Sari direct la conținut

„The Sandman”: Vise, timp, nemurire, moarte și criminali în serie în cel mai nou serial Netflix

HotNews.ro
„The Sandman”, unul dintre cele mai bune seriale ale Netflix din ultimii ani, Foto: Netflix / Backgrid UK / Profimedia Images
„The Sandman”, unul dintre cele mai bune seriale ale Netflix din ultimii ani, Foto: Netflix / Backgrid UK / Profimedia Images

„The Sandman”, serialul lansat de Netflix pe 5 august, ne propune o călătorie fascinantă și pe alocuri terifiantă pentru a explora teme precum trecerea timpului, nemurirea, moartea, dragostea și, după cum sugerează chiar titlul, lumea viselor.

Probabil primul lucru de știut despre noul serial al Netflix e că se bazează pe seria de benzi desenate cu același nume scrise de autorul britanic Neil Gaiman și considerată de mulți una dintre cele mai bune, dacă nu chiar cea mai bună, scrise vreodată.

Chiar dacă la noi benzile desenate sunt probabil mai degrabă asociate cu filme ca Superman, X-men, franciza Thor și altele de genul, universul comic books nu se rezumă la povești cu supereroi. De exemplu, A History of Violence, lungmetrajul din 2005 al regizorului David Cronenberg, și serialul The Walking Dead, la fel caseriile spin-off pe care le-a inspirat, sunt bazate tot pe benzi desenate.

The Fifth Elementh, filmul cult din 1997 cu Bruce Willis și Mila Jovovich în rolurile principale, The Fountain – filmul suprarealist din 2006 al regizorului și scenaristului american Darren Aronofsky -, sau Oblivion, pelicula lansată în 2013 în care Tom Cruise joacă rolul unuia dintre ultimii supraviețuitori ai omenirii în urma unei invazii extraterestre devastatoare, intră în aceeași categorie.

Nu am făcut precizările astea să te conving cât de grozave sunt de fapt benzile desenate (nu pot să spun că aș fi mare fan nici eu) ci fiindcă, deși în ultimii ani am avut parte de filme ca Joker, la noi în România încă mă lovesc nu de puține ori de percepția că benzile desenate ar fi ceva chestii doar pentru copii.

Oricum, serialul Netflix a scos multe dintre referințele la universul mai larg al benzilor desenate DC, tocmai pentru a-l face cât mai pe placul publicului larg.

Povestea serialului The Sandman

Fiindcă abordează atât de multe teme profunde cu care s-au zbătut și filosofii de-a lungul secolelor, mi-ar fi greu să rezum serialul Netflix la un subiect central care să răspundă la întrebarea „Despre ce este The Sandman?”, deși trecerea trecerea timpului, schimbările pe care le aduce, și importanța viselor pentru oameni ar fi undeva acolo către stratul cel mai aproape de miezul poveștii.

Ca întotdeauna, n-o să prea dau spoilere, dar ca să înțelegi despre ce e vorba: povestea începe cu capturarea Visului, denumit și Lordul Viselor sau Morpheus în benzile desenate și serial (unde e jucat de actorul britanic Tom Sturridge), de către un mag pământean care vrea să oblice Moartea să i-l dea înapoi pe fiul pierdut în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

Un caz de „mistaken identity” că Magul îl voia pe Lordul Morții, nu al Viselor, dar dacă tot s-a trezit cu el în beci decide să îl țină captiv (și să uite destul de rapid de fiul mort) pentru a profita de pe urma obiectelor din care Morpheus își trage puterea, dacă tot a refuzat să îi ofere ceva în schimbul eliberării lui.

În absența stăpânului său, tărâmul viselor se duce de râpă, lucru care are repercusiuni nefaste și asupra lumii oamenilor așa că o altă parte importantă a poveștii din The Sandman o reprezintă tentativele lui Morpheus de a-și reconstrui regatul distrus, ocazie cu care îi vedem și pe o parte dintre ceilalți 6 „Nesfârșiti”:

Moartea antemenționată, Destinul, Distrugerea, Dorința, Disperarea și Delirul. Mică paranteză: „Cei fără sfârșit” mi s-ar fi părut o traducere mai potrivită pentru „The Endless” dar Netflix are o problemă cu traducerile în română.

Lordul Viselor în captivitate (FOTO: PA Images / Alamy / Profimedia)

Deși nu e imediat evident, primele episoade ale serialului ar putea fi considerate un fel de bildungsroman în care Morpheus, după nenumărate milenii în care a fost imuabil ca timpul, devine ceva mai uman în urma peregrinărilor sale. Unele personaje care-l cunosc de când lumea fac referire directă la chestia asta, deși în anumite momente Lordul Viselor se poate arăta la fel de crud ca înainte.

De altfel ăsta mi s-a părut unul dintre punctele forte ale serialului: atât Morpheus cât și alte personaje din The Sandman (ca de exemplu John Dee, unul dintre antagoniștii primelor episoade) nu sunt blocuri de granit, personaje alb-negru cu care să empatizezi sau pe care să le urăști, ci nuanțe de gri.

Poate părea o chestie trivială dar îmi place când un personaj pe care crezi că l-ai descifrat încă te poate surprinde, mai ales că o bună parte din adaptările unor benzi desenate vin cu personaje monocolore, deși nu de puține ori materialul-sursă de la care au pornit e ceva mai nuanțat.

Lucienne (bibliotecara lumii viselor jucată de actrița Vivienne Acheampong) e ceva mai statornică în convingerile sale (FOTO: Netflix)

Natura umană, nemurire și criminali în serie în serialul Netflix

Un alt lucru care mi-a plăcut la The Sandman e că fiecare episod are o poveste relativ de sine stătătoare în cadrul serialului. Ce vreau să spun prin asta: episoadele nu sunt „optimizate” să se termine fix în mijlocul poveștii sau printr-un plot twist „click bait” care să te facă musai să vrei să vezi și următorul episod imediat după.

Unul din episoadele mele favorite a fost al șaselea (numit „The Sound of Her Wings”) în care Morpheus se plimbă alături de Moarte, una din surorile sale Nesfârșite în timpul „vizitelor” ei zilnice. The Sandman oferă aici o abordare originală asupra morții care nu e văzută deloc într-o notă sumbră sau întunecată, ci e cineva care vine să te aline și țină de mână când ți-a venit rândul să pleci din lume.

Partea a doua a episodului e și mai interesantă: în timpul uneia din peregrinările lor din trecut în care Moartea încearcă să îi arate Lordului Viselor cum trăiesc oamenii ziua, înainte să intre pe tărâmul lui, Morpheus decide să se amuze în Anno Domini 1389 și să-i acorde darul nemuririi unui bețiv care le spune prietenilor de pahar dintr-o tavernă că el nu intenționează să moară niciodată.

Singura condiție pusă: ca individul în cauză să se întâlnească o dată la fiecare sută de ani în aceeași dată în aceeași tavernă ca să îi povestească Visului cum a fost viața în ultimul secol. După cum probabil te-ai aștepta, iese ceva interesant, cu suișuri și coborâșuri, iar abordarea The Sandman mi s-a părut și aici una inedită, prezentând evoluția lucrurilor până în ziua de azi.

Morpheus la plimbare cu moartea (Kirby Howell-Baptiste) (FOTO: PA Images / Profimedia)

Episodul anterior („24/7”) cred că a fost favoritul meu și totodată de departe cel mai horror al serialului. Aici iarăși avem o premisă interesantă: John Dee, antagonistul de care menționam ceva mai devreme, folosește rubinul furat de la Lordul Viselor să „transforme lumea într-un loc mai bun”, după cum i se pare lui.

Rubinul în cauză, unul dintre obiectele din care Morpheus își trage puterea, poată să împlinească dorințele sau să le transforme în coșmaruri. Dee îl folosește să îi facă pe oameni să nu mai spună minciuni. Episodul mi-a amintit într-un fel de filmul Groundhog Day doar că în loc să avem aceeași zi repetată la nesfârșit, avem aceeași secvență a evenimentelor cu un grad tot mai mare de sinceritate.

N-o să intru în detalii, menționez doar că Moartea va avea o apariție dramatică la finalul zilei.

Un om obsedat și rubinul său (FOTO: PA Images / Profimedia)

Al nouălea și penultimul episod („Collectors”) e probabil cel mai tulburător al serialului, acesta prezentând o „conferință” a criminalilor în serie inspirați de Corintian, principalul antagonist din primul sezon al The Sandman. Episodul explorează cele mai întunecate cotloane ale naturii umane și e pe alocuri chiar greu de digerat.

Încă o paranteză: actorul american Boyd Hoolbrok, cel care îl joacă pe Corintian, mi s-a părut că a oferit una dintre cele mai emblematice interpretări ale unui antagonist pe care le-am văzut în ani de zile.

De ce reușește The Sandman acolo unde alții au eșuat

Dacă adaptările pentru marele ecran ale unor benzi desenate cunoscute au dat unele dintre cele mai mari blockbustere de la Hollywood în ultimii ani, în privința serialelor lucrurile au intrat mai degrabă în categoria pe care americanii ar numi-o „hit or miss”. Pe de-o parte ai The Walking Dead care a rulat timp de 12 sezoane și a inspirat alte 4 seriale spin-off, pe de cealaltă parte ai multe „anulat după un sezon”.

Una dintre chestiile care mi s-au părut cu adevărat reușite la The Sandman e că are momente filosofice în care Morpheus (și nu doar el) apelează la proverbiala tolbă cu cugetări ce te pot pune cu adevărat pe gânduri, fără ca serialul să cadă în derizoriu cu aforisme de care ai zice că parcă sunt copiate de pe o felicitare de la Hallmark.

Pe latura asta ajută faptul că, în pofida temelor abordate și a naturii ocazional înfiorătoare a unora dintre episoade, serialul e presărat cu replici amuzante care arată că producătorii serialului nu s-au luat mult prea în serios.

Aici un rol important îl are și Patton Oswalt, vocea lui Matthew – corbul atotprezent al Lordului Viselor. De exemplu, episodul 4 începe într-o notă foarte prăpăstioasă, Morpheus relatând spectatorilor că a ajuns în locul „care are multe nume: Avern, Tartar, Hades, locul infernal numit ‘Iad’”. După un schimb de replici cu Matthew, corbul concluzionează că „nu mă așteptam totuși ca în iad să fie frig”.

Morpheus cu Matthew în iad (FOTO: Backgrid UK / Profimedia)

Deși faptul că autorul The Sandman, Neil Gaiman, a lucrat direct cu Netflix pentru adaptarea benzilor desenate cu siguranță a ajutat enorm la reușita serialului, mie un răspuns dat de producătorul executiv al seriei, Allan Heinberg, mi s-a părut edificator în ceea ce privește succesul adaptării:

„Sincer să fiu, mi-am urmat dragostea față de material. Am venit la serial ca un fan al său și am fost un fan al lui Sandman și operei lui Neil toată viața mea de adult. Îmi place materialul atât de mult și îmi place autorul atât de mult încât am lăsat într-un fel dragostea mea față de operă să mă ghideze în orice decizie creativă”.

„Și toată lumea care a lucrat la producție, de la producători la cei care se ocupau de lucrurile mărunte, erau fani ai Sandman și cărau cărțile după ei”, a adăugat Heinberg, ceea ce m-a făcut să mă gândesc ce bine ar fi dacă și cei de la Disney ar adopta aceeași abordare când mai scot un nou film/serial Star Wars.

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe vești din lumea filmelor și a serialelor, precum și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro