vineri 14 martie
Scaunul prim-ministrului Japoniei se clatină după ce a făcut cadou vouchere de cumpărături unor colegi
Prim-ministrul japonez Shigeru Ishiba și-a cerut scuze vineri pentru că a oferit vouchere cadou unor parlamentari ai partidului de guvernământ din care face parte, o acțiune care ar putea afecta și mai mult ratele de…Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, respinse azi de CCR
Două noi contestaţii vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fostrespinse de judecătorii Curții Constituţionale, care s-au întrunit în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. CCR a anunţat că…JD Vance, huiduit la un concert din Washington. „Ați distrus acest loc!” VIDEO
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a fost huiduit de public după ce și-a făcut apariția, joi seară, la un concert al Orchestrei Simfonice Naționale la Kennedy Center din Washington, o instituție preluată recent de sustinățori ai…Noi avertizări de vreme rea. Meteorologii anunță lapoviță și ninsoare. HARTA zonelor afectate de vânt puternic
Meteorologii au emis vineri mai multe avertizări de vreme rea valabile pe parcursul acestui weekened. Vremea va continua să se răcească iar ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare mai întâi la munte, apoi…Cate Blanchett spune că e un „miracol” că e căsătorită de atâția ani și a dezvăluit de ce are o singură fotografie de la nunta ei
Celebra actriță Cate Blanchett, o dublă câștigătoare a Premiului Oscar, a descris căsătoria sa de aproape 3 decenii ca fiind un „miracol” și a explicat de ce are o singură fotografie de la nunta ei…Bonduelle, un Superbrand pentru consumatorii români
Bonduelle, liderul pieței de legume în conservă din România și unul dintre principalii jucători de pe cea a legumelor congelate, a fost desemnat Superbrand în studiul cu același nume care listează brandurile cele mai apreciate…Dispută diplomatică între Moscova și Roma. Săgețile Mariei Zaharova au dus la convocarea ambasadorului Rusiei în Italia
Ministrul de externe italian Antonio Tajani a decis joi să îl convoace pe ambasadorul Rusiei după „al n-lea atac verbal” al diplomației de la Moscova la adresa președintelui italian Sergio Mattarella, acuzat de „minciună și…Veaceslav Platon, omul de afaceri acuzat că a retras ilegal miliarde de ruble din Rusia, reținut în Marea Britanie. Va fi extrădat în Republica Moldova
Omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat de Moscova la 20 de ani de închisoare pentru că ar fi facilitat scoaterea ilegală din Rusia a 126 miliarde de ruble, a fost reținut în Marea Britanie, a…Călătoria cu trenul devine mai scumpă – Cresc prețurile la abonamente, la rezervarea locurilor și la transportul bicicletelor
Din 28 martie cresc o serie de tarife la călătoria cu trenul, cele mai multe scumpiri fiind de câțiva lei, însă biletele vor costa sensibil mai mult pe distanțe scurte. Se scumpesc cu câteva procente…Salariul mediu net din ianuarie a fost de peste 5300 de lei. Domeniile în care munca e cel mai bine plătită
Câştigul salarial mediu net a fost 5328 lei, în scădere cu 317 lei (-5,6%) față de luna decembrie 2024, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică. Valorile cele mai mari ale salariului net s-au înregistrat…Gigantul rus Gazprom, în cădere liberă după pierderea aproape totală a pieţei europene
Când Alexei Miller, CEO-ul Gazprom, inaugura acum 11 ani sediul somptuos al diviziei de export din Sankt Petersburg, el prognoza un viitor prosper bazat pe vânzările de gaze către Europa. „Europa va avea nevoie tot…Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Sunt vizate persoane din anturajul lui Horațiu Potra
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de…Imagini cu cisterna GPL care a vrut să intre în Pasajul Unirii din Capitală VIDEO
Un martor a filmat momentul în care autoritățile au intervenit după ce o cisternă încărcată cu GPL s-a oprit vineri noaptea, într-una dintre porţile de gabarit ale Pasajului Unirii din Capitală. În imaginile publicate pe…Vladimir Putin, discuție telefonică la miezul nopții, după ce a pus la îndoială planul de încetare a focului în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon, în noaptea de joi spre vineri, cu prințul moștenitor saudit Mohammad bin Salman, pentru a aborda în special conflictul din Ucraina, a anunțat Kremlinul într-un comunicat, informează…Romgaz caută consultanți pentru achiziția combinatului de îngrășăminte chimice Azomureș
Romgaz a publicat în SEAP un anunț pentru servicii de consultanță în evaluarea, negocierea și achiziția activelor Azomureș. Combinatul Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România și, totodată, cel mai mare…Skoda va lansa un SUV electric cu șapte locuri și autonomie de peste 600 km
Skoda a publicat imagini „teaser” cu cel mai mare model electric al mărcii, un SUV care este gândit pentru familii, va avea șapte locuri, iar autonomia poate trece de 600 km cu bateria de mare…Daniel Băluţă, după incidentul cu cisterna din Pasajul Unirii: O faptă similară unui atentat terorist. Voi face plângere penală
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a reacționat, vineri, după ce o cisternă încărcată cu GPL s-a oprit noaptea trecută într-una dintre porţile de gabarit ale Pasajului Unirii din Capitală. „Gravitatea incidentului din această seară mă…Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 17 martie 2025 – 14 aprilie 2025. Săptămâna viitoare temperaturile vor fi…LIVE Război în Ucraina, ziua 1115: Putin spune că va da curs cererii lui Trump de a cruța trupele ucrainene din Kursk dacă se predau / Atac cu rachete rusești asupra orașului natal al lui Zelenski
Președintele rus Vladimir Putin a îndemnat ucrainenii care luptă în Kursk să-și predea armele, după ce președintele american Donald Trump i-a cerut liderului de la Kremlin să le cruțe viețile acestor soldați. Putin a spus…Cerință dură a rușilor în negocierile cu americanii: Vor să elimine din echipa lui Trump singurul personaj care pare „prea înțelegător cu Kievul”
Oficialii ruși au comunicat omologilor americani că nu doresc ca emisarul președintelui Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, să fie implicat în discuțiile la nivel înalt menite să pună capăt războiului, potrivit unui oficial american…SUA: Val de concedieri la una din cele mai prestigioase universități în urma tăierilor bugetare decise de Trump
Universitatea Johns Hopkins, una dintre cele mai prestigioase universități de cercetare medicală din lume, a anunțat joi că va reduce peste 2.000 de posturi la nivel mondial din cauza tăierilor bugetare drastice decise de administrația…Incident grav în București: Un șofer a încercat să intre cu o cisternă încărcată cu GPL în Pasajul Unirii
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit noaptea trecută într-una dintre porţile de gabarit ale Pasajului Unirii din Capitală, şoferul vehiculului ignorând reglementările şi indicatoarele care interzic circulaţia prin tuneluri pentru maşinile care transportă materiale…INVESTIGAȚIE SNOOP: Blocuri de 7 etaje într-o zonă protejată din București. Administrația Nicușor Dan a dat autorizația în baza unui PUZ aprobat de Firea. „Eram obligați să o facem”
Un ansamblu rezidențial cu blocuri de până la 7 etaje se construiește pe Bulevardul Ferdinand din Capitală, între străzile Mătăsari și Pictor Ion Andreescu, într-o zonă protejată cu clădiri vechi de peste un secol. Locuitorii…Cel mai scump teren vândut vreodată de RA-APPS. Cu vedere spre vilele prezidențiale din Primăverii
Fondul de investiții Evergent Investments, fostul SIF Moldova, a fost desemnat câștigătorul unei licitații organizate de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) pentru vânzarea unui teren valoros al statului, amplasat pe malul lacului…Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând…Fenomenul violenței școlare: părinții care își fac singuri dreptate. Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a intrat într-o sală de clasă și a lovit cu pumnii și picioarele un elev de 12 ani, coleg cu fiul său
Judecătoria Bârlad a dispus joi, 13 martie, arestarea preventivă a unui bărbat de 38 de ani care a provocat scandal la școala unde studia fiul său și a agresat un coleg de clasă de-al acestuia.…Războiul împotriva presei, faza pe contractele cu statul: SUA închid robinetul pentru cele mai mari 3 agenții din lume. Consiliera lui Trump: „Trebuie să producem noi înșine informațiile”
O consilieră a președintelui american Donald Trump a anunțat joi că Statele Unite vor anula contractele publice cu cele cele mai mari trei agenții de presă mondiale, scrie AFP. Kari Lake, o fostă jurnalistă devenită…Doar un „zid de cărămidă” îl va opri pe Putin, crede un fost ofițer MI6. „Aceasta este adevărata problemă cu care ne confruntăm”
Președintele rus Vladimir Putin „reacționează doar la puterea dură” („hard power”) și „se va opri doar atunci când se va lovi de un zid de cărămidă”, a declarat joi Christopher Steele, un fost ofițer de…Zaharova a stârnit furia Romei, după un nou atac verbal la adresa lui Mattarella. Reacție fermă a șefului diplomației italiene
Ministrul de Externe al Italiei, Antonio Tajani, a anunțat joi că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după un nou „atac verbal” al corpului diplomatic al Moscovei la adresa președintelui italian Sergio Mattarella, scrie AFP. „Condamnăm…Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană,…joi 13 martie