Sari direct la conținut

Un film despre Romania, nominalizat la Emmy

O pelicula despre Romania, realizata de un jurnalist american, se afla printre nominalizarile la premiile Emmy pentru stire si film documentar din acest an anuntate de Academia Nationala pentru Arta si Stiinta (NATAS).

Filmul Romania’s Hopes Lie with EU se afla in cursa pentru castigarea premiilor Broadband Emmy, care sunt echivalentul pentru televiziune al premiilor Oscar.

Realizatorul peliculei este ziaristul Travis Fox, unul dintre cei mai apreciati producatori video ai paginii washingtonpost.com, laureat a diferite premii pentru jurnalism si creator de documentare despre Irak, Orientul Mijlociu sau Asia.

In anul 2006, Travis Fox a primit premiul Emmy pentru un documentar despre efectele catastrofale pe care uraganul Katrina le-a avut asupra orasului New Orleans.

Pelicula despre Romania a fost realizata la inceputul anului trecut si descrie situatia tarii noastre cu un an inainte de aderarea la Uniunea Europeana. In timp ce vest-europenii incepeau sa-si piarda increderea in UE, romanii priveau integrarea ca pe o rupere definitiva de perioada comunista.

Documentarul vorbeste despre conditiile pe care Romania a fost obligata sa le indeplineasca inainte de integrarea in forumul european, intre care reforma sistemului juridic, schimbarea modului in care se face sacrificarea animalelor domestice si respectarea drepturilor comunitatii rrome.

Printre cei intervievati de jurnalistul american se afla fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei, si presedintele Traian Basescu. Documentarul, care dureaza aproximativ 10 minute, a fost filmat in Bucuresti, Targu Frumos si Targu Mures.

Travis Fox a fost nominalizat in acest an in competitia Broadband Emmy pentru un al doilea film, intitulat ”Crisis in Darfur Expands”, care vorbeste despre situatia dramatica a regiunii din Sudan macinata de razboiul civil.

NATAS va decerna premiile Emmy pentru stire si film documentar pe 24 septembrie la Hotelul Sheraton din New York.

  • Vezi aici filmul
  • ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro