Sari direct la conținut

Un magnat al produselor de lux a devenit cel mai bogat om din Africa, după 13 ani de dominație a unui miliardar nigerian

HotNews.ro
Un magnat al produselor de lux a devenit cel mai bogat om din Africa, după 13 ani de dominație a unui miliardar nigerian
Johann Rupert, fotografiat la un campionat de golf la care a participat în 2023, FOTO: Bruce White/Colorsport / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sud-africanul Johann Rupert, un magnat al produselor de lux, a devenit cel mai bogat om din Africa după ce acest titlu a fost deținut timp de 13 ani la rând de Aliko Dangote, un om de afaceri din Nigeria, relatează BBC.

Majoritatea averii lui Rupert, în vârstă de 74 de ani, provine din acțiunile pe care le deține în Richemont, unul dintre cei mai mari producători de bunuri de lux din lume. Richemont deține, printre altele, branduri celebre ca Montblanc și Cartier.

Rupert este cel mai mare acționar individual al Richemont, o companie fondată de tatăl său.

Potrivit datelor publicate în timp real de agenția Bloomberg, averea netă a lui Rupert a crescut în ultima perioadă cu 1,9 miliarde de dolari, până la un total de 14,3 miliarde de dolari.

Deși această creștere l-a făcut cel mai bogat om din Africa, el este abia pe poziția a 147-a în clasamentul realizat de Bloomberg privind cei mai bogați oameni din lume. Africa este de altfel, cu excepția evidentă a Antarcticii, singurul continent care nu are un miliardar în primele 100 de poziții ale acestui clasament.

El l-a depășit pe Aliko Dangote (poziția 159) după ce averea acestuia a scăzut în 2024 la 13,4 miliarde de dolari, cu 1,7 miliarde mai puțin decât la finele anului trecut.

Cel mai bogat om din Africa pentru mai bine de un deceniu a fost din Nigeria

În ianuarie revista Forbes l-a numit pe Dangote, în vârstă de 66 de ani, cel mai bogat om din Africa pentru al 13-lea an la rând.

BBC notează că pierderea acestui titlu este emblematică pentru problemele economice cu care se confruntă Nigeria, țară în care Dangote are afaceri în industrie. El și-a făcut averea din afaceri cu ciment și apoi procesare de zahăr, iar anul trecut a deschis o rafinărie petrolieră în Lagos, centrul economic al țării africane.

Însă noul președinte Bola Tinubu, care a fost învestit în funcție la sfârșitul lunii mai a anului trecut, a adoptat unul dintre cele mai ample planuri de reforme pe care țara le-a văzut în ultimele decenii, eliminând populara subvenție pentru carburanți. Subvenția a costat statul nigerian 10 miliarde de dolari în 2022. Tinubu a decis de asemenea relaxarea regimului de schimb valutar.

Măsurile au dus la o depreciere bruscă a nairei, moneda națională a Nigeriei, și l-au afectat direct pe Dangote în condițiile în care majoritatea afacerilor sale sunt în moneda locală.

Elon Musk este cel mai bogat miliardar născut în Africa

În ceea ce-l privește pe Rupert, averea sa netă a crescut grație rezultatelor financiare ale Richemont pe fondul vânzărilor solide în sectorul bunurilor de lux.

Deși acesta a moștenit afacerea familiei de la tatăl său, Anton Rupert, el a extins-o de la una care se ocupa preponderent cu vânzări de tutun la un jucător major pe piața bunurilor de lux, cu un portofoliu divers.

Cu o avere netă evaluată de Bloomberg la 236 de miliarde de dolari, Elon Musk este în prezent nu doar cel mai bogat om din lume, ci de departe cel mai bogat miliardar care s-a născut în Africa.

Însă Musk, care s-a născut la Pretoria în Africa de Sud, și-a făcut studiile universitare în Statele Unite, unde își au sediul și toate afacerile sale. Drept urmare, el este considerat un miliardar american.

Musk a obținut cetățenia SUA în 2002, prin naturalizare.

INTERVIURILE HotNews.ro