Sari direct la conținut

Titus Corlatean: Facem demersuri ca decizia privind intrarea in Schengen in septembrie sa ramana valabila

HotNews.ro
Titus Corlatean: Facem demersuri ca decizia privind intrarea in Schengen in septembrie sa ramana valabila

Ministrul Justitiei, Titus Corlatean, a declarat joi seara, in emisiunea „24 Intr-o ora” difuzata de Digi24, ca autoritatile romane fac demersuri ca decizia privind aderarea Romaniei la spatiul Schengen in toamna sa ramana valabila.

El a sustinut ca Romania nu este in prezent in situatia de a fi izolata, mentionand in acest sens intalnirile avute in ultimele zile de ministrul de Interne Ioan Rus in Portugalia sau Paris.

„Din ceea ce eu am avut contacte pe liniile mele, din ceea ce ministrul de Interne, de exemplu, dl Rus, a avut intalniri inclusiv in ultimele zile si in Portugalia si la Paris, as spune dimpotriva, ca a existat interes in a asculta argumentele, a existat interes in a mentine decizia din septembrie legata de Schengen si asta este un element extrem de important”, a spus Titus Corlatean.

Ministrul a anuntat astfel ca va participa saptamana viitoare la Consiliul JAI (de Justitie si Afaceri Interne) informal, unde va avea ocazia sa discute cu multi dintre ministrii de justitie din Europa. „Sunt convins ca, explicand de o maniera rationala ceea ce se intampla politic, vom putea sa avansam intr-o mai buna intelegere, intr-o serie de capitale, privind ceea ce se intampla cu adevarat in tara noastra”, a spus el.

Corlatean despre MCV: Un raport suplimentar al CE este o oportunitate pentru Romania

  • Aceste recomandari, preocupari, semne de intrebare ridicate de Comisia Europeana, reflecta intensitatea bataliei politice care a fost externalizata, transferata in afara tarii, in primul rand prin canalul politic de familie, Partidul Popular European, catre diferiti oficiali europeni. Lucrurile astea au lasat urme si acea campanie din partea opozitiei, care a mers mult prea departe, a afectat imaginea si interesele Romaniei si va fi nevoie de multa munca pentru a repara acest prejudiciu adus tarii.
  • Guvernul a transmis un raspuns foarte rapid Comisiei Europene. O parte importanta din aceste semne de intrebare au fost rezolvate sau sunt in curs de rezolvare.
  • (Exista o decuplare de Bulgaria? Aceasta asteapta o noua evaluare la finalul lui 2013, in timp ce Romania va avea un raport suplimentar al CE pana la sfarsitul acestui an) Nu este o decuplare, cu atat mai mult cu cat fiecare a fost evaluat plecand de la propriile sale conditionalitati, care au fost cel putin partial diferite. Noi avem patru, bulgarii au sase, iar ei au si criminalitatea organizata, ceea ce nu exista in cazul Romaniei. Fiecare a fost evaluat in functie de progresele individuale.
  • A existat o discutie, ca e un raport suplimentar, e rau pentru Romania. Vreau sa va spun ca eu am o alta evaluare si este o evaluare comuna cu cea a unor ambasadori importanti de la Bucuresti, cu care am discutat in aceste zile. As spune, paradoxal pentru unii, este o oportunitate pentru Romanie. De ce? Aceasta parte politica, parte care a fost adaugata cu semne de intrebare, cu preocupari, unele preocupari foarte serioase, foarte grave, noi avem posibilitatea raspunzand deja CE, miscandu-ne, deja rezolvand unele din aceste probleme, e mai bine sa avem mai rapid un raport suplimentar care se va concentra mai ales pe partea politica si sa putem sa eliminam pana la sfarsitul anului aceste semnale de preocupare.
  • Este o oportunitate sa o facem mai repede si sa nu ramanem incarcati in MCV, in evaluarea pe justitiei de ceea ce tine de criteriile politice. Eu o vad ca o oportunitate sub rezerva seriozitatii muncii noastre in Romania.
  • Daca dupa referendum vom ajunge la stabilitate politica, de calm, de pace in aceasta tara, absolut necesara si pentru actul de guvernare, pentru evolutia societatii romanesti intr-o perioada inca de criza economica importanta, daca vom reusi sa iesim din blocajul politic, sunt ferm convins ca vom reusi pana la sfarsitul anului sa facem pasii inainte importanti pentru a elimina aceste dubii
  • Pe de alta parte, este foarte interesant ca in raport se arata ca, dupa cinci ani de functionarea justitiei, 96% din romani astazi spun „coruptia este o chestiune grava in societatea romaneasca” si majoritatea lor mai spun „coruptia s-a agravat in ultimii trei ani”.
  • Concluzia mea, citind inca o data textul raportului CE si cifrele indicate acolo, e ca este un esec major al lui Traian Basescu si al sistemului sau de putere. De ce? Aceasta cruciada anticoruptie, in care multi au crezut si proclamata de Traian Basescu a fost lipsita de credibilitate in ochii cetatenilor si faptul ca majoritatea spune ca s-a agravat situatia in ultimii trei ani este un lucru extrem de serios din punct de vedere politic.

Corlatean a mai spus ca plangerea penala depusa de USL impotriva a 14 lideri ai PDL si a presedintelui suspendat Traian Basescu nu a fost o chestiune discutata la Guvern, ci a fost o decizie luata de USL. „Fara sa ma separ de partea politica, este o decizie luata acolo la partid, si nu de noi la guvern, nu a fost discutata”, a spus Corlatean.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro