Sari direct la conținut

Un amendament aprobat de catre deputati lasa Bursa Romana de Marfuri fara licenta pentru tranzactionarea angro de gaze. BRM acuza parlamentarii de nationalizare. OPCOM va fi unica bursa a gazelor, iar contractele intragrup si preturile de transfer vor fi publice

HotNews.ro
Conducte de gaze, Foto: AGERPRES
Conducte de gaze, Foto: AGERPRES

Deputatii PSD si ALDE din Comisia pentru Industrii din Camera Deputatilor, condusa de deputatul PSD Iulian Iancu, au aprobat marti mai multe amendamente la OUG 64/2016 privind piata gazelor naturale. Unul dintre aceste amendamente a starnit revolta reprezentantilor Bursei Romane de Marfuri (BRM), care acuza parlamentarii de nationalizarea serviciilor privind tranzactionarea gazelor. Mai exact, amendamentul prevede ca va fi acordata o singura licenta de bursa a gazelor, si anume doar pentru OPCOM. In acest moment, detin licente pentru tranzactiile angro si OPCOM, si BRM. Altfel spus, deputatii propun ca singura bursa a gazelor sa ramana OPCOM. BRM se va putea implica doar ca operator in tranzactiile cu amanuntul. Un alt amendament important prevede tranzactionarea intregii cantitati de gaze de pe piata pe bursa, contractele, preturile, chiar si contractele intragrup si preturile de transfer vor fi facute publice.

Practic, daca aceste amendamente vor fi transformate in lege, gazele naturale se vor vinde si cumpara exact ca in cazul energiei electrice. Cantitatile angro vor fi tranzactionate transparent, pe o bursa unica (OPCOM). In schimb, pentru vanzarile en detail vor putea exista mai multi operatori (OPCOM, BRM).

OPCOM, companie controlata de Transelectrica, are experienta in tranzactionarile centralizate si transparente cu energie electrica si certificate verzi. Deputatii considera ca OPCOM ar putea folosi experienta pe care o are deja pe piata energiei electrice, care a fost un succes, si ar putea sa o aplice si in cazul gazelor naturale. Desi are licenta si pentru gaze naturale, operatorii din domeniu prefera in acest moment platforma BRM, companie privata. Precizam ca legislatia actuala prevede ca 30% din gaze sa fie tranzactionate pe bursa, insa aceasta cota nu este respectata de catre producatori si furnizori. Cele cateva sedinte de tranzactionare se desfasoara pe platforma BRM, insa multe licitatii se incheie fara adjudecare.

Odata cu obligatia tranzactionarii intregii cantitati de gaze existente, operatorii vor fi nevoiti sa se indrepte catre bursa. Dar care bursa? OPCOM sau BRM? Sau ambele? Deputatii PSD si ALDE au decis ca doar OPCOM. Intr-adevar, in privinta BRM exista o problema de transparenta, in sensul ca persoane din afara bursei nu pot vedea cine raspunde la ofertele de cumparare si vanzare, acesta fiind si motivul pentru care aceasta platforma este preferata de catre operatorii de pe piata. Insa, aceasta problema poate fi rezolvata prin reglementari, adica sa ii fie impuse criterii de transparenta pentru a functiona ca bursa a gazelor. Mai departe, respectand aceleasi criterii de transparenta, cele doua burse ar putea concura. Insa, parlamentarii au decis sa impuna prin lege retragerea unei licente pe care o are deja BRM, ceea ce ar putea fi echivalent cu un abuz.

„Se acorda o singura licenta pentru Operatorul Pietei de Energie Electrica si Gaze Naturale „OPCOM” S.A., denumit in continuare OPCOM, in calitate de operator al pietelor centralizate angro de gaze naturale”, se arata in amendamentul aprobat marti. Mai departe, sunt prevazute cateva criterii minimale pentru obtinerea licentei de catre OPCOM, restul urmand sa fie stabilite de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE). Aceste criterii minimale pot fi indeplinite cu usurinta de catre OPCOM, avand in vedere faptul ca au deja experienta ca operator pe piata energiei electrice: capital subscris vasat mai mare de 8 milioane de lei, detinerea sistemelor informative necesare, certificarea sistemelor informatice etc. O alta conditie importanta este sa puna la dispozitia publicului informatii privind situatiile financiare anuale si raportul auditorilor.

In cazul pietelor centralizate cu amanuntul, nu este impus un singur operator. Altfel spus, BRM se va putea implica in trazactiile cu amanuntul. Pentru obtinerea licentei, trebuie sa dispuna de un capital subscris varsat mai mare de 5 milioane de lei, sa dispuna de sisteme si aplicatii informatice capabile sa asigure organizarea si administrarea pietelor centralizate cu amanuntul de gaze naturale si sa asigure separarea activitatilor care fac obiectul licentei prin situatii contabile distincte.

  • Virgil Popescu (PNL): Nu cred ca va aproba DG Competition asa ceva

Ca motivatie, deputatii invoca articolul 22(3) din Regulamentul European 312/2014. „In scopul determinarii pretului de vanzare marginal, a pretului de cumparare marginal si a pretului mediu ponderat, tranzactiile aferente se realizeaza pe platforme de tranzactionare care sunt identificate in prealabil de catre operatorul de sistem de transport si aprobate de autoritatea nationala de reglementare”.

„Prin rezolutia adoptata de Parlamentul European in data de 15.12.2015 denumita „Catre o Uniune Energetica Europeana”, text P8_TA(2015)0444 si pentru cresterea lichiditatii pietei concurentiale angro prin centralizarea activitatilor de tranzactionare in PVT nationale unice administrate de un unic operator de piata, in conditii de transparenta si reguli stricte de acces nediscriminatoriu la informatiile privind cantitatile si preturile de tranzactionare. (…)Masuri asemanatoare cu cele instituite in Austria, incepand cu 01.01.2013 cand prin Legea gazelor s-a stabilit crearea unui singur PVT (n.red. Punct Virtual de Tranzactionare) national si administrarea tranzactiilor in PVT printr-un singur operator, respectiv prin CEGH (Central European Gas Hub). (http://www.cegh.at/trading-location-cegh-vtp ) Situatii identice cu burse unice se pot intalni in Germania, Marea Britanie, Belgia, danemarca, Franta, Italia, Olanda, Polonia, Ungaria etc privind operatorul unic pentru bursa ￯ sursa http://www.efet.org/EnergyMarkets/VTP_assessment”, se mai arata in motivatie.

Contactat de HotNews.ro, Virgil Popescu, deputat PNL, a spus ca aceasta motivatie nu justifica amendamentele, deoarece pot exista mai multe platforme de tranzactionare, urmand ca operatorul de transport (Transgaz in cazul Romaniei) sa o selecteze pe cea reprezentativa in determinarea preturilor de referinta. In opinia deputatului PNL, nu poate interveni Legislativul in selectarea acestui operator. „Nu cred ca va aproba DG Competition asa ceva”.

Potrivit definitiei stabilite de deputati prin amendament, Punct Virtual de Tranzactionare este un „punct abstract, unic la nivel national, in care gazele naturale pot fi comercializate de participantii de pe piata gazelor naturale, dupa intrarea acestora in SNT si inainte de iesirea acestora din SNT”. PVT permite efectuarea transferurilor bilaterale privind proprietatea gazelor naturale in mod independent de localizarea acestora in SNT. Astfel, toate cantitatile de gaze naturale care intra in SNT pe baza rezervarii prealabile a capacitatii la punctele de intrare in SNT se considera ca sunt vehiculate conceptual spre PVT si toate cantitatile de gaze naturale care sunt preluate din SNT pe baza rezervarii prealabile a capacitatii la punctele de iesire din SNT se considera ca sunt vehiculate conceptual din PVT.

Operatorul de transport si de sistem al gazelor naturale, in calitate de operatorul al PVT, adica Transgaz, va oferi in punctul virtual de tranzactionare, participantilor de pe piata gazelor naturale, serviciul de transfer de titlu in scopul inregistrarii tranzactiilor efectuate pentru cantitatile de gaze naturale prezente in SNT”.

Deputatii au mai introdus si o definitie a traderului de gaze. Este acea persoana fizica sau juridica licentiata ce cumpara si vinde exclusiv pe piata angro de gaze naturale pentru import/export.

  • Totul la vedere. Chiar si preturile de transfer

Un alt amendament important prevede ca tranzactionarile sa fie facute prin oferta publica, transparent si nediscriminatoriu pe pietele centralizate de gaze naturale intreaga cantitate de gaze naturale produsa mai putin cantitatile aferente consumului propriu tehnologic. Astfel, toata cantitatea produsa va fi ofertata pe piata concurentiala pe oricare din pietele de gaze naturale organizate pentru consumul intern sau la export.

Pe piata angro de gaze naturale, toate preturile si cantitatile stabilite in urma tranzactiilor efectuate pe toate pietele centralizate de gaze naturale, precum si toate preturile si cantitatile din contractele de pe piata reglementata, contractele de export, contractele de import, contractele intragrup, preturile de transfer si cantitatile aferente se fac publice, eventual in forme agregate care sa nu afecteze interesele comerciale ale operatorilor, conform reglementarilor ANRE.

Toate preturile de tranzactionare, inclusiv din contractele intragrup, a gazelor naturale din productia interna, import, export, preturile reglementate si preturile de transfer, precum si tarifele reglementate, se fac publice, eventual intro forma agregata care sa nu afecteze interesele comerciale ale partilor implicate in tranzactii, conform reglementarilor ANRE.

Va fi interzisa orice forma de transfer de cost intre operatorii pietei de gaze naturale, inclusiv intragrup.

Metodologiile de stabilire a preturilor si tarifelor reglementate se aproba de ANRE, dupa informarea si consultarea tuturor partilor interesate. In calculul acestora vor fi luate in considerare costurile justificate care sunt adresate doar activitatilor de baza respective, cheltuielile pentru dezvoltare si protectia mediului, cu exceptia redeventei de concesionare pentru operatorii de transport si cei de distributie, precum si o cota rezonabila de profit care nu poate fi mai mare de 10%.

In vederea informarii corecte si complete a consumatorilor de gaze naturale, clienti finali casnici si noncasnici, ANRE va asigura functionarea unei platforme online de comparare a preturilor, unde fiecare furnizor de gaze naturale, care face oferte catre aceste categorii de clienti, este obligat sa publice ofertele de pret actualizate. Operationalizarea acestei platforme se va realiza in termen de maxim 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

Camera Deputatilor este forul decizional. Toate aceste amendamente urmeaza sa fie aprobate in plenul Camerei Deputatilor, dupa care vor fi transmise Presedintiei pentru promulgare.

Pentru mai multe amanunte, vezi documentul atasat

  • Reactia BRM: Se nationalizeaza serviciile oferite de organizatia noastra

„Bursa Romana de Marfuri (BRM) isi exprima consternarea in legatura cu decizia Comisiei de Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor care in sedinta sa din data de 16.05.2017, la propunerea deputatului Iulian Iancu (presedintele in exercitiu al Comisiei), a adoptat un amendament la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea si completarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, amendament prin care, practic, nationalizeaza serviciile oferite de organizatia noastra, intr-un profund dispret fata de legislatia europeana si nationala pe baza careia compania noastra a fost licentiata”, se arata intr-un comunicat al BRM.

Potrivit acestuia, Comisia de Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor, la presiunea presedintelui sau, a adoptat aceasta modificare fara ca subiectul sa se afle pe ordinea de zi a acestei sedinte si impotriva opiniilor negative primite de la Guvern, ANRE, Consiliul Concurentei si institutiilor europene.

BRM isi exprima profunda dezaprobare a modului in care Presedintele Comisiei de Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor trateaza capitalul privat romanesc care deruleaza o activitate legala, pentru dezvoltarea careia a investit pana in prezent mai multe milioane de lei, activitate ce este apreciata de catre participantii la piata. Acestia au tranzactionat, in conditii de transperanta, nediscriminare si integritate, un volum de peste 40 TWh in ultimii doi ani, iar la nivelul lunii aprilie atingand un procent de peste 30% din consumul national, se mai arata in comunicat.

De asemenea, BRM face un apel public la Presedintele Camerei Deputatilor Liviu Dragnea pentru implicarea domniei sale in rezolvarea acestei situatii si respingerea acestei tentative de nationalizare care arunca Romania in perioada comunista. Totodata, BRM informeaza participantii la piata ca va lua toate masurile legale care se impun pentru a-si apara drepturile ce ii revin conform legislatiei nationale si europene in vigoare si va continua sa actioneze pentru realizarea obiectivului tarii noastre de a deveni un hub regional de gaz natural.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro