Sari direct la conținut

Victimele din incendiul de la Ferma Dacilor au fost identificate pe baza probelor ADN: trei copii și patru adulți. Salvatorii caută a opta persoană dispărută

HotNews.ro
Incendiu Ferma Dacilor, Foto: Handout / AFP / Profimedia
Incendiu Ferma Dacilor, Foto: Handout / AFP / Profimedia

Cele şapte victime carbonizate care au fost găsite de pompieri în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor de la Tohani au fost identificate pe baza probelor ADN, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. Căutările continuă în cazul celei de-a opta persoane, dar acestea sunt îngreunate din cauza faptului că în zonă sunt doar resturi carbonizate, din care nu se distinge ce poate fi cadavrul unui om şi ce sunt materiale arse.

Potrivit acestora, anchetatorii au recoltat probe ADN pe care le-au comparat cu mostre luate de la rudele victimelor, cele şapte persoane carbonizate găsite până la acest moment fiind astfel identificate.

În continuare este căutată o a opta persoană dispărută. În paralel, sunt în derulare audieri la sediul Poliţiei Mizil.

În cauză sunt efectuate cercetări in rem (pentru faptă – n.r.) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi ucidere din culpă, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

„Sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova fost începută cercetarea la faţa locului, fiind cooptaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Prahova, experţi din cadrul INSEMEX, inspectori de inspecţia muncii precum şi specialişti din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Din primele cercetări a rezultat faptul că în incendiu ar fi fost surprinse mai multe persoane, în cazul a şapte dintre acestea, 3 minori şi 4 majori, intervenind decesul, o a opta persoană nefiind găsită până în prezent, iar alte două persoane fiind transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. De asemenea, în urma incendiului au fost provocate distrugerea şi degradarea unor bunuri imobile şi mobile, precum şi a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora. Cercetările, inclusiv cercetarea la faţa locului, sunt în desfăşurare, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pe măsura derulării anchetei urmând a fi informată opinia publică”, precizează sursa citată.

Acţiunea de căutare a ultimei victime între ruinele rămase din Ferma Dacilor în urma incendiului devastator care a mistuit clădirea principală a pensiunii este extrem de dificilă, având în vedere că în zonă sunt doar resturi carbonizate, din care nu se distinge ce poate fi cadavrul unui om şi ce sunt materiale arse, notează News.ro.

A şaptea victimă a incendiului, găsită miercuri dimineaţă după ore de căutări, a fost identificată cu ajutorul unor analize ADN, care au arătat că este vorba despre o persoană şi nu despre un obiect, au declarat pentru News.ro surse din rândul salvatorilor.

Cadavrul carbonizat al unui copil a fost găsit miercuri dimineaţă, la pensiunea ferma Dacilor, din judeţul Prahova, afectată de un puternic incendiu.

Bilanțul victimelor de la Ferma Dacilor a ajuns la 7 morți, trei copii și patru adulți, potrivit unor surse din anchetă citate de Euronews. A opta victimă căutată este un adult, au mai precizat sursele citate.

Criminaliștii au ajuns în miercuri dimineață la fața locului pentru a continua cercetările.

Pensiunea nu avea autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, funcţiona fără autorizaţie de construire, iar cei care o ridicaseră obţinuseră la finalul anului 2020 un certificat de edificare.

Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, a anunţat că la nivelul judeţului vor începe controale care vor viza existenţa autorizaţiilor de construire, de funcţionare şi a avizelor de securitate la incendiu pentru astfel de unităţi de cazare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro