Sari direct la conținut

Un client comandă un suc eco acasă, iar altul la restaurant. Cine e taxat mai mult

HotNews.ro
Mâncare la restaurant, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Mâncare la restaurant, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Taxarea s-a schimbat de la 1 ianuarie 2023, inclusiv în ceea ce privește TVA (care e pe consum). Lucrurile sunt diferite dacă un client comandă un suc eco acasă, iar altul în locația restaurantului, potrivit unei prezentări realizate de consultantul fiscal Mariana Vizoli, în cadul unui eveniment.

Un restaurant vinde mâncarea atât în locația sa la masă, dar trimite și la domiciliul clienților.

Un client comandă o porție de mâncare, un suc aromatizat și un suc eco. Acestea sunt transportate la locația clientului folosindu-se de livrarea de alimente la domiciliu prin platforme specializate (aplicații – gig economy).

Conform prezentării, întrucât servirea nu se face la locația unității de alimentație publică, operațiunea nu se califică drept serviciu de restaurant.

“Nu îndeplinește nici condițiile pentru a fi calificat drept serviciu de catering. Deci este o livrare de bunuri”, spune Vizoli.

Cotele aplicabile sunt:

  • 9% pentru porția de mâncare;
  • 19% pentru sucul aromatizat care se încadreaza la codul NC 22021000 (adică ape, inclusiv ape minerale si ape gazeificate, care contin zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate).
  • 5% pentru sucul eco

Ce TVA este dacă un client ia masa în restaurant

Un alt client comandă o porție de mâncare, o limonadă și un suc eco de la același restaurant, dar în locația sa.

“Întrucât servirea se face la locația unității de alimentație publică, operațiunea se califică drept serviciu de restaurant”, spune Vizoli.

Cotele de TVA aplicabile sunt:

  • 9% pentru porția de mâncare și sucul eco (dacă nu este încadrat la unul din codurile NC exceptate);
  • 19% pentru limonada care se încadreaza la codul NC 22021000 (adică ape, inclusiv ape minerale si ape gazeificate, care contin zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate).

Dacă ne uităm pe cele două exemple date de Mariana Vizoli, observăm că diferența este la sucul eco: ar trebui să fie mai ieftin dacă îl comandați acasă. Bineînțeles, multe restaurante nu fac distincția și păstrează prețul, indiferent dacă faceți comanda online sau în restaurant. Deci își păstrează diferența. Așadar, nu se simte și în buzunarul clientului.

De ce sunt aceste diferențe (explicație tehnică pentru experți în fiscalitate)

Potrivit Marianei Vizoli:

Serviciile de restaurant și de catering sunt un serviciu unic care cuprinde atât servirea alimentelor, cât și a băuturilor alcoolice/nealcoolice, ambele operațiuni nefiind considerate livrări de bunuri. Astfel se aplică 2 cote de TVA, în funcție de produsele servite:

  • cota redusă de TVA de 9% pentru alimente și băuturi nealcoolice, altele decât cele care se încadrează la codurile NC 2202 10 00 și 2202 99, și
  • cota de 19% atunci când serviciul de restaurant&catering cuprinde băuturi alcoolice și/sau băuturi nealcoolice care se încadrează la codurile NC 2202 10 00 și 2202 99.

*De subliniat că excepția prevăzută la art. 291 alin.(2) lit.e) pentru produse eco, tradiționale, montane, nu o regăsim și la art. 291 alin.(2) lit. k), ca urmare acestea vor fi supuse ori cotei de 9% ori celei de 19%, în funcție de încadrarea NC

În cazul restaurantelor și a altor unități de alimentație publică care oferă alimente/băuturi care sunt servite pentru „acasă” reprezintă o livrare de bunuri nu un serviciu de restaurant, căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 291 alin.(2) lit.e) C.fisc.

Astfel, sunt supuse cotei de 9% orice alimente/băuturi altele decât băuturile alcoolice și băuturile nealcoolice care se încadrează la codurile NC 2202 10 00 și 2202 99, care sunt supuse cotei de 19%.

Dar, dacă bunurile servite ”acasă” cuprind și produse, eco, tradiționale, montane, acestea vor fi supuse cotei de 5%.

Ordinul nr. 3659/2018 este încă de actualitate având în vedere diferențele între serviciile de restaurant&catering față de simpla livrare de bunuri din cauza excepției pentru produsele eco, tradiționale montane, care se aplică numai livrărilor de bunuri, nu și serviciilor de restaurant&catering.

Sectorul Horeca este afectat de o majorare a cotei de TVA astfel:

  • De la 5% la 9% pentru serviciile de cazare
  • De la 5% la 9% pentru serviciile de restaurant&catering, dar și 19% pentru unele băuturi nealcoolice, pe lângă cele alcoolice care aveau deja cota de 19%

*Prezentarea a fost la TaxEU Forum

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro