mică intensitate de violență armată”. Arătam atunci care sunt temele importante de rezolvat: problema alegerilor locale din provinciile separatiste, amânate în toamna lui 2015 pentru primăvara lui 2016, adoptarea şi intrarea în vigoare a legii statutului special al regiunii, adoptarea de către Parlamentul ucrainean a modificărilor constituţionale privind descentralizarea, care au legătură şi cu acordarea statutului special al regiunii estice.
Din păcate, după un an suntem în acelaşi stadiu: problema secvenţei corecte a punerii în aplicare a acestor puncte din Acordurile de la Minsk împiedică soluţionarea durabilă a crizei ucrainene, iar, în plus, încetarea definitivă a focului în Donbas rămâne la fel de greu de atins, deşi s-au făcut eforturi, mai ales în formatul Normandia, pe tot parcursul anului.
- Mai spuneam că „este predictibilă menținerea unei prezențe militare ruse semnificative în estul Ucrainei și în proximitatea frontierei cu Ucraina, respectiv continuarea procesului de militarizare a Crimeii, ceea ce face necesară continuarea regimului de sancțiuni al UE și SUA până la implementarea deplină a Acordurilor de la Minsk din februarie 2015 și a înțelegerilor de aplicare a acestora convenite în formatul Normandia” şi că „nefiind previzibile evoluţii privind încetarea ocupaţiei ilegale a Crimeii, sancţiunile aferente acestei situaţii vor trebui menţinute, indiferent de implementarea Acordurilor de la Minsk.”
Din păcate, şi această predicţie s-a adeverit: a continuat militarizarea de către Rusia a Crimeii şi a Mării Negre în general, iar sancţiunile au fost prelungite de către UE, cel mai recent în decembrie 2016, pentru încă 6 luni.
- De asemenea, arătam că „un alt element de risc este dat de ritmul de realizare a procesului de reformă internă în Ucraina și de starea economiei statului vecin. Sunt necesare în continuare eforturi consecvente de realizare a reformei sectorului de securitate, a modernizării instituțiilor, a justiției, de combatere a corupției, de redresare economică, pentru care sprijinul UE va rămâne relevant. Nu în ultimul rând, trebuie evitate turbulențe politice interne care să blocheze aceste eforturi.”
Pe tot parcursul anului 2016, Ucraina a continuat procesul de reformă în aceste domenii, fiind de notat eforturile în materia luptei anti-corupţie, inclusiv introducerea declaraţiilor de avere electronice, iar pe plan politic intern nu au fost organizate alegeri anticipate, aşa cum preziceau unii; situaţia economică dă unele semne de ameliorare, relaţia cu FMI-ul s-a derulat pozitiv. Desigur, aceste eforturi de reformă trebuie să continue consecvent, iar România poate sprijini acest demers.
- În ce priveşte Republica Moldova, spuneam în ianuarie 2016 că „indiferent de formarea recentă a unei noi majorităţi parlamentare şi a unui nou guvern, de natură să îndepărteze … amenințarea alegerilor anticipate, riscul real este reprezentat de fapt de continuarea instabilităţii politico-sociale şi economice şi de stagnarea pe mai departe a procesului de reforme proeuropene. Noul guvern trebuie să se dovedească eficient în rezolvarea problemelor curente sociale şi economice ale cetăţenilor şi să facă reforme decisive proeuropene, după o pauză care durează încă de dinainte de alegerile din noiembrie 2014, garantând astfel Uniunii Europene seriozitatea abordării sale. La rândul său, este necesar ca UE să monitorizeze strict acest efort, dacă este nevoie inventând noi instrumente, cum ar fi un MCV extins şi la alte domenii decât justiţia şi combaterea corupţiei, care vor trebui oricum să fie în centrul acestui proces de modernizare necesar societăţii şi instituţiilor din Republica Moldova în ansamblul lor. Un astfel de mecanism, alături de încheierea acordului cu FMI, poate fi un reper important pentru reluarea/continuarea finanţării internaţionale a statului vecin.”
La final de 2016, se poate constata că Guvernul Republicii Moldova a reuşit să continue procesul de reforme, pe baza unei liste cuprinzătoare de obiective, care a fost monitorizată de UE, dar şi de România (care a fixat însă şi propriii săi parametri de performanţă). Această realitate a permis transferarea primei tranşe a împrumutului acordat de România, deblocarea asistenţei financiare a UE, dar şi încheierea acordului cu FMI, ceea ce reprezintă, cumulat, un sprijin important pentru stabilitatea economică şi socială a statului vecin. Ea reprezintă însă doar o etapă dintr-un efort mai larg de reformare, care trebuie să continue în următorul an şi jumătate până la alegerile parlamentare la termen din 2018. Un nou set de obiective asumate de Guvernul de la Chişinău, după modelul listei din 2016, ar fi, în opinia mea, extrem de util. Vorbind despre alegeri, cele legislative anticipate au fost evitate, însă au fost organizate alegeri prezidenţiale directe, pentru prima oară după foarte mult timp. Rezultatul lor a adus un nou preşedinte, ale cărui declaraţii, atât în campanie, cât şi ulterior, l-au indicat ca pe un susţinător al teoriilor „moldovenismului” şi al orientării spre est a statului. Totuşi, preşedintele Republicii Moldova nu are decât competenţe constituţionale limitate, pe care trebuie să le respecte, iar rezultatul strâns al votului, la doar aproximativ 4% de contracandidata sa, arată că o parte importantă a cetăţenilor preferă reformele şi orientarea pro-europeană, opţiunea acestora trebuind respectată. Republica Moldova are nevoie de stabilitate şi reforme conforme standardelor şi valorilor europene. Deci România va trebui să continue să sprijine consolidarea procesului de reforme destinate modernizării statului şi instituţiilor sale, precum și susținerii parcursului european, în beneficiul direct al cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv prin dezvoltarea proiectelor de cooperare bilaterale cu Guvernul şi autorităţile locale ale Republicii Moldova.[iii] Acesta a fost de altfel unul dintre motivele adoptării, la ultima reuniune a CSAT din 2016, a unui Plan de Acţiune pentru abordarea strategică a relaţiei României cu Republica Moldova.[iv]
- În ce privește dosarul transnistrean, spuneam în ianuarie 2016 că „există două premise cu potențial pozitiv la acest început de an: începerea de la 1 ianuarie a aplicării în Transnistria, deci pe tot teritoriul constituțional al Republicii Moldova, a Acordului Aprofundat și Cuprinzător de Liber Schimb UE-Republica Moldova, ceea ce creează perspectiva reunificării economice a Republicii Moldova, respectiv începerea mandatului președinției în exercițiu germane anuale a OSCE, care va arăta cu siguranță preocupare pentru avansarea soluționării dosarului transnistrean.”
Această predicţie s-a confirmat, dar pe fondul alegerilor prezidenţiale de la Chişinău şi al aşa-ziselor alegeri „prezidenţiale” de la Tiraspol, președinția în exercițiu germană a OSCE nu a reuşit decât organizarea unei singure reuniuni a formatului “5+2”, în a doua parte a anului ritmul fiind încetinit. Nu s-au înregistrat progrese pe fondul reglementării dosarului. Totuşi, s-a reuşit, la reuniunea ministerială anuală a OSCE din decembrie, adoptarea Declarației ministeriale referitoare la negocierile în format “5+2” privind soluţionarea conflictului transnistrean, care se pronunță pentru soluționarea acestuia cu respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în granițele sale recunoscute internațional, cu acordarea unui statut special pentru Transnistria, care să garanteze drepturile economice, politice și sociale ale populației. 2017 va putea totuşi să fie anul anumitor evoluţii în acest dosar, pe fondul absenţei unor exerciţii electorale în Republica Moldova, dacă va exista un angajament real al actorilor implicaţi şi dacă președinția în exercițiu austriacă a OSCE va continua efortul celei germane în parametri cel puţin similari.
- Mai arătam în ianuarie 2016 că „UE va începe să pună în aplicare instrumentele şi conceptele incluse în Politica Europeană de Vecinătate Revizuită (PEVrev), lansată în 18 noiembrie 2015 …, … mai ales dimensiunea de securitate a PEVrev, utilizarea „mai coerentă şi flexibilă” … a resurselor şi instrumentelor la dispoziţia PEVrev pentru susţinerea partenerilor aflaţi în situaţii de criză, dar cu precădere la folosirea noului instrument numit „thematic frameworks” – cadrele tematice de dialog cu participarea statelor membre, a celor partenere, a „vecinilor vecinilor”, a partenerilor regionali, actorilor globali, instituţiilor financiare internaţionale şi altor donatori. Adică a conceptului „security trusts” (platformele de dialog pe teme de securitate în sens larg), pe care l-am lansat anul trecut[v] şi care se regăseşte, în urma demersurilor diplomatice pe care le-am făcut, în această formulă, în PEVrev (ceea ce reprezintă un obiectiv îndeplinit al diplomaţiei române). Este predictibilă şi utilizarea Sinergiei Mării Negre, a cărei revizuire ar trebui să avanseze anul acesta[vi], pe baza propunerii pe care am avansat-o anul trecut[vii] împreună cu Germania şi Bulgaria, şi a cărei importanţă este menţionată de asemenea în PEVrev, …”.
Această predicţie nu s-a confirmat. „Cadrele tematice” nu au fost folosite şi nici în privinţa Sinergiei Mării Negre nu s-au înregistrat progrese. În schimb a fost finalizată Strategia Globală a UE privind Politica Externă şi de Securitate şi a fost lansat procesul de punere în aplicare a ei, acordându-se prioritate dimensiunii de apărare europeană, ca răspuns – fără îndoială parţial – la necesitatea relansării proiectului european.
- Arătam, de asemenea, că „la nivel NATO, pregătirea Summit-ului de la Varşovia din iulie va acapara întregul efort, destinat să răspundă adecvat, în mare parte, provocărilor din est. Astfel, va trebui să continue procesul de adaptare a NATO la situația de securitate, aflată în deteriorare, din regiunea extinsă a Mării Negre. Alianța va trebui să finalizeze la Summit-ul de la Varșovia procesul de reflecție asupra importanței strategice a Mării Negre pentru securitatea NATO, respectiv analiza strategică ”cu două brațe”, pentru Est și pentru Sud, în vederea creșterii capacităților de apărare ale partenerilor Alianței din regiune, cele două inițiative pe care le-am lansat la ministeriala de externe NATO de la Antalya din mai 2015, aflate în curs de operaționalizare.” Spuneam şi că „Summit-ul ar trebui să ocazioneze lansarea unui proces de creare a unei strategii privind relația Alianţei cu Rusia. Nu în ultimul rând, ar trebui să ia decizii pentru continuarea măsurilor de reasigurare în flancul estic, mai ales sporirea prezenței navale aliate în Marea Neagră …”.
Aici predicţiile s-au îndeplinit: Summit-ul de la Varşovia a decis prezenţa avansată pe flancul estic al Alianţei (întărită în nordul flancului estic şi adaptată în sudul acestuia), cu găzduirea pe teritoriul României a unei brigăzi multinaţionale, a unei Iniţiative de Instruire Intensificată (Combined Joint Enhanced Training), ambele plasate sub coordonarea Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est din Bucureşti, care obține astfel un rol esenţial în arhitectura de securitate aliată pe flancul estic[viii]. De asemenea, la Varşovia s-a luat decizia de a fi dezvoltate noi opţiuni pentru dimensiunile aeriană și maritimă la Marea Neagră.[ix] Ministeriala apărării din octombrie 2016 a înregistrat noi dezvoltări, cu contribuţii din partea mai multor aliaţi pentru brigadă. De asemenea, în domeniul aerian, s-a decis intensificarea cooperării între aliaţi prin intermediul instruirii combinate şi creşterii prezenţei aliate în sud-estul Alianţei prin utilizarea bazelor aeriene din România şi Bulgaria pentru misiuni periodice de supraveghere aeriană a Mării Negre. Referitor la domeniul maritim a fost adoptată decizia privind intensificarea prezenţei navelor aparţinând forţelor navale permanente (Standing Naval Forces) în Marea Neagră. Pentru ambele dimensiuni au fost făcute anunţuri concrete de contribuţii ale mai multor aliaţi. Ministeriala apărării din februarie 2017 va trebui să continue acest proces de aplicare a deciziilor Summit-ului, inclusiv în ce priveşte domeniul maritim, la Marea Neagră.
INTERVIURILE HotNews.ro