Vestul a ignorat in 2012 oferta Rusiei de a-l inlatura pe Bashar al-Assad de la conducerea Siriei
Rusia a propus acum mai mult de 3 ani inlaturarea presedintelui Siriei, Bashar al-Assad, drept parte a unui acord de pace, conform unui inalt oficial implicat la acel moment in negocierile cu usile inchise dintre tarile vestice si Federatia Rusa, scrie The Guardian.
Fostul presedinte al Finlandei si laureat al premiului Nobel pentru pace, Martti Ahtisaari, a declarat ca puterile occidentale nu au profitat de propunerea de atunci. Din 2012 pana in prezent, zeci de mii de oameni au murit si alte milioane au fost nevoiti sa fuga din tara, dand nastere celei mai grave crize a refugiatilor de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial.
Ahtisaari a purtat discutii cu reprezentantii celor cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate ONU (SUA, Regatul Unit, Franta, Federatia Rusa, si China), in februarie 2012. Acesta a mai declarat ca in timpul discutiilor, ambasadorul rus, Vitaly Churkin, a oferit un plan ce includea printre altele si propunerea adresata lui Assad de a renunta la putere la un moment dat, dupa inceperea tratativelor de pace dintre regim si opozitie.
„Acesta (Vitaly Churkin) a propus trei lucruri: Unu – nu trebuie sa inarmam opozitia. Doi – trebuie sa initiem un dialog intre Assad si opozitie imediat. Trei – trebuie sa cautam o modalitate eleganta pentru ca Assad sa se retraga.”, a declarat Ahtisaari, relatand pozitia ambasadorului rus.
Insa, a mai spus a mai spus Ahtisaari, Statele Unite, Marea Britanie si Franta erau atat de convinse ca dictatorul Sirian urma sa cada, incat au ignorat propunerea ambasadorului rus. „A fost o oportunitate pierduta in 2012”, a continuat fostul presedinte al Finlandei.
In mod oficial, Rusia l-a sustinut ferm pe Bashar al-Assad de-a lungul celor patru ani si jumatate de razboi, insistand ca inlaturarea acestuia nu poate reprezenta o propunere in niciun acord de pace. Assad considera ca Rusia nu il va abandona niciodata. Moscova a inceput recent sa trimita trupe, tancuri si aparate militare de zbor in Siria, intr-un efort de a stabiliza regimul lui Assad si pentru a-i infrunta pe extremistii Statului Islamic.