Victor Ponta: E foarte posibil sa fac eu numirile la Parchete, dar numai dupa discutii cu CSM si presedintele / Numirea lui Morar la CCR e un semn serios de cautare a unei solutii acceptate de toate partile, a ajutat foarte mult
Premierul Victor Ponta a declarat marti seara, la Romania TV, ca „este foarte posibil” sa faca propunerile pentru sefia Parchetului General si pentru sefia DNA din postura de ministru interimar al Justitiei, dar ca isi doreste sa existe un acord intre cele trei parti implicate de lege privind aceste numiri, respectiv intre ministru, Consiliul Superior al Magistraturii si seful statului.
„Numirea domnului Daniel Morar in functia de judecator la Curtea Constitutionala cred ca e un semn serios de cautare a unei solutii acceptate de toate partile (…) Decizia presedintelui de a-l numi pe dl Morar la CCR cred ca a ajutat foarte mult”, a mai spus premierul, intr-o interventie telefonica la RTV.
Declaratiile lui Victor Ponta:
– (Ce ati discutat cu Traian Basescu?) In primul rand vreau sa fac o precizare, pentru ca intotdeauna in presa apar si neintelegeri si vreau sa fie foarte clar: prima persoana cu care am discutat despre ce trebuie sa facem la Justitie a fost dl Antonescu ieri seara si astazi din nou, la pranz. Dupa aceea, la pranz, dupa votul de la Senat, m-am vazut cu dna Pivniceru, cu care am avut o discutie. In urma a ceea ce am discutat cu dna Pivniceru si cu dl Antonescu astazi, l-am sunat la telefon pe presedinte, l-am instiintat ca dna Pivniceru maine isi va inainta demisia si ca eu, conform prevederilor constitutionale, ii voi propune presedintelui o noua persoana, adica eu sa girez pentru maxim 45 de zile functia de ministru al Justitiei. Presedintele mi-a spus ca e de acord, sa-i trimit documentele maine dup-amiaza, iar astea sunt toate faimoasele discutii.
– Maine avem intr-adevar documente foarte importante pe ordinea de zi a Guvernului si am rugat-o pe dna Pivniceru sa le avizeze, sa fie prezenta, pentru ca altfel nu am fi putut sa le avem in discutie si a fost de acord.
– (In aceasta perioada de interimat, este posibil ca dvs sa faceti numirile de procurori?) Este foarte posibil. Dar numai in conditiile in care voi avea o discutie cu reprezentantii CSM si cu presedintele tarii, in asa fel incat intr-un fel sa existe un acord intre cele trei parti implicate de lege, pentru ca altfel, doar sa fac propuneri pe care apoi mi le respinge presedintele sau care nu sunt acceptate si de CSM, n-are rost sa facem asa ceva.
– Daca exista un acord intre cele trei parti, sunt convins ca si Comisia Europeana va saluta acest acord, daca nu exista atunci, sigur, revenim la acea procedura pe care am facut-o o data si ati vazut ca din pacate n-a avut finalitate.
– (Credeti ca veti ajunge la aceasta formula tripartita de intelegere?) Sincer sa fiu nu stiu, dar eu imi doresc sa ajungem la un acord, pentru ca situatia asta de interimat de foarte multe luni este o situatie rea, activitatea parchetelor are de suferit. In al doilea rand pentru ca suntem intr-o situatie extrem de ciudata in care mandatul si asa interimar al dlui Morar expira la inceputul lunii aprilie – sigur, CSM-ul, intr-o interpretare interesanta, zice ca se mai poate prelungi, dar eu zic sa nu riscam in acest sens – asa incat eu personal imi doresc sa avem doua persoane pe care sa le agream cu totii, care sa aiba si independenta si prestigiul necesare.
– Nu ma ascund si nici nu vrea sa fiu ipocrit, numirea dlui Daniel Morar in functia de judecator la Curtea Constitutionala cred ca e un semn serios de cautare a unei solutii acceptate de toate partile.
– (Presedintele a renuntat in a insista cu propunerea dlui Morar la sefia Parchetului General?) Din moment ce l-a numit la CCR, evident ca nu mai poate ocupa o alta functie in Parchet.
– (Ati primit semnale de la Bruxelles, pentru ca, a scris presa azi, Comisia Europeana cere imperativ aceste doua numiri sa fie facute in perioada imediat urmatoare?) Nu, imperativ nu, dar nu e niciun secret pentru nimeni ca si la Bruxelles si la Washington, la Berlin, la Paris, aceasta problema a celor doi procurori sefi a fost tot timpul pe agenda de discutii. Sigur, nu exista presiuni si nimeni nu mi-a zis „pune-i pe Ionescu si pe Popescu”, nu, nu se practica asa ceva, dar absolut toti partenerii nostri international au institat ca e important sa inchidem absolut toate povestile de anul trecut.
– (Aveti in gand doua nume pentru sefia Parchetului General si pentru sefia DNA?) Haideti sa lamurim cateva lucruri. In primul rand povestile alea cu procurori care sa aiba in spate mari dosare si sa n-aiba achitari sunt intotdeauna in functie de cine vorbeste despre asta, pentru ca dna Kovesi cand a venit procuror general a venit de la o unitate de parchet teritoriala fara sa fi fost o stea acolo; un procuror foarte bun si in regula, dar…; iar dl Morar a venit la DNA dupa ce a avut o achitare definitiva si irevocabila care a dus la condamnarea Romaniei la CEDO. Asa incat, sa nu ne mai luam dupa ce zice presedintele.
– Eu ceea ce cred ca exista – si vorbesc nu ca prim-ministru sau ministru interimar la Justitie, ci ca fost procuror cunosc cel putin membrii CSM, pe cei care au fost si sunt in functii de conducere ii cunosc personal, din activitatea mea anterioara – sunt, nu doar doi, cred ca sunt mai mult de doi procurori care pot foarte bine sa fie procuror general si sef la DNA, fara ca sa facem din asta un capat de tara sau sa cautam sfinti, pentru ca daca vrei sa ii gasesti ceva cuiva ii gasesti tot timpul.
– Va dau un exemplu, si sper sa nu-i fac rau omului: s-a vorbit la un moment dat pe surse c-ar putea sa vina intr-o functie la Bucuresti procurorul care ocupa in acest moment functia de procuror general al Curtii de Apel Cluj (Florin Magyar, n.r.). A doua zi, in ziarele pe care le stiti, s-a aflat ca e prieten cu interlopii, ca e repetent, ca e… Si intrebarea mea ar fi „Domne’, daca e prieten cu interlopii si e repetent, cum poate sa fie procuror general la Cluj, o functie din asta importanta, ca nu l-a luat cineva de pe strada”. Stilul asta de arunca cu noroi in oricine nu e propus de tabara noastra face foarte mult rau.
– Am identificat multe nume. (Dna Kovesi este in carti?) Am vazut toate aceste speculatii. Dupa ce am o discutie cu Sectia de procurori a CSM si cu presedintele, ca asta e circuitul, o sa spun pe cine pot propune si pe cine nu.
– O spun inca o data – si o spun cu toata diplomatia si cu toata aluzia, sunt convins ca cine o intelege, o intelege – decizia presedintelui de a-l numi pe dl Morar la CCR cred ca a ajutat foarte mult.