Skip to content

Un nou mesaj scris atribuit liderului suprem Mojtaba Khamenei, difuzat de Iran după uciderea lui Ali Larijani

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, transmite un nou mesaj scris aducându-i un omagiu lui Ali Larijani, ale cărui funeralii au avut loc miercuri. De asemenea, preşedintele ţării confirmă moartea ministrului informaţiilor.

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, i-a adus miercuri, într-un mesaj scris, un omagiu şefului consiliului de securitate al ţării, Ali Larijani, ucis într-un atac revendicat de Israel, afirmând că „ucigaşii” săi vor trebui să „plătească”, a relatat agenţia iraniană de presă Tasnim, potrivit News.ro. Este al doilea mesaj transmis de noul lider suprem de când a fost ales în funcţie, dar în continuare el nu şi-a făcut apariţia în public.

„Fără îndoială, asasinarea unei astfel de personalităţi demonstrează importanţa sa şi ura duşmanilor islamului faţă de el”, a reacţionat Mojtaba Khamenei în acest mesaj transmis de agenția Tasnim în ziua funeraliilor lui Ali Larijani la Teheran.

„Orice sânge vărsat are preţul său, iar criminalii care i-au ucis pe aceşti martiri vor trebui să-l plătească în curând”, a adăugat el, făcând referire și la ceilalţi lideri ucişi în atacuri.

Mojtaba Khamenei, care i-a succedat tatălui său în funcţie în urmă cu mai bine de o săptămână, nu a apărut în public de atunci. Primul său mesaj public a fost citit câteva zile mai târziu la televiziunea naţională.

Potrivit unor oficiali americani şi israelieni, acesta ar fi „desfigurat” şi rănit la un picior în atacul care l-a ucis pe tatăl său Ali Khamenei pe 28 februarie, declanşând războiul din Orientul Mijlociu.

Funeraliile lui Ali Larijani au avut loc miercuri la Teheran. El era cel mai înalt oficial iranian în domeniul securităţii naţionale şi a fost ucis marţi într-un atac israelian. Este cel mai important asasinat de la moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, survenită în prima zi a războiului.

Larijani era unul dintre cei mai importanţi decidenţi ai ţării şi se crede că acesta a jucat un rol cheie în reprimarea protestelor anti-regim din ianuarie, conducând tranziţia care a urmat după moartea lui Khamenei.

Televiziunea iraniană a arătat mulţimi numeroase adunate în Piaţa Enghelab din Teheran, fluturând steagul iranian şi purtând bannere cu chipurile lui Larijani şi a lui Gholamreza Soleimani, şeful forţei paramilitare Basij a ţării, care a fost, de asemenea, ucis într-un atac israelian.

Un camion de mari dimensiuni a transportat sicriele lui Larijani şi Soleimani prin piaţa aglomerată, alături de cele ale zecilor de marinari iranieni care au fost ucişi când nava lor a fost torpilată de Statele Unite în largul coastelor Sri Lankăi la începutul acestei luni.

Președintele confirmă moartea ministrului informaţiilor

Pe de altă parte, preşedintele iranian Massoud Pezeshkian a confirmat miercuri moartea ministrului informaţiilor, Esmail Khatib, pe care Israelul anunţase mai devreme că l-a ucis într-un „atac de precizie” la Teheran.

Preşedintele Iranului a condamnat ceea ce a numit „asasinatul laş” al unor înalţi oficiali ai ţării sale în ultimele zile, printre care se numără şi ministrul iranian al Informaţiilor, Esmail Khatib.

„Asasinarea laşă a dragilor mei colegi Esmail Khatib, (înaltul oficial de securitate naţională), Ali Larijani şi (ministrul apărării) Aziz Nasirzadeh, împreună cu unii dintre membrii familiilor lor şi echipa care îi însoţea, ne-a lăsat cu inima frântă”, a declarat Massoud Pezeshkian într-o postare pe X.

Israelul l-a ucis pe Larijani într-un atac aerian marţi, în timp ce Nasirzadeh a fost ucis în prima zi a atacurilor americano-israeliene asupra Iranului, pe 28 februarie.

„Transmit condoleanţe marelui popor iranian pentru martiriul a doi membri ai cabinetului, al secretarului Adunării Populare şi al comandanţilor militari şi ai Basij. Sunt sigur că drumul lor va continua mai puternic ca înainte”, a mai spus președintele Pezeshkian.