VIDEO INTERVIU Teodor Baconschi despre rupturile din societatea romaneasca si o anume lipsa de orizont

A aparut la Editura Humanitas volumul de convorbiri dintre Teodor Baconschi si Dan-Liviu Boeriu, „Anatomia ratării. Tipuri şi tare din România postcomunistă“. Ar fi usor sa spui ca este o radiografie a societatii romanesti de azi, dar nu e asa. Nu e o carte neutra, discursul ei este determinat de valori clare si de situari explicite, asumate de cei doi autori. De aceea este o lectura reconfortanta, in adevaratul sens al cuvantului. Te repune in confortul unor repere.

Cartea are in titlu cuvantul “anatomie”. Cei doi autori deschid corpul societatii romanesti de azi si, cu instrumentele lor, analizeaza disfunctiile existente. Partea cea mai dureroasa, pentru mine, a fost aceea de a-mi da seama ca disfunctiile acestea, pe care ei le care le inregistreaza si le clasifica, s-au uniformizat. Le intalnesti la toate nivelurile si zonele corpului social. Tipologiile cu diferitele lor tare, descrise in carte, nu mai sunt localizate, limitate la o zona a organismului. Intalnesti cocalari si toape, de pilda, in toate straturile sociale. Superficialitatea corporatistului s-a extins in orice mediu. Despre descurareti nu mai vorbesc. Relativismul moral e chiar mai usor de gasit la tara decat la oras. In geografia sociala nu mai gasesti zone cu “specific”, cu predispozitii pentru anume patologii si, prin urmare, nici locuri de refugiu. Exista o uniformitate a deformatiilor. Cred ca acesta a fost gandul cel mai trist dintre toate, care mi-a trecut prin cap, citind cartea. Un volum, de altfel, scris cu umor, empatie, bunavointa si in deplina libertate a colocvialitatii. Si pe care iti face placere sa-l citesti.

Nu stiu daca cartea are un rol terapeutic in sensul psihologiei moderne. Dar cu siguranta te ajuta sa te recompui, sa-ti regasesti propria poveste ca persoana care s-a nascut si a trait pe aceste plaiuri. Fiecare dintre noi a fost confruntat cu aceste patologii ale societatii romanesti si a fost tentat sau, mai rau, fortat sa se adapteze situatiei. Poate ca citind volumul iti vei regasi o anume luciditate pe care lumea romaneasca te face, cu atata usurinta (sau usuratate), sa ti-o pierzi. (L.P.)

Poti comanda de pe GiftBooks cartea cu autograful lui Teodor Baconschi

Idei din discutie:

• Daca nu scriam Anatomia ratării, ratam actul anatomic, acela care-ti permite ca de sus in jos, printr-o incizie revelatoare, sa vezi in ce situatie te afli. Sigur, aceasta metafora medicala duce cu gandul la o patologie, la un bolnav care are nevoie mai intai de un diagnostic ca sa se faca bine. Da, pana la un punct, socotesc si eu, si Dan-Liviu Boeriu, interlocutorul meu din aceasta carte, ca noi romanii suntem campionii unor anomalii care pot fi corectate in masura in care sunt constientizate. Noi doi, autorii, nu ne-am arogat postura de medici la capataiul natiunii. Dar cu empatie, cu solidaritate, pentru ca e vorba si de noi, si de vietile noastre, ne-am gandit sa facem o galerie de tipuri sociale aparute dupa ’89. Si-n comunism existau niste tipuri sociale. Aveai tipul proletarului, tipul activistului, tipul intelectualului retras in turnul de fildes care face arta pentru arta, insa aceste tipuri, sub impactul schimbarilor sociale masive de dupa 90, s-au diversificat, au capatat alte trasaturi, o cromatica diferita.
• Generatia asta a noastra, totusi, cum-necum, cu mari costuri psihologice, de implicare continua, de traversare a unor dezamagiri, am ajutat la parcarea Romaniei in cel mai bun club geopolitic, in UE, in NATO, avem o umbrela de securitate redutabila. “Comertul” cu ceilalti ne scoate din subdezvoltare si incet-incet face si din Romania o societate compatibila cu restul comunitatii europene. E un proces complicat. Iar cei care vin dupa noi se caznesc fara rezultate concludente sa afiseze noul target national. Care e pasul mare urmator, dincolo de agitatia cotidiana, spre ce mai tindem? Acuma, e adevarat ca nu poti sa ai la fiecare 30 de ani un obiectiv de importanta UE-NATO. Intrarea noastra in UE si NATO exprima o schimbare de destin colectiv, de lunga durata. Nu e un accident, nici un premiu de parcurs, e pur si simplu construirea unei alte conditii geopolitice. E normal sa nu mai avem un obiectiv de importanta asta, dar e la fel de normal, pentru ca tot se apropie, peste numai doi ani, centenarul Marii Uniri, sa ne facem un bilant de etapa. Si aceasta carte este, daca vreti, si un astfel de bilant de etapa.
• Traim intr-o societate a vacarmului mediatic si a trancanelii, a verbiajului, si toata lumea, evident, profita cu delicii de libertatea de expresie, insa ce n-avem este locul politic unde sa se redefineasca periodic consensul national. Nu mai avem un orizont in care sa spunem: las deoparte faptul ca votez cutare partid, haide sa ne punem laolalta ca sa vedem ce e de facut mai departe si cu ce instrumente. Vedem rupturi sociale, fracturi, cresterea neincrederii in institutiile de orice tip, de la Biserica pana la ce vreti. Avem un fel de scepticism autoblocant. Ni se pare ca orice am spune pozitiv, “constructiv”, cum se spunea mai demult, e o minciuna, e o noua capcana. Intr-adevar au existat si asteptari exagerate din partea electoratului, ca si cum elita politica asa cum e ea ar fi putut face minuni dintr-o data. Dar exista si dezamagiri obiectiv fundamentate. De exemplu, pare ca totul in viata publica se reduce la o cearta interpersonala, la conflicte mai mult sau mai putin dramatizate intre oameni politici. Lumea s-a saturat de comedia asta, pentru ca ea are efecte tragice. Marile sisteme care sustin societatea, educatie, sanatate sunt avariate grav. In conditiile astea, sigur ca neincrederea creste pana la un punct critic.

Poti comanda de pe GiftBooks cartea cu autograful lui Theodor Baconschi

• Toate aceste patologii sociale sunt direct inradacinate in comunism, in faptul ca demonii regimului totalitar n-au fost complet evacuati. Suntem in 13 iunie de pilda, Facebook e plin de fotografii de la Mineriadă, iata o violenta ilegala fondatoare. Fondatoare a ce? A unei ordini strambe. Toate acestea sunt disonante pe care publicul le percepe, se transmite un fel de memorie negativa. Nu poti vorbi intr-o democratie de o crima fondatoare.

• Primele 30 de pagini din carte sunt un fel de punere in context, dupa care vorbim despre tiplogia de tranzitie. Nu e exhaustivă, dar include corporatistul, ecologistul, indignatul – traim intr-o cultura a protestului, a indignarii generalizate – relativistul si nostalgicul – ii vedem pretutindeni – descurcaretul, baietii destepti –  nu neaparat in sensul marilor tunuri din sectorul energetic, ci un fel de super-descurcareti – țoapa si cocalarul – si ei, reprezinta dreptul democratic la kitsch. Vorbim in carte si despre cetateanul digital pentru ca suntem din ce in ce mai mult oameni ai unei societati virtuale si ai interconectarii totale. Dupa aceea avem o triada a celor care simbolizeaza elita cumva, intelectualul, jurnalistul, omul politic. Sigur ar fi trebuit sa punem si savantul, specialistul. Si apoi, avem aceasta mica expozitie de – cum le-am numit noi – patologii  revizitate – acele trasaturi ale mentalitatii noastre ca romani, care vin din istorie, unele chiar dinainte de comunism, au fost agravate in comunism. De exemplu, mania persecutiei. Ne victimizam foarte lesne. Diverse mituri continua sa apese pe imaginarul colectiv, teoria conspiratiei – putem spune ca in ultima vreme conspirationsimul prospera. Se fabrica cu viteza luminii teorii din ce in ce mai elucubrante. Am aruncat o privire si pe zona faptului religios, biserica-credinta-religie, pentru ca si aici vedem mutatii, vedem excese, vedem clisee, vedem stereotipuri ostile, vedem un anticlericalism care e mai putin decat o veritabila secularizare.

• Anticlericalism ca reactie la pietismul popular. Anticlericalismul exprima si o ruptura intre intelectul agnostic, urban, relativ instruit, care e sceptic si care vrea proba veritatii, vrea test în laborator, e conditionat de acest scientism al modernitatii tarzii. Dar sunt, totodata, si critici inspirate de reductii. Pentru foarte multi crestinismul este ceva anacronic, e pentru bunici, strabunici. Traditia nu ne trebuie, daca tot n-o cunoastem o putem arunca peste bord. Sau, crestinismul viu e doar la tara, e rustic. Sunt clisee, pentru ca exista si un crestinism urban, exista si un crestinism in toate categoriile de varsta, profesionale. A apartine unei biserici fara a crede sau a crede fara a apartine unei biserici sunt fenomene in crestere. Se manifesta in societatile occidentale de cateva decenii. Sunt oameni care fiind in biserica se comporta ca si cum n-ar fi si oameni care cauta o relatie cu transcendenta, cu divinitatea, dar s-au rupt de contextul institutional al unei biserici.
• As vrea sa va insotesc in ideea optimista ca trei milioane de romani plecati, sau multi dintre ei vor reveni si vor fi aici agentii de resuscitare a microeconomiei, a economiei locale, a IMM-urilor. Dar nu exista un cadrul legislativ prielnic, birocratia statala si fiscala e in continuare opresiva, diversele programe de stimulare a IMM-urilor, cuplate sau nu la fondurile europene, au cam capotat tot din cauza unui exces birocratic si a netransparetei, deci oricate congrese am face cu diaspora, nu s-a creat inca un cadru care sa-i atraga.
• Plus ca apar diverse ancore ale lor acolo, daca copii sunt deja la o scoala in tara adoptiva n-o să-i aduca inapoi, mai ales ca asistam si la un fel de descompunere a calitatii in invatamantul romanesc. De pilda, singurul institut de studii avansate din Romania este New Europe College, de douazeci si ceva de ani, institut care aproape n-a luat niciun fel de subventie de la guvernele successive.
• Avem un soi de apetit pentru exceptionalism. Olimpicii nostri cum termina liceul se duc la universitati prestigioase occidentale, e bine ca se duc, dar n-au la intoarcere o rampa de aterizare. Pentru ca nu s-au creat astfel de structuri. Stam cat se poate de prost cu cercetarea.  Academia Română a clocit încă o strategie de dezvoltare națională pentru următoarele două decenii, ilizibilă și depășită complet în raport cu ce se-ntâmplă în realitate, pe plan global sau regional. Deci, suntem o vastă colecție de inadecvări, și atunci, aici, cred că ar fi utile vocile intelectuale din diverse clase de vârstă și din diverse domenii, ca să avem o dezbatere despre ce urmează…
• Este  România provicială sau mediocră? Aș spune că mai degrabă mediocră decât provincială. În sincronizare formală, stăm destul de bine nu numai cu 4 G-ul pe care ni-l invidia Bernie Sanders, ci și într-o mulțime de forme de import de adecvare formală, repet. La conținut stăm mai prost, la calitate, la ce e în spatele scenei. Și nu atât al scenei, ci ce conținut asociem acestui conținut de forme importate galopant, cu foarte multă ingeniozitate, dar, în același timp, nu cred că trebuie să deplângem această… acest aparent triumf al mediocrității, nici să confundăm mediocritatea cu impostura. Mediocritatea poate fi virtuoasă, poate fi baza clasei de mijloc, baza culturii de mijloc, baza oricărei căi de mijloc, a echilibrului democratic, până la urmă a democratizării unor procese. Mediocritatea, dacă o reconectăm la aurea mediocritas și ne gândim la această virtute a căii de mijloc…  e bună. Ce nu e bună, e impostura. Depilda, fabricile de diplome, toată pletora de doctorate plagiate, care îi fac pe toți  cei care ar fi dispuși și au calitățile pentru a se afirma prin merite personale să renunțe la competiție. Gândiți-vă că suntem pe un teren de fotbal, că tot e Campionatul European, și, dintr-o dată unul dintre arbitrii introduce încă 11 jucători în echipa adversă. Abandonezi, nu? Nu mai poți să faci față. Deci, aici, din păcate, ne lovim de complicități, adică de faptul că cei care au devenit profitorii fără merit ai atâtor forme de doctorate plagiate, ai atâtor forme de furt intelectual vor să țină la ei, și numai la ei, prestigiul simbolic al acestui statut, de om cu studii superioare.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro