VIDEO: Psihoterapeutul Anda Pacurar: Copilul invata nu numai din ceea ce i se spune, ci si din comportamentul parintilor. Daca iti minti copilul, si el va invata sa minta
„Prima regula este ascultarea. Apoi o alta regula este sa nu minti copilul sau sa nu-l pacalesti – cum spun de multe ori parintii. Cei mai multi parinti incearca sa le imprime copiilor niste valori morale – sa nu minti este de cele mai multe ori cea mai importanta. Parintele cere, adesea autoritar sau foarte serios, copilului sa nu-l minta, dar ceea ce face parintele, de multe ori, este minciuna: minte prin omisiune, il pacaleste, incearca sa-i nege curiozitatea copilului sau nevoile. El invata nu numai din ceea ce i se spune, ci invata si din comportamentul parintilor.” a declarat Anda Pacurar, psihoterapeut certificat european, intr-un interviu pentru HotNews.ro.
Interviu video cu Anda Pacurar:
Un recent studiu realizat de Gallup, la comanda Romtelecom, a aratat ca aproape jumatate dintre copii petrec foarte putin timp cu parintii. In medie, 1 ora pe zi in timpul saptamanii si 3-4 ore pe zi in week-end. Cum afecteaza absenta parintilor dezvoltarea copiilor?
- Ii afecteaza nu doar absenta, ci lipsa unei relatii.
- Chiar daca au o ora la dispozitie ar putea totusi sa creeze o relatie, pentru ca au totusi un timp constant.
- Daca ora aceasta ar incepe cu momente de relaxare, cu joc cu copilul, cu o stimulare a relatiei dintre ei, si abia apoi cu ce altceva ar trebui facut, ar fi o ora cu mult mai valoroasa.
- Copii sunt afectati de faptul ca nu isi implinesc alaturi de parinti doua nevoi de baza pe care fiecare dintre noi le are: „nevoia de a apartine” si „nevoia de a fi semnificativi”.
- Ei observa ceea ce se intampla, observa timpul pe care il petrec alaturi de parinti si pot trage concluzia ca ei nu sunt la fel de importanti pentru parinti pe cat este serviciul si, mai mult, ca nu sunt atat de valorosi, ca trebuia sa faca „ceva” ca sa capteze atentia parintilor, ori acest „ceva” e de multe ori un comportament negativ.
Au nevoie parintii sa invete sa comunice cu copii lor?
- Exista o nevoie de a invata pentru ca cei mai multi dintre noi credem ca stim sa comunicam.
- Cei mai multi dintre noi am invatat sa ne comunicam nevoile sau sa spunem ceea ce vrem. De prea putine ori invatam sa fim atenti la partenerii nostri de discutie si, in acest caz, e vorba de copii.
- De cele mai multe ori, parintele este prea prins de responsabilitatea pe care o are fata de copil, de faptul ca are putin timp la dispozitie si ca trebuie sa se asigure ca ii este bine copilului.
- Astfel, comunicarea devine uni-directionala sau parintele pune niste intrebari la care copilul invata in timp sa raspunda asa cum se asteapta parintele sa raspunda.
Cum ar trebui sa arate o zi obisnuita din viata unui copil?
- Rutina e importanta. E importanta si pentru noi adultii, pentru ca daca ai o rutina acasa, ai o predictibilitate.
- Cand vorbim despre rutina, vorbim de predictibilitate: sa stii ca lucrurile urmeaza sa se intample intr-un anume fel.
- O zi obisnuita din viata unui copil ar trebui sa aiba niste momente clare, niste repere.
- In momentul in care il lasi pe copil sa-si asume responsabilitati in rutina de dimineata, in primul rand nu-l descurajezi, pentru ca de multe ori copii nu fac lucruri pentru ca se simt descurajati, ei cred ca nu sunt in stare si de aceea trebuie sa le faca parintii pentru ei. Si in al doilea rand, nu il inveti acel lucru pe care, din pacate il invata foarte multi si il folosesc si in viata de adult – ca altii sunt acolo in serviciul tau.
Cateva reguli de baza ce trebuie respectate de parinti in comunicarea cu copiii
- Prima regula este ascultarea. Nu poti sa comunici daca nu asculti.
- O alta regula este sa nu minti copilul sau sa nu-l pacalesti – cum spun de multe ori parintii.
- Cei mai multi parinti incearca sa le imprime copiilor niste valori morale – „sa nu minti” este de cele mai multe ori cea mai importanta.
- Parintele cere, adesea autoritar sau foarte serios, copilului sa nu cumva sa-l minta, dar ceea ce face parintele de multe ori este minciuna; minte prin omisiune, il pacaleste, cumva incearca sa-i nege curiozitatea copilului sau nevoile.
- Copilul invata nu numai din ceea ce-i spui, ci invata si din comportamentul tau, si atunci cand il minti va invata si el sa minta.