marți 25 martie
Moment istoric pentru gazele din Marea Neagră: OMV Petrom și Romgaz au început forajul primei sonde de exploatare din proiectul Neptun Deep
OMV Petrom și Romgaz au anunțat marți începerea forajului pentru dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud și Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de km în largul Mării Negre. Proiectul…Cei mai titrați economiști vorbesc pentru prima oară în acest an de recesiune și redevin pesimiști
Economiștii grupați în CFA România, o organizaţie a profesioniştilor în investiţii, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, au redevenit pesimiști în februarie, vorbind pentru prima dată în acest an de riscul unei recesiuni în România.…FOTO O maşină a luat foc pe Calea Moşilor din Capitală. Șapte mașini au fost afectate de incendiu / Pompierii au stins focul
O maşină a luat foc marţi dimineaţa pe Calea Moşilor din București, iar focul s-a extins și la alte autoturisme, a transmis Poliția Capitalei, precizând că incidentul nu s-a soldat cu victime. UPDATE ora 10:40:…”Mi-a dat drumul la bani, eu i-am dat dreptul”. Surpriză în ședința de 8 ore în care a fost audiat afaceristul care i-a dat 1,25 milioane de lei lui Dumitru Buzatu / Întrebarea refuzată
Omul de afaceri Emil Savin, martorul denunțător din dosarul „Mită în portbagaj”, a negat luni în fața instanței că Dumitru Buzatu i-a pretins bani și a susținut că a dedus acest lucru din comportamentul său.…Indicele de brevete 2024: România stabilește un nou record pentru cererile de brevete
Inventatorii din întreaga lume au depus aproape 200.000 de cereri de brevete la Oficiul European de Brevete (OEB) anul trecut, conform Indexului brevetelor 2024 publicat marți. Tehnologia informatică este pentru prima dată în frunte. Cererile…O țară UE declară război energiei regenerabile / „Suntem împotriva speculatorilor și a lobbyiștilor din afaceri”
Un raport al Agenției Internaționale pentru Energie arată că electricitatea generată de surse regenerabile este în creștere la nivel mondial, însă există guverne care au început să decidă altceva, iar unele exemple vin din țările…România a depășit Polonia ca număr de persoane care au ales să emigreze. Numărul românilor plecați în lume a crescut de cinci ori în ultimii 35 de ani
România este campion regional la migrația externă, depășind toate țările din jur, potrivit datelor Diviziei pentru Populație a ONU. Suntem inclusiv deasupra Palestinei ca număr (4,58 milioane de români plecați în lume față de 4,2…Universitățile europene oferă „azil științific” cercetătorilor americani care fug de măsurile lui Trump / „Milioane de dolari din finanțările pentru cercetare dispar din motive ideologice”
Academicienii din SUA care speră să scape de represiunea administrației Trump asupra cercetării și mediului academic se află în plin proces de recrutare, potrivit The Guardian. Un anunț de angajare atipic al unei universități in…74% dintre europeni spun că țările lor au beneficiat în urma apartenenței la UE. Ce spun românii / 9 din 10 oameni cred că statele UE ar trebui să fie mai „unite pentru a face față provocărilor globale actuale”
Cel mai recent eurobarometru realizat de Parlamentul European (PE), publicat marți, 25 martie, arată că cetățenii UE își doresc ca Uniunea să se concentreze mai mult asupra apărării și securității. 58% dintre români ar vrea…O româncă scrie într-o importantă publicație americană: „Europa iubește – și iubește de mult – America”
Europa și America au mai depășit, de-a lungul timpului, tensiuni și conflicte, susțin un doctor în filosofie, de origine română, și o fostă diplomată americană, într-o opinie publicată în ziarul american The Hill. Romancierul victorian…Simularea BAC 2025. Elevii susțin azi proba obligatorie a profilului. Examen scris la Matematică sau Istorie
Elevii claselor terminale de liceu susțin astăzi, 25 martie, proba scrisă obligatorie a profilului, în cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Proba obligatorie a profilului, la examenul de Bacalaureat,…ULTIMA ORĂ VIDEO& FOTO Primele informații tehnice despre viitoarea generație Dacia electrică de oraș
Dacia va lansa peste doar doi ani o nouă generație Dacia Spring, care va respecta condițiile dure indirecte impuse de Uniunea Europeană, adică va fi produsă în Europa și va păstra în același timp prețul…HARTĂ România intră pe lista țărilor UE cu proiecte strategice în domeniul metalelor rare. Ce materii prime prețioase se vor extrage
Comisia Europeană a aprobat o listă cu 47 de proiecte strategice, investiții evaluate la 27 miliarde de euro, în domeniul materiilor prime critice, așa-numitele pământuri rare, potrivit unor date ale instituției europene, consultate în premieră…Negocieri nesfârșite pentru pace la Riad, bombe în Ucraina: „Totul decurge conform scenariului rusesc”. Azi e așteptată o declarație comună Rusia – SUA
În vreme ce administrația Trump este nerăbdătoare și caută un acord de pace cât mai rapid în Ucraina, Rusia dă semne că nu se grăbește și își păstrează condițiile maximaliste impuse Kievului. Strategia Moscovei este…De ce discuțiile ruso-americane privind Marea Neagră neliniștesc Europa
Statele europene de la Marea Neagră urmăresc cu nervozitate negocierile de pace SUA-Rusia cu privire la Ucraina, care continuă în Arabia Saudită, temându-se de un posibil acord care i-ar reda Moscovei o parte din influența…luni 24 martie