Sari direct la conținut

UE acuză Volkswagen că „trage de timp” pentru a nu plăti despăgubiri în urma scandalului Dieselgate

HotNews.ro
Logo Volkswagen, Foto: Volkswagen
Logo Volkswagen, Foto: Volkswagen

Comisia Europeană acuza Volkswagen că „trage de timp” și că nu despăgubește toate victimele scandalului Dieselgate, relatează Euronews.

Didier Reynders, comisarul european pentru Justiție și Consumatori, a criticat lipsa de disponibilitate a producătorului auto german de a acționa uniform la nivelul întregului continent.

„Comisia Europeană și autoritățile pentru protecția consumatorilor ale UE fac apel la Volkswagen să compenseze toți consumatorii din UE, inclusiv cei care își au reședința în afara Germaniei, pentru că i-au indus în eroare cu privire la emisiile vehiculelor lor”, a afirmat acesta într-un comunicat remis presei.

„[Scandalul] ‘Dieselgate’ a izbucnit în urmă cu 6 ani. Nu toți consumatorii au fost despăgubiți până acum”, a adăugat Reynders, amintind că „au existat hotărâri ale instanțelor care au expus tratarea incorectă de către Volkswagen a clienților săi”.

„Cu toate acestea producătorul auto nu este dispus să coopereze cu organizațiile de protecție a consumatorilor pentru a găsi soluții adecvate pentru consumatori”, a precizat acesta, subliniind că „nu doar consumatorii cu reședința în Germania ci toți consumatorii trebuie despăgubiți”.

Volkswagen a admis în 2015 că a dotat 11 milioane din automobilele sale cu motor diesel cu un program software care ascundea nivelul real al emisiilor.

Scandalul, care a vizat 8,5 milioane de vehicule vândute în Europa, a costat deja producătorul auto german peste 30 de miliarde de euro la nivel global.

Volkswagen a ajuns anul trecut la o înțelegere în afara instanței cu o asociație a consumatorilor germani, convenind să plătească clienților înșelați între 1.350 și 6.250 de euro în funcție de tipul și vechimea mașinii cumpărate.

Însă compania se confruntă de asemenea cu mii de procese individuale care adesea sunt clasate pe cale amiabilă în afara instanțelor pentru sume care nu sunt făcute publice.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro