Sari direct la conținut

UPDATE Tranzactie uriasa pe bursa energiei: ArcelorMittal Galati a cumparat energie ieftina de la Hidroelectrica

HotNews.ro

ArcelorMittal Galati a reusit sa cumpere de la Hidroelectrica energie ieftina prin asa-numita bursa a energiei-OPCOM. Cantitatea este uriasa, 1,75 milioane MWh la un pret de 130 lei/ Mwh, in conditiile in care pretul mediu pe OPCOM este de peste 170 lei/Mwh. Tranzactia s-a desfasurat pe Piata Centralizata a Contractelor Bilaterale (PCCB), astazi, la ora 10.00. Nu este prima achizitie de acest fel. Si la sfarsitul anului trecut, a fost incheiat un contract valabil pentru 2010 prin care Hidroelectrica a vandut o cantitate de 1,73 de milioane de Mwh, la un pret de 138 de lei/Mwh. Practic, ArcelorMittal Galati continua sa cumpere energie ieftina, la fel ca si alti „baieti destepti”. Diferenta este ca renumitii „baieti destepti” au contracte incheiate pe multi ani atribuite direct, in timp de Arcelor Mittal incheie contracte pe un an prin OPCOM.

UPDATE UPDATE „Tranzactia s-a desfasurat in mod transparent, iar pretul de vanzare este unul care garanteaza profitul SC Hidroelectrica SA”, precizeaza Ministerul Economiei intr-un comunicat de presa.

Potrivit informatiilor de pe OPCOM, perioada de livrare a energiei ieftine catre ArcelorMittal Galati este 07.01.2011- 06.01.2012.

ArcelorMittal este al doilea mare consumator de energie din Romania, dupa Alro Slatina, companie renumita, de asemenea, pentru contractul avantajos incheiat cu Hidroelectrica.

In aceasta perioada, alte doua companii au depus oferte pentru cumpararea cantitatii de 1,75 milioane Mwh, licitatia urmand sa aiba loc pe 4 ianuarie.

Aceeasi cantitate ca si in cazul ArcelorMittal, insa preturile oferite sunt mai mari. Este vorba de Arelco, aceasta oferind 133 de lei pe Mwh si Petprod care a venit cu o oferta de 159 de lei Mwh. In conditiile in care Hidroelectrica vinde aceasta cantitate catre ArcelorMittal nu se mai pune problema sa ia in considerare cele doua oferte. Practic, Hidroelectrica are toata cantitatea produsa contractata.

Hidroelectrica nu poate vinde energie hidro pura prin contractele cu marii consumatori, ci formeaza un mix cu energie termo (n.red. cea mai scumpa energie). La o cantitate de 22 Twh vanduta intr-un an, 19 Twh reprezinta energie hidro, iar restul termo.

  • Contractul incheiat pentru livrarea de energie pe 2010 a fost criticat de Consiliul Concurentei, in conditiile in care pretul era putin mai mare decat cel convenit pentru 2011.

Potrivit unui raport al Consiliului Concurentei dat publicitatii in octombrie, din vanzarea cantitatii de 1,7 milioane de Mwh la pretul de 138 lei/Mwh, Hidroelectrica a pierdut circa 21 milioane de lei. Aceasta in conditiile in care pretul de piata era, in medie, de 160 lei/MWh.

  • „Compania (n.red. Hidroelectrica) a scos pentru prima oara pe OPCOM o cantitate de energie de 1,7 TWh.

    „Cu toate acestea, tranzactia s-a derulat contrar spiritului in care a fost emis Ordinul nr. 445/2009, adica Hidroelectrica sa ofere pe OPCOM energie si sa vanda cui da mai mult. In loc sa se intample asa, un cumparator (ArcelorMittal – Sidex) a venit cu o cerere de 1,7 TWh la care oferea un pret de 138 lei/MWh, iar Hidroelectrica a raspuns imediat ofertei, desi pretul pe piata pentru electricitate pe OPCOM la momentul respectiv era de cca 160 lei/MWh.

    Ce s-ar fi intamplat daca Hidroelectrica vindea in spiritul Ordinului nr. 445/2009? Cum pretul pietei era de 160 lei/MWh, Hidroelectrica ar fi putut cere un pret usor mai mic (sa zicem, 159 lei/MWh) si ar fi avut cerere din partea celor care cumparau oricum la 160, iar ArcelorMittal fie ar fi acceptat pretul, fie altii ar fi cumparat cantitatea respectiva de electricitate la pret mai bun pentru Hidroelectrica.

    In alte cuvinte, Hidroelectrica a pierdut (159-138)*1.000.000, adica 21 de milioane, doar din aceasta tranzactie”, se arata in raportul Consiliului Concurentei.

Hidroelectrica are intr-adevar contracte incheiate netransparent intre 2002-2004, cele mai lungi fiind pe 10 ani, insa pe masura ce acestea expira electricitatea disponibila ar trebui vanduta prin OPCOM. In loc de aceasta, vechile contracte sunt prelungite la preturi putin mai mari, dar mult sub cele la care se tranzactioneaza pe OPCOM (chiar la jumatate)”, se mai arata in raport.

Cititiaici mai multe despre raportul Consiliului Concurentei.

Cum si cat primesc clientii fideli ai Hidroelectrica

Insa mult mai criticate sunt contractele directe incheiate cu cei care si-au castigat numele de „baieti destepti”.

Aproape jumatate din cele 17 contracte bilaterale incheiate de Hidroelectrica au fost prelungite pana in 2017-2018. Unul dintre contractele prelungite este cel cu Energy Holding, cel mai mare trader de energie de pe piata. Potrivit directorului Hidroelectrica, pretul mediu la care este vanduta energia, fara a lua in calcul contractul cu Alro, este de 130 de lei/MWh, in conditiile in care costul de productie ajunge la circa 90 lei/Mwh.

In ceea ce priveste Alro, preturile variaza de la luna la luna, intre 98 lei si 120 lei MWh.

In cazul contractelor directe, pentru energia vanduta in 2010, a avut loc o majorare a pretului cu 28-31% fata de anul trecut, sustine Mihai David, directorul general al Hidroelectrica. Acesta nu a vrut sa precizeze care va fi ajustarea pentru 2011. Preturile au crescut, insa si costurile de productie au fost mai mari.

Potrivit unor informatii detinute de HotNews.ro, pretul de productie a crescut de la 70 la 93 lei/ MWh. In total sunt 17 contracte directe, a spus directorul Hidroelectrica. Contractele care nu au fost prelungite vor expira in 2011-2012.

  • Unul dintre cele mai controversate contracte prelungite pana in 2018 este cel cu Alro Slatina. Hidroelectrica trebuie sa livreze o cantitate de 3 Twh (terawatti), pretul fiind stabilit in functie de cotatia aluminiului.

    Controversele au pornit de la faptul ca pretul a fost stabilit in functie de cotatia aluminiului. Astfel, in 2010, pretul nu a depasit 120 lei Mwh, in conditiile unui minim de 98 de lei.

Un alt contract care a fost prelungit este cel cu Energy Holding. Mihai David a confirmat faptul ca acesta este un contract care a fost prelungit pana in 2017. Energy Holding este cel mai mare cumparator de energie cu o cantitate de circa 4 Twh.

Energy Holding, unul dintre cei mai importanti furnizori de energie, a fost detinuta de omul de afaceri Bogdan Buzaianu, considerat unul dintre baietii destepti din energie, fin al fostului ministru Dan Ioan Popescu. Energy Holding a fost preluata de Marken Investment&Trading M.I.T., companie care este inregistrata in Olanda. Surse din piata spun ca in spatele companiei s-ar afla tot Buzaianu.

Pe lista „baietilor destepti” se mai afla si alti comercianti pe piata energiei, ca EHOL Distribution, preluata de elvetienii de la Alpiq si Buzmann Industries, preluata tot de Alpiq. Despre EHOL, David spune ca „i s-a terminat contractul”. EHOL Distribution s-a format prin desprinderea de Energy Holding, iar in infiintarea Buzmann Industries a fost implicat tot Buzaianu.

  • Companiile care iau direct energie hidro sunt: Enel Muntenia, Enel Furnizare (Energie), CEZ Vanzare, CEZ Distributie, E.ON  Furnizare, Luxten Lighting, Euro PEC, Electromagnetica, Alro, Energy Holding, Energy Financing Team, Alpiq Romenergie (EHOL Distribution), Alpiq  Romindustries (Buzmann Industries), Elsid, Electrocarbon, Arcelor Mittal Galati si Compania Nationala a Huilei. Multe dintre acestea sunt contracte incheiate in perioada 2002-2004.

Aflati deaici mai multe amanunte despre contractele cu baietii destepti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro