Sari direct la conținut

USR: Bucurestiul are nevoie de dublarea investitiilor in transport pentru a evita un colaps iminent al transportului public

HotNews.ro
USR: Bucurestiul are nevoie de dublarea investitiilor in transport pentru a evita un colaps iminent al transportului public

Bucurestiul are nevoie de dublarea investitiilor in transport pentru a evita un colaps iminent al transportului public, este concluzia dezbaterilor ce au avut loc in cadrul evenimentului „Bucuresti. Blocat in trafic” organizat de USR Bucuresti.

Aproape 460 din cele 475 de tramvaie din Bucuresti si-au depasit sau isi vor depasi in urmatorii doi ani durata de exploatare, doua treimi din liniile de tramvai au nevoie urgenta de reabilitare, din cele 1000 de autobuze achizitionate in 2007, doar 60% mai sunt functionale, restul fiind aproape de capatul duratei recomandate de utilizare, s-a mai concluzionat in cadrul dezbaterii. Chiar si cu cele 400 de autobuze care vor fi achizitionate, Bucurestiul abia va reusi sa revina la nivelul din 2007 in privinta parcului auto al RATB, potrivit sursei citate.

In cadrul discutiilor, Roxana Wring a prezentat si propunerile USR pentru imbunatatirea mobilitatii urbane in Bucuresti:

1. Aplicarea masurilor cu impact imediat. (de exemplu: eliberarea trotuarelor si a benzilor ocupate de masini parcate ilegal, delimitarea zonelor destinate circulatiei tramvaielor, extinderea rutelor RATB pentru a prelua cat mai mult din necesarul de transport generat de noile zone rezidentiale de la marginea orasului, respectarea benzilor unice RATB existente, intretinerea corespunzatoare a tuturor zonelor de transfer intermodal, atatea cate sunt ele, implementarea sistemului de management al traficului si a sistemelor moderne de taxare a parcarilor, lansarea unei aplicatii mobile pentru monitorizarea in trafic a vehiculelor RATB, care sa permita utilizatorilor sa afle in cat timp va veni urmatorul vehicul, incasarea tarifelor pentru parcarile publice din oras);

2. Actualizarea Planului de Mobilitate Urbana Durabila (PMUD) si respectarea noilor termene stabilite. Exista intarzieri majore pe foarte multe capitole. In egala masura, este nevoie de actualizarea datelor de intrare si chiar de o reevaluare a raportului cost / beneficiu pe anumite proiecte;

3. Alocarea anuala a unei sume de 15% din Bugetul Capitalei pentru investitii in transport. In prezent, suma bugetata se situeaza la aproximativ 10% din bugetul anual, insa in ultimii doi ani a fost diminuata succesiv prin rectificari bugetare. In prezent, ritmul degradarii infrastructurii este mai mare decat ritmul modernizarii ei, iar sub-finantarea nu face decat sa adanceasca aceasta problema;

4. Crearea unui Fond pentru Mobilitate Urbana care sa aduca un plus de pana la 5% (in raport cu Bugetul Capitalei) pentru investitii in transport. Sursele de finantare ale acestui fond vor fi stabilite in urma unei analize si consultari publice. Din practica internationala pot fi alese mai multe variante, de exemplu: tarif suplimentar de parcare in centrul orasului, taxarea marilor dezvoltari imobiliare, reglementare de acces auto urban (solutii cu plata), venituri din publicitate etc.

5. Pregatirea unui Proiect de Integrare Metropolitana care sa asigure intr-un orizont de timp realist trecerea Metroroex si a Centurii Capitalei la Primaria Bucuresti;

6. Achizitionarea de urgenta de noi mijloace de transport, in special autobuze electrice, material rulant si autobuze rapide: 100 de autobuze electrice si 50 de tramvaie anual pana in 2025. Pe termen scurt este nevoie de 400 ¬ 500 de autobuze electrice Si, in orizontul anului 2025 de inca pe atatea. O parte importanta dintre acestea trebuie sa fie utilizate pentru linii de autobuze rapide (BRT). De asemenea, materialul rulant trebuie innoit intrucat mare parte din echipamente se apropie de finalul duratei de exploatare;

7. Construirea a 15 parcari tip Park&Ride la principalele puncte de acces in Bucuresti, concomitent cu extinderea unor trasee RATB si cu introducerea unor linii de autobuz rapid. In PMUD sunt 5 Parcari propuse, cu recomandarea extinderii, in functie de rezultatele unor analize ulterioare. Pentru acoperirea tuturor intrarilor in Capitala, ar mai fi nevoie de inca 10 – 11 parcari;

8. Dezvoltarea si incurajarea solutiilor de mobilitate alternativa: piste pentru biciclete, zone pietonale, zone cu utilizare mixta, solutii de calmare a traficului, solutii de regenerare urbana;

9. Incurajarea platformelor de car-sharing si bike-sharing, integrarea solutiilor inovative in mixul de mobilitate urbana (inclusiv solutii inteligente de taxare pentru transport public in comun si pentru parcari);

10. Aplicarea unor masuri pentru reducerea poluarii cauzate de trafic. Asta inseamna atat incurajarea tehnologiilor verzi cat si gestionarea celorlalte surse ale poluarii: santiere, strazi neasfaltate, lucrari de interventie asupra carosabilului sau lucrari pentru utilitati etc.)

„Mandatul Gabrielei Firea la primarie este, din pacate, cel mai lung talk-show din istoria administratiei publice”, a declarat Roxana Wring. Aceasta a adaugat ca „de doi ani, primarul Capitalei, vorbeste dar nu face. A vorbit despre revolutia in trafic, nu a facut nimic. A vorbit despre inzestrarea RATB, nu a facut nimic. A vorbit despre benzi unice, tramvaie suspendate, taxe de acces in centru si va asigur ca nu va face nimic. Asta pentru ca Gabriela Firea nu stie administratie. Se pricepe de minune la imagine, dar nu intelege cum functioneaza un oras. Tocmai din acest motiv este nevoie de oameni care sa cunoasca problemele si sa vina cu solutii realiste. USR asta isi propune. Sa dezbata si sa propuna bucurestenilor solutii. Nu imagine, nu vorbe, nu talk-show, ci pur si simplu masuri concrete si realiste”.

Printre participantii la dezbatere s-au numarat Marian Ivan presedinte al Organizatiei pentru Promovarea Transportului Alternativ in Romania (OPTAR), Stefan Roseanu, Director General al Asociatiei pentru Mobilitate Metropolitana (AMM), Catalin Drula, deputat USR, Comisia pentru transporturi si infrastructura, Bogdan Stroe, consilier municipal USR, comisia de transport CGMB, Roxana Wring, presedinte USR Bucuresti, consilier CGMB, precum si reprezentanti ai grupurilor de initiativa civica si bucuresteni interesati de subiect.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro