Sari direct la conținut

​VIDEO INTERVIU: Alexandru Ciucu, designerul Casei Regale: „Fiecare bărbat trebuie să aibă în garderobă un costum negru/ Regele Mihai era pretențios în ceea ce privește calitatea”

HotNews.ro
Alexandru Ciucu, Foto: Hotnews
Alexandru Ciucu, Foto: Hotnews

Designerul de costume Alexandru Ciucu este furnizorul oficial al Casei Regale de peste zece ani. ”Cel mai emoționant moment pentru mine a fost atunci când l-am văzut pentru prima oară pe regele Mihai. Majestatea Sa mi-a întins mâna și am simțit la propriu că dau mâna cu istoria. Asta a fost sentimentul pe care l-am avut și m-a trecut, așa, un fior din creștet si până în tălpi. Am simțit în mâna aceea mare și osoasă, forța istoriei.”

Designerul a explicat, într-un interviu pentru HotNews, cum sunt membrii Casei Regale. ”Sunt incredibil de normali. Asta este primul lucru care te marchează din momentul în care intri în contact cu membrii Familiei Regale. Te aștepți să fie o lume de mătăsuri foșnitoare, dar nu e așa. În materie de haine, membrii Familiei Regale sunt pretențioși în ceea ce privește calitatea, dar nu sunt pretenții exagerate. Culoarea preferată a regelui era maro închis. Prefera catifeaua raiată pentru pantaloni și țesăturile mai pline, din lână. La un moment dat, i-am făcut un sacou în culoarea muștarului.”

Alexandru Ciucu a povestit cum a ajuns designer al Casei Regale. ”M-a recomandat un prieten. Am fost întotdeauna un fan al istoriei, eram atașat de idea de regalitate și mi-a plăcut mereu asocierea cu Casa Regală. După o perioadă de probă de un an, am trecut de la statutul de partener, la furnizor oficial al Casei Regale. Ca să fii designerul Casei Regale, trebuie să livrezi calitate, într-un mod constant, oricând este nevoie de ea. Cred că aceasta este cheia succesului în viață: să livrezi calitate, atunci când clienții tăi au nevoie de ea”. Designerul a povestit și cum sunt întâlnirile cu membrii Casei Regale? ”Ei mă sună și îmi spun cam ce își doresc. Mă duc pregătit cu țesătura, de acolo pleacă. De la culoare și țesătură. Dacă îmi spun: vreau un smoking, eu mă duc pregătit cu țesătură neagră, de diferite tipuri”

Ce nu trebuie să lipsească din garderoba unui bărbat? Cum se alege costumul potrivit?

Orice bărbat trebuie să aibă în garderobă un costum negru. Cămășile albe și pantofii coniac nu ar trebui, de asemenea, să lipsească. Cea mai frecventă greșeală este alegerea unei măsuri nepotrivite pentru costum. Acest lucru scoate în evidență imediat defectele. ”Dacă ești gras, o haină strâmtă te va sugruma, iar o haina largă te va face să arăți ca un dulap. Dacă esti foarte slab, o haină foarte strânsă va accentua acest lucru, iar o haină largă te va face să arăți ca un umeraș”.

Designerul Alexandru Ciucu s-a referit, totodată, la culorile potrivite pentru un costum. ”Cred ca bleumarin este culoarea cea mai potrivită pentru bărbați, mai ales în bussines. Este cea mai versatilă culoare. Negru îl asemăn cu anvelopele all season – sunt bune și vara și iarna, dar nu sunt fantastice nici vara și nici iarna. Negru mi se pare a fi de ceremonie, nu de bussines. Dacă ești om de afaceri, te poți orienta și către costumul gri, pe care îl poți asorta cu pantofi negri”, a adăugat Alexandru Ciucu.

”Haina îl face pe om, dacă omul știe să o poarte. Haina oricum ne scoate în evidență, pozitiv sau negativ. O haină bine construită te avantajează, dar dacă și tu știi să o porți, te pui în evidență mult mai bine. Eleganța vine din educație, foarte rar o să vedeți oameni care nu sunt eleganți în interiorul lor, dar care au avut fler să își aleagă ambalajul cu eleganță”. În opinia sa, pentru a fi un bun designer, trebuie să fii un bun psiholog. ”Mulți clienți nu știu exact ce vor. Ca designer, trebuie să reușești – prin sugestii ori întrebări – să îi faci să spună: da, cam asta îmi doresc!”

Cum a refăcut designerul Alexandru Ciucu uniformele militare de oraș

”Cea mai mare provocare a fost să nu copiez și să nu mă copiez pe mine, în primul rând. Am luat elemente de stil de la celelalte armate, am luat și elemente de stil și compoziție din uniformele românești de până la Primul Război Mondial. După acest moment, armatele multor țări folosesc uniforme seci, terne. Atunci, războaiele erau pe viață și pe moarte: trebuie câștigat, nu contează gloria! Uniformele erau făcute așa încât să camufleze cât mai bine soldatul în păduri, pe câmpul de luptă, s.a.m.d. Atunci au apărut toate elementele acestea de distincție: vipușcă, culori tari: roșu, galben, auriu. M-am inspirat de la cei mai buni, din armata americană, britanică, franceză, italiană și germană.

Există, în prezent, o discuție în mediul online. Eu am reintrodus ideea de vipușcă în uniforma de oraș. Putem spune că uniforma de oraș poate să devină, din nou, frumoasă și interesantă.”

Alexandru Ciucu a absolvit, în 2001, cusurile Institutului Carlo Secoli din Milano, iar în 2007, Institutul Marangoni din Milano, specializarea Marketing de modă. Atelierul său de modă a luat ființă atât pe fondul unei bogate tradiții și experiențe în domeniul costumului bărbătesc, cât și „din dorința de a aduce pe piața din România o contribuție în educația stilului vestimentar masculin” .

Istoricul familiei Ciucu în domeniul croitoriei masculine își are rădăcina în activitatea bunicii lui Alexandru Ciucu, Maria Ciucu, care în 1939 se specializează în croitoria de costume. La rândul lui, Alexandru Ciucu Sr , tatăl lui Alexandru, continuă activitatea mamei sale. În anul 1992 este printre primii întreprinzători care reușește să privatizeze secția pe care o are în subordine și să întemeieze una dintre primele societăți private în domeniu, SAMRIC SA. A produs costume de lux pentru export, pentru renumite branduri internaționale (Hugo Boss, Pierre Cardin, Giorgio Armani etc)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro