VIDEO Corespondenta de la Cannes: George Dorobantu a primit Mentiune Speciala la ScripTeast. Paul Negoescu: “E multa lume intepata aici”

Desfasurat din septembrie 2011, cu statii in Polonia si la festivalurile de la Berlin si Cannes, atelierul de scenaristica ScripTeast i-a dat o Mentiune Speciala lui George Dorobantu, motivatia fiind ca proiectul „0/1” „demonstreaza ca marile povesti nu trebuie sa se sprijine pe bugete mari sau pe staruri. Imaginatia, un hacker si un ecran de computer sunt mai mult decat suficiente. Scenariul dovedeste o arta exceptionala, profunzime emotionala si maiestrie profesionala.”

Premiul “Krzysztof Kieslowski” pentru Cel mai bun scenariu din Europa Centrala si de Est i-a fost acordat scenariului “The Apartments”, de Martins Slisans (Letonia). In mod obisnuit, la finalul atelierului se acorda doar Premiul “Krzysztof Kieslowski”. Acum patru ani, acest premiu a fost castigat de Ioan Antoci cu scenariul “Cainele japonez”, aflat acum in preproductie.

12 proiecte din sapte tari au participat la a sasea editie a ScripTeast. George Dorobantu vorbeste in interviul video acordat HotNews.ro despre ce inseamna pentru el acest premiu si ne spune ce impresii i-a lasat Festivalul de la Cannes (unde a venit pentru prima data), dand mai multe detalii despre scenariul “0/1”.

Printre altele, ca vrea sa regizeze filmul si ca ar putea intra cu el in productie anul viitor. Cat despre dificultatea scrierii unui scenariu in limba engleza regizorul spune ca ea a constat in adaptarea limbii astfel incat sa sune autentic, “in rest, n-am adaptat decat tehnici pe care le-am invatat in ultimii 10 ani”.

Ce i-a placut cel mai mult in Cannes? “Un sentiment de vibrato cinefilic. E locul unde vezi ca cinemaul, in forma lui pura, n-o sa crape niciodata.”

Interviu George Dorobantu:

Atelierul ScripTeast a fost creat de cunoscutul producator si regizor polonez Dariusz Jablonski, in colaborare cu producatorii Violetta Kaminska si Izabela Wojcik. Acestia au creat Independent Film Foundation, care promoveaza filme si autori din Polonia precum si din Europa Centrala si de Est.

Lui Paul Negoescu cel mai mult i-a placut un film de Jackie Chan

In cel de-al doilea interviu de azi, Paul Negoescu ne impartaseste impresiile primului Cannes din cariera. El spune pe de o parte ca “e multa lume intepata aici” si ca “e greu sa te apropii sufleteste de oameni la petreceri, sa te distrezi cu ei”, dar ca pe de alta filmul sau, scurtmetrajul “Orizont”, a fost primit bine.

Receptarea lui a fost interesanta, spune regizorul, pentru ca fiecare a inteles cam ce-a vrut din povestea pescarului atacat de un monstru marin. “Cea mai interesanta interpretare este ca e o critica la adresa societatii si a tehnologiei”, spune razand regizorul.

Paul Negoescu explica si de ce monstrul era mic in interviul de mai jos:

Dintre filmele pe care Paul Negoescu le-a vazut la Cannes, nu cele ale lui Michael Haneke si Abbas Kiarostami i-au placut cel mai mult, ci un film cu Jackie Chan din 1982, proiectat la Cinéma de la Plage.

“On the Road” pleaca la drum din Cannes

“Are you going anywhere or you’re just going?”, il intreaba un necunoscut pe Sal Paradise (Sam Riley) eroul din “On the Road” plecat la drum dupa moartea tatalui sau. Asa si incepe filmul. Din intunericul ecranului incep sa se lumineze intai niste picioare care merg. Si tot merg.

Filmul regizat de Walter Salles, prima ecranizare de pana acum a romanului lui Jack Kerouac a avut in 23 mai premiera mondiala la Cannes, in prezenta echipei.

Lung (dar cu trei minute mai scurt decat filmul lui Cristian Mungiu), “On the Road” e o realizare interesanta desi departe de a fi perfecta. Ce le reuseste regizorului Walter Salles si scenaristului José Rivera (care au facut impreuna “Diariós de motocicleta”) e sa alcatuiasca o poveste sparta, alcatuita din fragmente narative si din senzatii traite cu sufletul la gura, care emana o senzatie de libertate si un sentiment al spatiului larg similare cu cele din “Diarios de motocicleta” (muzica evocativa e compusa tot de Gustavo Santaolalla).

Montajul urmareste insa jazzul eliberator care umple coloana sonora. America colindata de Sal Paradise/Jack Kerouac, Dean Moriarty/Neal Cassady (Garrett Hedlund) si Marylou/Luanne Henderson (Kristen Stewart) din New York pana in San Francisco, California – trecand prin Denver-Colorado, North Carolina, South Hill – Virginia, Trenton-New Jersey, Flomaton – Alabama sau Algiers – Louisiana e proaspata, autentica si salbatica.

Ce ii reuseste cel mai mult filmului e sa iti transmita nerabdarea si emotia vietii traite in graba, cu nasul in parbriz si cu motorul turat la maxim. Mai putin implinite sunt bioritmul naratiunii care te face de la un moment dat incolo sa te uiti la ceas, anumite momente repetitive ca si senzatia vaga ca ceva lipseste pentru ca tabloul sa fie autentic si sa te loveasca in stomac. Primesti doar senzatii fugare.

Daca e greu sa o vezi pe Kristen Stewart in chip de copil al generatiei beat, Garrett Hedlund si Sam Riley par mult mai din epoca. Chiar si asa, numai gandul ca in rolul lui Dean Moriarty ar fi trebuit sa fie Marlon Brando (in ecranizarea gandita chiar de Kerouac) face ca filmul lui Salles sa paleasca brusc.

Imaginea lui Eric Gautier te transporta in epoca, dar e ceva facut in aceasta tesatura stilata, ceva trendy, ceva artificial. Nu regasesti emotia bruta a unei vieti traite “à bout de souffle”, ci mai degraba convingerea ca daca iti pui anumite haine, adica daca recurgi la un anume formalism, dai lovitura.

Ar fi fost mai interesant un “On the Road” regizat de Carlos Reygadas, care cu “Post tenebras lux” e mai indreptatit pentru un loc in palmares. Dar despre filmul sau, data viitoare.