Sari direct la conținut

Transelectrica a semnat un contract de 42,2 milioane lei cu Energobit SA pentru retehnologizarea statiei Campia Turzii

HotNews.ro

Transelectrica SA a semnat contractul de executie pentru realizarea obiectivului de investitie „Retehnologizarea statiei 220/110/20 kV Campia Turzii”, informeaza compania. Valoarea contractului incheiat este de 42.212.000 lei. Potrivit datelor de pe SEAP, contractul a fost semnat cu firma Energobit SA, producator de echipamente electrice si sisteme energetice.

Fata de valoarea estimata a proiectului (107.878.259 lei), valoarea contractata in urma derularii procedurii de achizitie reprezinta

o reducere cu circa 55%, precizeaza Transelectrica. „Acest fapt ne conduce sa credem ca derularea unui program ambitios de investitii, pe durata celei de a treia perioade de reglementare (2014-2019), nu va pune o presiune nejustificata asupra tarifelor de transport si sistem. Finantarea investitiei se va realiza din surse proprii si surse atrase, inclusiv din obligatiuni corporative”, sustine Transelectrica.

Statia de 220/110/20 kV Campia Turzii asigura conexiunile si tranzitul de putere din zonele cu excedent de energie electrica catre zonele deficitare din Transilvania si Maramures. Tranzitul se realizeaza prin tronsonul de retele electrice de transport de 220 kV Iernut-Campia Turzii-Cluj Floresti-Tihau-Baia Mare.

Proiectul consta in retehnologizarea completa a statiei incluzand echipamente primare si secundare, sistemul SCADA, teleconducerea de la Dispecerul Energetic National si Teritorial, montarea unui AT -220 MVA -220/110 kV si montarea celui de al doilea transformator 110/20 kV.

Statiile de 110 kV si de 20 kV au fost puse in functiune in anul 1954, iar statia de 220kV in anul 1978, fara sa existe vreo unitate de transformare intre tensiunile de 220 kV si 110 kV.

Finalizarea proiectului si punerea in functiune sunt estimate pentru anul 2017.

De la 1 ianuarie 2014, Transelectrica a demarat investitii noi in valoare de 84.500.000 lei.

Suplimentar, proiecte in valoare de 312.000.000 lei se afla in stadii avansate de derulare a procedurilor de achizitii, deja publicate pe SEAP. Fata de primul trimestru al anului 2013, volumul activitatii de contractare a proiectelor de investitii este de 4,5 ori mai mare, ceea ce confera sanse solide de realizare a obiectivului asumat de catre conducerea Companiei de accelerare a programului de investitii in dezvoltarea si modernizarea Retelei Electrice de Transport.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro