Sari direct la conținut

Unele persoane merg la Trezorerie cu 100 de lei să cumpere Tezaur / ​​Statul speră să împrumute 22-25 miliarde lei de la români, în 2024

HotNews.ro
Portofel cu bani, Foto: GRAZVYDAS J / Panthermedia / Profimedia
Portofel cu bani, Foto: GRAZVYDAS J / Panthermedia / Profimedia

Mulți români cumpără titlurile de Stat din programele Fidelis și Tezaur. Șeful Trezoreriei, Ștefan Nanu, susține că anul trecut Ministerul Finanțelor a vândut 21 de miliarde în cele două programe. Dacă unii au mai mulți bani și merg spre Fidelis, cei cu sume mai mici se duc spre Tezaur.

„Foarte mulți oameni care ne scriu că vor Fidelis mai frecvent ca să cumpere mai des. Am agreat asta cu băncile (sunt 5 emisiuni în 2024, nu 4 ca în anii trecuți n.r.). Ne așteptăm de la piața de retail, pe cele două instrumente pe care le avem, la un volum între 22-25 miliarde lei anul ăsta”, afirmă reprezentantul Ministerului Finnațelor, în cadrul unei conferințe organizată de Ziarul Financiar.

Conform declarațiilor sale, acum sunt discuții cu privire la diversificarea canalului de distribuție pe Tezaur, dar nu a vrut să dea mai multe detalii. Acum se vând prin Trezorerie, Poșta Română și Spațiul Privat Virtual (SPV).

Sunt oameni care investesc și 100 lei în Tezaur

„Avem feedback de la Trezorerie: sunt oameni care pun și 100 de lei. Este la îndemâna oricui să investească”, spune Nanu.

El este de părere că la Fidelis sunt investitori cu educație financiară ceva mai ridicată, fiind obișnuiți cu piețele financiare, cu sume mai mari: valoarea minimă de cumpărare e mai mare. Este vorba despre 5.000 de lei sau 1000 euro (pentru emisiunile în moneda europeană). Excepție face tranșa dedicată donatorilor de sânge, unde suma minimă e mai mică (500 lei), iar dobânda este mai mare cu un punct procentual.

Conform declarațiilor sale, prin măsurile de limitare a tranzacțiilor cash vor intra din ce în ce mai mulți bani cash în sistemul financiar.

„Titlurile de Stat sunt un instrument alternativ care pot aduce randamente poate mai bune decât depozitele. La euro nu știu ce produs bancar oferă 5 ani în piață”, declară șeful Trezoreriei.

Conform datelor Ministerului Finanțelor, anul trecut românii au împrumutat Statul cu 9,38 miliarde lei prin Fidelis prin 63.734 subscrieri. La Tezaur, suma se ridică la peste 12,1 miliarde lei prin 286.873 subscrieri.

În primele luni din 2024, prin Tezaur, Statul deja a împrumutat 3,25 miliarde lei de la populație, iar prin Fidelis echivalentul a 1,8 miliarde lei.

Unele titluri de Stat apar în topul celor mai tranzacționate instrumente la Bursa de Valori București

Titlurile de Stat Fidelis sunt se listează la Bursa de Valori București, așa că oricine poate să le cumpere din piață.

Într-un top 25 instrumente tranzacționate pe BVB (după valoare), prezentat de Răzvan Pașol, CEO Patria Asset Management, ce face referire la ultimele 12 luni (12 martie 2023-12 martie 2024), vedem că două emisiuni în euro apar în top.

Este vorba despre R2512AE pe poziția 15, cu 144,4 milioane lei. Aceste titluri au fost listate în 2020, iar prețul a ajuns astăzi la 94,85 euro/titlu.

De asemenea, pe locul 21 se situează R2508AE (tot în euro), cu o valoare a tranzacțiilor în achivalentul a 94,3 milioane lei.

Reamintim că la acestea s-a subscris la 100 lei/titlu și ambele au scadența în 2025.

Pe primele 5 locuri se află Fondul Proprietatea (3,12 miliarde lei), Hidroelectrica (2,13 miliarde lei), Banca Transilvania (2,09 miliarde lei), OMV Petrom (1,58 miliarde lei) și Romgaz (890,9 milioane lei).

Vezi și: Tezaur de martie-aprilie 2024 începe miercuri: dobânzi de până la 6,85%

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro