Sari direct la conținut

UPDATE Adina Florea: Kovesi va fi audiată la Secția de anchetare a magistraților în urma unei sesizări a lui Sebastian Ghiță. În primul rând se va respecta legea

HotNews.ro
Adina Florea, Foto: Ziua de Constanta
Adina Florea, Foto: Ziua de Constanta

Fostă şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi va fi audiată la Secţia de investigare a magistraților într-un dosar deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări a lui Sebastian Ghiță, a declarat, joi dimineață, procurorul Adina Florea, adjuncta acestei structuri controversate, înființate în acest an după modificarea legilor justiției de către coaliția PSD-ALDE. Adina Florea – propusă de mai multe ori la șefia DNA, în locul lui Kovesi, și refuzată de președintele Iohannis – a susținut că în acest caz vor fi respectate drepturile tuturor persoanelor implicate, și, în primul rând, va fi respectată legea. Întrebată ce se va întâmpla dacă L. C. Kovesi nu va veni la audieri, Florea a spus că ”există măsuri procesuale privind citarea și aducerea persoanei”.

UPDATE 11.30: Adina Florea a susținut, răspunzând uunor întrebări ale jurnaliștilor, că acțiunea demarată împotriva fostei șefe DNA nu este o răzbunare și că nimeni nu aplică ”dubla măsură„, fiecare beneficiind de aceleași drepturi procesuale.

”O să îmi rezerv dreptul de a mă repeta- este o activiatet în curs de urmărire penală (…) se respectă exact aceleași drepturi procesuale care trebuie să fie cunsocute de fiecare persoană în parte. Nu se lucrează și nu se analizează nimic cu dublă măsură. Nu discutăm decât în cadrul legal și procedural”, a susținut Florea, întrebată cum comentează faptul că anchetarea ar fi o răzbunare sau o tentativă de a bloca numirea lui Kovesi în funcția de procuror șef european.

Întrebată ce se întâmplă dacă fosta șefă DNA nu va veni la audieri, Florea a spus că ”există măsuri procesuale privind citarea și aducerea persoanei”.

Aceasta a repetat că citația nu conține faptele de care este acuzată Kovesi, dar că este vorba despre denunțul lui Ghiță.

„Este un dosar din decembrie 2018, deschis după o sesizare a lui Sebastian Ghiță. E o anchetă în curs de desfășurare, în care vor fi respectate drepturile tuturor persoanelor implicate și, în primul rând, se va respecta legea”, a declarat, joi dimineață, Adina Florea.

Ea a susținut că „nu există nicio legătură între activitatea personală a unora dintre persoanele cercetate și stadiul anchetei”.

„Stadiul urmăririi penale de la acest moment a impus începerea urmăririi penale”, a spus procurorul Adina Florea.

Ea nu a vrut să facă alte comentarii, invocând ancheta în curs și reproșându-le jurnaliștilor că fac presiuni: „Aceste întrebări ale dumneavoastră par să fie presiuni care se fac cu privire la o anchetă în curs de desfășurare”.

Fostă şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi a anunţat, miercuri, la Europa FM , că a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, având calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Laura Codruţa Kovesi remarcă faptul că această citaţie vine în momentul în care ea se pregăteşte să susţină interviul pentru funcţia de procuror-şef european.

„Citația vine înainte de a merge la Parlamentul European la audieri, dar probabil este tot o coincidență. Mi-am cumpărat bilet de avion pentru vineri ca să pot să merg la Bruxelles și să particip la audiere. Am fost astăzi la Înalta Curte și am depus o cerere de amânare pentru un proces care urma să aibă loc luni. La nici câteva ore după ce am depus această cerere, am primit această citație. Este evident că prin această metodă se încearcă oprirea mea în această procedură, se încearcă să nu ocup această funcție, pentru că totuși am șanse, sunt candidatul care s-a situat pe primul loc”, a spus Kovesi.

Fosta șefă a DNA a precizat că în citație „nu sunt descrise faptele”. „Bănuiesc că este vorba despre dosarul în care aș fi fost implicată de aducerea lui Popa Nicolae în țară, desigur, o mare minciună”, a adăugat ea.

Ulterior într-o intervenție la Digi24, Kovesi a calificat situația ca fiind „o răzbunare” pentru că plângerea depusă la CEDO după ce a fost revocată.

Kovesi a spus că inițial audierea din Parlamentul European trebuia să aibă loc pe 18 februarie, însă a primit joi seară o mail în care era informată oficial că aceasta va avea loc pe 26 februarie.

Secția specială pentru anchetarea magistraților este condusă de fostul adjunct al șefului Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan. Adjunctul lui Stan la Secția pentru anchetarea magistraților este procurorul Adina Florea, propusă de trei ori la șefia DNA de către ministrul Justiției și respins de președintele Iohannis.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie şi-a început activitatea în 23 octombrie 2018, având competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai CSM. Secţia a preluat dosarele care îi vizează pe magistraţi aflate în lucru la DNA şi la alte unităţi de Parchet, precum şi dosarele soluţionate. În momentul în care a devenit operațională, Secția a primit peste 1.400 de dosare.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, declara, în 20 ianuarie, la România TV, că va transforma în Direcție Secția de anchetare a magistraților, deoarece actuala conducere a Parchetului General, adică Augustin Lazăr, împiedică structura să funcționeze.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro