Sari direct la conținut

Turneu de lansare a volumului Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă, de Mihaela Miroiu și Maria Bucur

HotNews.ro
Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă, de Mihaela Miroiu și Maria Bucur, Foto: Humanitas
Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă, de Mihaela Miroiu și Maria Bucur, Foto: Humanitas

Editura Humanitas vă invită în perioada 25 februarie–6 martie la evenimentele dedicate volumului Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă de Mihaela Miroiu și Maria Bucur. Cartea, publicată la finele lui 2018 în Statele Unite, la Indiana University Press, a apărut recent la Editura Humanitas, în colecția „Istorie contemporană“, în traducerea și adaptarea Magdei Dragu și a Mihaelei Miroiu.

Cititorii din Sibiu, Cluj, Hunedoara și București sunt așteptați să participe alături Mihaela Miroiu, Maria Bucur și invitații lor la dezbaterile despre acest volum care „examinează drumul femeilor către cetățenie democratică, așa cum s-a conturat în ultimii 70 de ani în România.“

Programul evenimentelor:

SIBIU, marți, 25 februarie, ora 18, Librăria Humanitas

Vor vorbi: Maria Bucur, Mihaela Miroiu, Daniela Lambropulos, Sabina Luca, Radu Vancu, Bogdan Gheorghiță

CLUJ, miercuri, 26 februarie, ora 18, Librăria Humanitas

Vor vorbi: Maria Bucur, Mihaela Miroiu, Mircea Miclea, Ștefania Miclea, Sergiu Mișcoiu

HUNEDOARA, vineri, 28 februarie, ora 17, Galeria de Artă

Participă: Maria Bucur și Mihaela Miroiu împreună cu cele 101 femei pe care autoarele le-au intervievat în județul Hunedoara; eveniment coordonat de Otilia David

BUCUREȘTI, vineri, 6 martie, ora 19, Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Vor vorbi: Maria Bucur, Mihaela Miroiu, Diana Neaga, Laura Grunberg, Lidia Bodea, Claudiu Tufiș; accesul la acest eveniment este gratuit pe baza unei rezervări prin Eventbook*

„Prin incursiunile în istorie, în etnografie și în domeniul analizei politice, Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă se constituie într-un adevărat tur de forță. Toți cei interesați de Europa postcomunistă vor dori să citească această carte, care dezbate chestiuni de referință în România, Polonia și Ungaria. Temele sale principale ‒ statutul femeilor, puterea și democrația ‒ se adresează atât cercetătorilor, cât și publicului larg.“ – JEFFREY C. ISAAC, Indiana University, Bloomington

MIHAELA MIROIU este profesoară de științe politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București. Este inițiatoare a studiilor feministe și a studiilor de gen din România, a primului masterat de studii de gen și a școlii doctorale de științe politice. Cărțile ei de autoare sunt Convenio. Despre natură, femei și morală (1996), Drumul către autonomie. Teorii politice feministe (2004), R’Estul și Vestul (2005, coautor Mircea Miclea), Neprețuitele femei. Publicistică feministă (2006), Dincolo de îngeri și de draci. Etica în politica românească (2007). În calitate de editoare, a publicat volumele Lexicon feminist (2002, împreună cu Otilia Dragomir), Patriarhat și emancipare în istoria gândirii politice românești (2002, împreună cu Maria Bucur), Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluții și impact (2012).

MARIA BUCUR este profesoară de istorie și studii de gen la Indiana University, Bloomington, SUA. Este autoare a volumelor Gendering Modernism: A Historical Reappraisal of the Canon (2017), The Century of Women: How Women Have Transformed the World since 1900 (2018) și editoare a lucrărilor Staging the Past: The Politics of Commemoration in Habsburg Central Europe, 1848 to the Present (2001, împreună cu Nancy Wingfield), Gender and War in Twentieth-Century Eastern Europe (2006, împreună cu Nancy Wingfield). În limba română a publicat volumele Eugenie şi modernizare în România interbelică (2005) și Eroi şi victime. România și memoria celor două războaie mondiale (2019).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro