VIDEO Cronica de film: "Despre alte mame" – debut romanesc cu doua picioare stangi

„Marketat” in Romania ca posesor al Premiului Special al Juriului la Festivalul de la Moscova, desi a obtinut ex-aequo un premiu minor, acordat de International Film Club’S Federation, „Despre alte mame”, debutul in lungmetraj al regizorilor Mihai Ionescu si Tiberiu Iordan, e atat de slab incat te jigneste. Nici umor involuntar nu are, ca savurosul”Dincolo de America”. E momentul sa apara la noi echivalentele premiilor Razzies.

Faptul ca e un film independent, realizat din resursele proprii ale realizatorilor – care sunt si scenaristi (alaturi de Silviu Geamanu), dar si producatori (prin compania lor, GEF Art Film) – nu e neparat o eticheta care sa dea mai multa calitate acolo unde nu exista defel.

„Despre alte mame” (http://desprealtemame.ro) poate fi folosit, in cel mai bun caz, ca material didactic pentru studentii la cinematografie (sa vada cum nu se face un film) sau pentru acei spectatori de la noi care cred ca stilul minimalist e atat de usor de obtinut incat oricine poate sa-l abordeze. Doar pui camera, filmezi doi oameni debitand ce le trece prin cap si gata, ai un film minimalist autentic.

Sau filmezi cinci oameni stand aproape 83 de minute in Gara de Nord (echivalentul unei zile intregi) si debitand fel de fel de prostioare legate de cuvantul „mama”. Jocuri de cuvinte despre „mama ma-sii” egal „bunica”, glumite care se doresc cu scai la public despre cum traduci injuraturile de mama in engleza (literal, fireste), idei aruncate ca piatra despre mama unuia dintre ei care a vandut casa de la tara si a disparut cu banii, sau despre mama altuia care e posesiva sau despre alta mama care nu mai stiu ce a facut. De ce? Pentru ca titlul o cere – alt argument nu se intrevede (in ciuda „tragismului” finalului).

Cei cinci tineri care filmeaza timp de o zi si o noapte un documentar despre Gara de Nord mai mult stau. Cateodata sunt numai doi sau trei in cadru si peste putin timp apar si ceilalti cu cafea, bere sau cu aparatul de filmat. Alteori, doi sau trei dintre ei se duc dupa coniac sau cafea. Mai vine un „trubadur” si zdrangane la chitara bancuri pe care le stim de o mie de ani, dar tot pe baza de mama – „Mama (,) e numai una!”. Sau e gonit un vagabond (care nu are legatura cu „topicul” filmului.).

Intre aceste actiuni se vorbeste, vezi Doamne, autentic (fara a se spune nimic) – „Da, ma, si mie o tigara”, sau „Brrr, ce frig e!” Ti se sugereaza, mai ales, timpii morti (Porumboiu cum a facut?), spatiile goale din existenta unei echipe de filmare, imposibilitatea de controla realitatea prin arta tralala. De fapt, totul e mort in film. Personajele nu au niciun fel de consistenta. Replicile nu sunt lipsite de firesc, ci si de sens pentru ca intreaga poveste e subreda. Desi sunt doi, regizorii nu stiu cum sa spuna ceea ce vor sa spuna. Sau au o idee foarte vaga despre cinema.

Te plictisesti teribil dupa o jumatate de ora. Dupa o ora, la fiecare intunecare spre un nou carton speri ca totusi se termina. Indiferente la eventualele resurse ale actorilor, scenariul si regia le pun acestora pumnul in gura. Nu stiu cum reusesc regizorii, dar ni-i fac pe toti cei cinci eroi, ca si pe interpretii lor, antipatici. Iar cand se lasa seara si ceata, si Gara de Nord devine asa, usor poetica, se intampla inevitabilul: personajele devin constiente de statutul lor de personaje si, din ceata neorealismului incep sa filosofeze „din putul gandirii”. De unde venim si incotro ne indreptam… De parca nu era de ajuns.

Pe urma, cand speram ca se termina, „cineastii” sunt retinuti la politia garii pentru ca ce au filmat ar putea contine indicii importante pentru un caz cercetat de politisti. Asa ajungem direct intr-un „Blow Up” mai „light”. Exact imaginile filmate pe care le vazusem si noi pe ecran (pentru ca, altfel, i-am vazut pe cineasti doar vorbind si stand, nu muncind), reveleaza crudul adevar al realitatii. Dusul rece. Realitatea care ucide fictiunea, o transeaza si o inghesuie in doua valize.

La proiectia de presa de la Cannes a „Antichrist”-ului lui Lars von Trier, s-a fluierat copios cand la sfarsit a aparut scris pe ecran ca filmul e inchinat memoriei lui Andrei Tarkovski. Pastrand proportiile, la fel de multa legatura e si intre „Despre alte mame” si Krzysztof Kieslowski, din care cei doi autori spun ca s-au inspirat (mai exact, dintr-o intamplare povestita de acesta intr-un interviu).

Nu e suficient sa fi vazut (daca ai vazut) niste filme pentru a crede ca poti si tu sa faci cinema. Daca iubesti filmul, exista atatea alte meserii in afara regiei, tot in domeniul cinematografiei. Din pacate, nu e nimic de laudat sau de sustinut „Despre alte mame”. Mai ales in arta, lipsa talentului nu poate fi suplinita prin ambitie.

„Despre alte mame” – regia Mihai Ionescu si Tiberiu Iordan. Cu: Silviu Geamanu, Gavril Patru, Marius Adrian Cordos, Mihai Baranga, Robert Radoveneanu. Premiera romaneasca – 5 noiembrie 2010.