Viziunea lui Viktor Orban: iliberalismul

„We have replaced a shipwrecked liberal democracy with a 21st-century Christian democracy, which guarantees people’s freedom, security. (…) It supports the traditional family model of one man and one woman, keeps anti-Semitism at bay, and gives a chance for growth.„[1]

Viktor Orban

Pentru amatorii de filozofie antică greacă, să reamintim că nici Platon și nici Aristotel, pe urmele lui Socrate, nu erau încântați de democrație ca formă de guvernare a statului.

Pentru Platon, democrația este o formă de guvernare periculoasă, pentru că plasează puterea politică în mâinile poporului ignorant. Din cauza ignoranței oamenii (adică poporul cetății) nu știu cum să utilizeze puterea politică pentru binele comun și se lasă conduși de interesul propriu imediat, pe care încearcă să-l promoveze jefuindu-i pe cei care sunt mai înstăriți.

Invidia și ignoranța îi fac pe cei mulți să fie ușor de influențat de demagogi, care îi flatează, le stârnesc invidia și apoi îi asmut pe unii împotriva altora. Așa că din democrație decurg războiul civil și anarhia care, în cele din urmă, distrug statul.

Critica guvernării statului la Platon și la Aristotel

La Aristotel formele ideale (sănătoase) de guvernare sunt monarhia (regalitatea), aristocrația și politeia(forma bună a organizării de către cei mulți). Acestea, pervertite prin abuzul de putere, devin tiranie, oligarhie și democrație.

Nici părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii nu erau favorabili ca forma de guvernământ să fie democrația. John Adams considera că „democrație” este în sine un „cuvânt murdar” și că nu se poate pune problema ca populația săracă și needucată sau femeile să voteze.

James Madison și Alexander Hamilton credeau că în prea multe state s-a mers prea departe, pentru că „prea mulți oameni participă la dezbaterile politice și prea mulți oameni votează”.

La momentul scrierii primei constituții, ideea vehiculată printre părinții fondatori era aceea că legea fundamentală ar trebui scrisă astfel încât „drepturile cetățenilor să fie foarte, foarte limitate”. Ideea de democrație în particular îi îngrijora pentru că permitea formarea „unei guvernări proaste”; atunci când oricine poate participa la procesul politic și electoral, șansele ca un demagog să fie ales sunt foarte mari, considerau ei, pe urmele marilor filozofi antici pe care i-au studiat cu atenție.

Astăzi despre democrație vorbește toată lumea, și la Washington, și la Bruxelles, și la Moscova, ba chiar și la Beijing. Apoi fiecare adaugă ce-i convine: liberală, a poporului, originală etc. Viktor Orban s-a remarcat adăugând democrației, ca formă de guvernare, termenul de doctrină iliberală. Astăzi ideile sale sunt larg dezbătute. Pentru liderul (ales al) unei țări mici din inima Europei nu este puțin lucru.

TUȘNAD, ROMÂNIA, IULIE 2014

Discursul lui Viktor Orban din iulie 2014[2] a fost cronologic următor momentului în care coaliția formată de FIDESZ (ca lider) și Partidul Creștin Democrat Popular (KDNP) a câștigat alegerile cu o majoritate parlamentară de circa două treimi.

Având, prin urmare o majoritate confortabilă, premierul maghiar s-a situat în poziția din care să afirme: „Discursul meu astăzi nu se referă la alegeri. Am fost prezentați ca cei care vor schimba regimul, pentru că s-a simțit nevoia evocării necesității unei schimbării de regim. Ceea ce înseamnă foarte clar că pentru noi schimbarea regimului trebuie să fie o experiență generațională pornind de la care vor compara totul, cu care vom măsura totul, de unde vom începe să definim absolut tot ce se va întâmpla în jurul nostru.”

Schimbarea de regim pe care Viktor Orban o evoca la acel moment, avea în opinia sa aceeași magnitudine ca și alte trei schimbări de regim care afectaseră Ungaria în secolul XX, și anume cea de după prim război mondial, cea de după al doilea război mondial și, în fine, schimbarea de regim care a debutat în 1990, odată cu retragerea trupelor sovietice.

Condițiile noii schimbări de regim pe care Orban și FIDESZ se arătau dispuse să le guverneze pentru Ungaria, se afirma că au fost create de criza financiară din lumea occidentală, care a debutat în anul 2008. Chiar dacă la început, arăta Viktor Orban, criza financiară nu prefața o schimbare de regim politic ca fiind o necesitate obiectivă, la numai șase ani trecuți toată lumea putea să sesizeze că lumea era în profundă schimbare.

Schimbarea afecta firește baza liberalismului, iar pentru a demonstra acest lucru, premierul maghiar a subliniat câteva idei (selectate din discursurile președintelui american de atunci, democratul Barack Obama, sau desprinse din „realitățile” vest-europene) care, în opinia sa, veneau să depună mărturie că analiza sa este una corectă:

(i) pretenția că America ar fi fost cuprinsă de cinism și societatea americană și guvernul american sunt chemate să declare război cinismului care provine din sectorul financiar;

(ii) declarațiile repetate ale președintelui privind faptul că, atât timp cât muncitorii americani trebuie mereu să aleagă între carieră și familie, America va ajunge să își piardă locul pe care îl ocupă în economia globală;

(iii) dimensiunea de soft power a Americii care se deteriora, pentru că valorile liberale incorporează corupție, sex și violență; așa se face că valorile liberale ajung să discrediteze atât America, cât și așa zis-a modernizare a Americii;

(iv) statele vest-europene sunt atât de preocupate să soluționeze situația imigranților, încât au uitat să se mai preocupe de problemele muncitorilor albi;

(v) trăim într-o societate care este tot mai puțin capitalistă și tot mai mult feudală, iar dacă sistemul economic nu se reformează, clasa de mijloc urmează să dispară.

Pornind de aici, Viktor Orban se întreabă cum pot fi înțelese și abordate provocările viitorului. Simplul fapt că există competiție economică globală și că ea afectează deopotrivă națiunile, dar și alianțele dintre națiuni nu este suficient să explice modul în care respectivele provocări pot fi surmontate.

Și de aici se ajunge la chestiunea pe care premierul maghiar o considera cu adevărat esențială, și pe care a enunțat-o astfel: „…aspectul definitoriu al lumii de astăzi poate fi articulat ca fiind cursa pentru a înțelege în ce mod comunitățile organizate, statele pot să devină capabile să dezvolte o națiune tot mai competitivă.”

De ce? Pentru că, arăta Orban, este nevoie să înțelegem „…în ce mod sisteme care nu sunt occidentale, nici liberale, nici liberal-democratice, poate nici măcar democrații sunt totuși națiuni de succes”. Deloc surprinzător, exemplele de „națiuni de succes” la care se referea Orban erau Singapore, China, India, Turcia și Rusia.

Și uite așa, pe baza acestui silogism, Viktor Orban a ajuns să enunțe a sa celebră teorie a democrației iliberale:

„Suntem nevoiți să mărturisim într-o frază un aspect ce poate fi considerat un sacrilegiu în ordinea mondială liberală. Trebuie să afirmăm că o democrație nu trebuie neapărat să fie liberală. Doar pentru că nu este liberală nu înseamnă că nu poate fi în continuare o democrație. Mai mult, trebuie să atragem atenția că probabil societățile constituite pe baze liberale de organizare a statului nici nu vor mai fi capabile în viitorul imediat să se mențină competitive, urmând să fie depășite, asta în cazul în care nu vor fi capabile să se reformeze substanțial. (…)

Națiunea ungară nu este o simplă sumă de individualități, ci o comunitate care se cere organizată, fortificată și dezvoltată, iar pentru a reuși acest lucru noul stat pe care îl vom construi este unul iliberal sau, altfel spus, non-liberal. Nu înseamnă că negăm valorile fundamentale ale liberalismului, cum este libertatea individuală etc.. Dar nu vom face din ideologia liberală fundamentul organizării statului, ci aplicăm specificul național, punem în loc o abordare specifică nouă.”

Încă de la momentul discursului de la Băile Tușnad, Viktor Orban a ținut să precizeze că este conștient că implementarea schimbărilor politice la care se referea va fi întâmpinată de o serie de obstacole, din care în mod expres a ținut să se refere la două:

(i) Relația politicului cu organizațiile societății civile: „Perspectiva organizațiilor non-guvernamentale ce acționează în Ungaria implică particularități interesante. (…) Dacă privim la organizațiile civice din Ungaria (…), vom observa de fapt că avem de-a face cu activiști plătiți pentru scopuri politice. Acești activiști sunt activiști politici în toată regula plătiți din străinătate. Activiști plătiți de cercuri bine definite de interese. (…) Este, prin urmare, vital ca, dacă vrem să reorganizam statul ca unul național și nu liberal, să atragem atenția că aceștia nu sunt activiști civici care se opun acțiunii noastre politice, ci activiști politici care încearcă să promoveze interese străine.”;

(ii) Relația cu Uniunea Europeană: „Când am menționat Uniunea Europeană, nu am făcut-o pentru că am gândit că este imposibil să construim un stat iliberal în cadrul Uniunii. Pentru că eu cred că este posibil. Iar statele membre ale Uniunii nu trebuie să excludă această posibilitate.”

ILIBERAL, A SE CITI LIBERTATE (ELIBERARE?) CREȘTINĂ; TUȘNAD, IULIE 2019

În aprilie 2018 coaliția FIDESZ – KDNP a obținut 133 de locuri în parlamentul ungar, dintr-un total de 199, adică un procent de aproape 67%. În primul său discurs în Parlament, care a marcat constituirea noii legislaturi, Viktor Orban a ținut să menționeze[3]:

„Am înlocuit epava democrației liberale cu o democrație creștină de secol XXI, care garantează poporului libertatea și securitatea. (…) Ea sprijină modelul familiei tradiționale, formată dintr-o femeie și un bărbat, ține la distanță manifestările antisemite și ne oferă o șansă să creștem economic.”

Un an mai târziu, în același decor al Băilor Tușnad care-i deschide mereu lui Viktor Orban apetitul pentru marea temă de filozofie politică care-l preocupă, premierul maghiar a făcut ceva mai multe precizări legate de conceptul „democrației creștine de secol XXI”[4] cu care a ales să înlocuiască termenul de „democrație iliberală”, pe care îl pusese în circulație cu cinci ani mai înainte:

(i) „În ultimii 30 de ani am ajuns la concluzia că nu ar trebui să atribuim un scop timpurilor pe care le trăim, ci, dimpotrivă, să oferim un scop, un înțeles vieților noastre în cadrul acestor timpuri. Acest lucru este valabil nu doar individual, ci și pentru întregi generații; noi trebuie să oferim un sens, o misiune generațiilor noastre. Dacă mă raportez la evenimentele prin care am trecut și la viitor, pot spune că scopul generației noastre este acela de a profita de oportunitatea istorică de a întări națiunea maghiară.”;

(ii) „Vă informez că astăzi națiunea maghiară dispune de mijloacele politice și economice – și în curând și fizice – de a se apăra și de a rămâne independentă. Ne-am recâștigat suveranitatea, FMI-ul a plecat acasă, am luptat cu succes împotriva Bruxellesului și ne-am apărat frontierele împotriva valurilor de migranți.”;

(iii) „Este clar că în ultimii cinci ani s-au făcut greșeli serioase la nivelul conducerii Uniunii Europene, din care două în mod particular sunt dureroase și îngrijorătoare. Aceste greșeli trebuie să fie corectate în viitorii cinci ani. Prima eroare privește zona gestionării migrației, iar a doua privește domeniul economic.

Corectarea erorilor din politica privind migrația se poate face simplu: Comisia retrage de pe agendă propunerile privind migrația. Trebuie creat un consiliu al miniștrilor de interne din statele membre Schengen, așa cum este cel al miniștrilor de finanțe pentru Eurozonă. Iar responsabilitățile și deciziile privind migrația să fie transferate către noul consiliu al miniștrilor de interne.

Greșelile privind domeniul economic nu se repară la fel de ușor, pentru că atunci când privim la deciziile Unionale în economie, putem spune cert că în ultimii cinci ani ne-am angajat pe calea autodistrugerii. (…) În loc să construim un socialism european – pentru că partidele de stânga înaintează cu regularitate propuneri menite să transforme economiile tuturor statelor membre după modelul unei economii socialiste de tip occidental -, am face mai bine să renunțăm la această cale și să revenim la modelul unei economii europene competitive. Economiile de succes – nu doar cea a Ungariei, dar și cele ale Poloniei și Cehiei – ar trebui sprijinite, nu atacate. (…) Nu avem nevoie de un nou socialism. În locul lui trebuie să creăm noi locuri de muncă și să reducem taxele. Regulile birocratice trebuie descurajate și în locul politicilor de austeritate să încurajăm investițiile și crearea de noi locuri de muncă.”;

(iv) „Considerăm că trebuie păstrat cadrul economiei de piață capitalistă așa cum a fost moștenit în urma transformărilor liberale, instituțiile politice și juridice democratice trebuie și ele păstrate, dar în același timp schimbări radicale vor trebui operate în modul de organizare al societății și la nivel de comunități. Formulăm aceste necesități spunând democrației și liberalismului. Așa s-a născut dezbaterea despre așa numita , sau ori .”;

(v) „În sistemul liberal societatea și națiunea presupun agregarea unor individualități aflate în competiție unele cu altele, ținute împreună de o constituție și de legile economiei de piață. Nu există națiune, sau dacă există, este o națiune în sens politic. (…) Unde nu există națiune nu există comunitate și nici interes comun. Doar relații intre indivizi și societate, în expresie liberală.

În contrast, iliberalismul sau naționalismul vine să depună mărturie că națiunea este o comunitate determinată istoricește și cultural. O matrice constituită istoric pentru a-și proteja membrii și a-i pregăti să-și apere teritoriul în fața lumii în numele unei cauze comune. În acest sistem național acțiunea individuală este apreciată doar dacă aduce un beneficiu întregii comunități.”;

(vi) „În orice caz, pentru a concluziona asupra a ceea ce se întâmplă astăzi în Ungaria, ne putem hazarda să afirmăm, cu toată modestia, că se ridică aici un stat iliberal, un adevărat model al stat susținut de o teorie politică concretă: un stat democrat creștin de tip aparte.”;

(vii) „De sute de ani în cultura politică europeană au concurat două concepte de bază privind cea mai potrivită ordine la nivel global. Conceptul corect, dintre cele evocate, este că lumea este divizată în state libere – preferabil state-națiune – și că fiecare dintre acestea își urmează calea proprie și între ele se creează un sistem de cooperare internațională pe principiul minimizării conflictelor și maximizării cooperării.

Dar mai există și un alt concept care insistă că există o putere, un principiu prin care popoarele europene sau multitudinea popoarelor lumii pot fi unite. De un astfel de sistem este absolută nevoie, se afirmă, și acest sistem care unește toate popoarele implică crearea și menținerea unei forțe supranaționale de guvernare.

Primul concept enunțat îl putem denumi , al doilea concept enunțat poate fi denumit .”;

(viii) „Pentru multă vreme ideea că ordinea globală corectă se subordonează unui singur concept – anume că popoarele lumii trebuie să se supună unui unic sistem de guvernare – a fost prerogativa comuniștilor: internaționala comunistă. Dar a eșuat, dacă nu din alt motiv, măcar pentru că nu era un concept rațional. Spațiul rămas vacant a fost imediat ocupat de un nou trend politic, și anume liberalismul politic european.

Așa se face că astăzi liberalii europeni sunt cei care consideră că țin în mâinile lor singurul instrument universal de teorie politică care poate oferi salvarea, pacea și prosperitatea pentru întreaga umanitate. Așa s-a formulat o teză, iar în peisajul politic european de astăzi teza liberală ne spune nouă cum trebuie să gândească cineva pentru a fi acceptat, ce trebuie să fie respins și ce nu este compatibil cu ideile liberale.”;

(ix) „Acesta este motivul pentru care cred că este nevoie să formulăm antiteza la democrația liberală – adică tocmai teza iliberalismului – ca fiind calea decizională acceptabilă, viabilă și rațională nu doar la nivel intelectual, dar și ca program politic concret. Tot ce trebuie să facem este găsim o conotație pozitivă pentru termenul , pentru că a devenit clar din cele ce-am spus că la acest moment nu vrem altceva decât să etichetăm conceptul ca fiind unul bun. Din orice perspectivă l-am privi, nu pot defini mai bine conceptul de iliberalism decât prin . Eliberare creștină, protecția libertății creștine. Politicile iliberale susținând eliberarea creștină caută să susțină tot ce liberalismul neglijează, uită sau disprețuiește.”

VULPOIUL VIKTOR ȘI INTERVIUL ACORDAT FOX NEWS, AUGUST 2021

Proaspăt deghizat în conservator, promotor al unor politici iliberale pe care le-a definit ca libertate creștină[5], creator al unei platforme politice pe baza căreia speră ca, sprijinit de Polonia, Italia și, cine știe, poate chiar și de alte forțe politice emergente, să poată determina o schimbare fundamentală a raportului de forțe din Uniune prin acordarea puterii decizionale doar Consiliului European și Parlamentului European, în timp ce rolul Comisiei Europene ar fi redus la unul administrativ-birocratic, Viktor Orban a acceptat un interviu la Fox News[6], pentru a se plânge în fața americanilor că a fost etichetat de președintele Joe Biden ca fiind un „tâlhar autoritar”.

Dar nu s-a limitat la atât. Viktor Orban a ținut să reafirme crezul său politic în contrast cu „socialismele” și „liberalismele”, definindu-l ca fiind o doctrină conservatoare, o democrație creștină cu valențe naționale, o cale de urmat pentru viitor de către toate națiunile. Dialectic, a prezentat o antiteză la tot ceea ce, consideră el, fac astăzi greșit atât liderii Statelor Unite, cât și ai Uniunii Europene.

Sper să nu fiu considerat excesiv, dar câteva idei desprinse din afirmațiile lui Viktor Orban exprimate de-a lungul interviului cred că merită să fie consemnate aici, pentru a completa tabloul de mai sus:

(i) La întrebarea moderatorului privind acțiunea guvernului maghiar și natura misiunii sale pentru a proteja Ungaria de valurile de migranți: „Vine de la Dumnezeu, este natural, așadar avem toate argumentele. Este țara noastră. Este poporul nostru, istoria noastră, limba noastră. Trebuie să o facem. Sigur, dacă sunt în suferință și nu le poate fi nimeni aproape să îi protejeze în afară de noi ungurii, atunci trebuie să le acordăm ajutorul. Dar nu poți crede că pur și simplu ei pot spune: . Nu, nu este un drept al omului să te stabilești în Ungaria. În niciun caz, pentru că este țara noastră. Este o națiune, o comunitate cu familii, cu o istorie, tradiții și limbă națională.”;

(ii) „Mai multe state europene au decis să deschidă un nou capitol în propria istorie. Ei își definesc noua organizare societală ca fiind post-creștină, post-națională. Ei consideră cu tărie că dacă comunități diferite, chiar și un număr relativ mare de, să zicem, musulmani se amestecă cu comunitatea locală, să zicem creștină, rezultatul va fi unul bun. Nu știm dacă este bine sau rău, dar noi credem că este foarte riscant, că șansele ca rezultatul să nu fie bun, ba chiar foarte rău, sunt mai mari. Și atunci fiecare națiune are dreptul să își asume riscul sau nu. Noi maghiarii am decis să nu ni-l asumăm.”;

(iii) Relațiile SUA – Ungaria: „Respectăm democrația americană, cultura americană, așadar nu dorim să stricăm relațiile dintre țările noastre. Pentru că, la bază, relațiile dintre noi sunt foarte bune. Cooperăm bine în domeniul apărării, ca aliați NATO; cooperarea economică este excelentă, americanii sunt investitori importanți aici, comerțul evoluează foarte bine. Oamenii voștri de afaceri găsesc multe posibilități aici, totul este bine. Cu excepția relațiilor politice, atunci când liberalii sunt la Casa Albă. (…)

Este mai bine chiar și pentru guvernul liberal de stânga al Statelor Unite să aibă un partener de valoare, care este conservator, creștin-democrat, sprijinit de multă vreme de popor, de poporul maghiar; mai bine să ai un astfel de partener decât un guvern pe care America îl susține, care câștigă niște alegeri dar după câteva luni pierde sprijinul popular și creează destabilizare și incertitudine. Un partener neîndrăgit dar stabil este mai bun decât unul nesigur.”;

(iv) „Problema noastră este succesul. A devenit o problemă serioasă pentru ideologii liberalismului să explice ce se întâmplă în Europa Centrală – Polonia și Ungaria, dar mai mult se discută cazul Ungariei, se pare -; noi suntem ceva mai comunicativi în orice caz legat de intențiile noastre. Așadar ce se întâmplă la noi este construcția unei societăți de succes. Economic, politic, cultural, chiar și demografic avem unele realizări, politica familiei – vedeți deci că ne afirmăm ca o poveste de succes. Doar că fundamentele succesului nostru diferă de cele pe care multe alte state occidentale le-au stabilit ca bază în societățile lor. Și atunci liberalii din vestul Europei nu pot să accepte modelul nostru ca parte a civilizației occidentale, pentru că noi venim cu alternativa național conservatoare, de mult mai mare succes în viața de zi cu zi, chiar și pentru standardul liberal. Din acest motiv suntem continuu criticați.”;

(v) Despre opoziție: „Dacă m-ați fi întrebat în urmă cu câțiva ani dacă este posibil sa se formeze la Budapesta o coaliție formată din ex-comuniști și dreapta antisemită pentru a concura în alegeri cu forțele politice pro-israeliene, pro-americane, pro-NATO, un guvern orientat spre Occident, cum suntem noi, răspunsul meu era: este imposibil. Acum însă oponenții noștri politici sunt cauționați de comunitatea internațională. Înțeleg că opoziția vrea să ajungă la putere în Ungaria cât mai repede posibil, așa că au format o largă coaliție împotriva noastră, dar să și fie acceptați de comunitatea internațională cu atâta ușurință, acest lucru m-a surprins. M-a surprins mai ales comportamentul Statelor Unite, este o experiență cu totul nouă pentru mine.”;

(vi) Răspândirea modelului iliberal în Uniune: „Ce văd eu este că țările din Europa Centrală, țările care au suferit cel mai mult sub ocupația sovietică și dictaturile comuniste, ei bine în aceste țări abordarea mea sau abordarea Ungariei este foarte populară. Probabil vom avea majorități în toate aceste societăți. Nu doar în Polonia și Ungaria; ele sunt moderate, adică celelalte sunt mult mai moderate, dar trebuie să înțelegi abordarea lor, care sunt fundamentele lor, pentru că la bază motivațiile lor aparțin aceleiași familii politice în orice caz. Și în societățile occidentale sunt foarte mulți oameni – milioane și milioane de oameni – care nu sunt deloc de acord cu direcția politică urmată în acest moment, pentru că este împotriva familiei, sau nu respectă familia, care este bazată pe migrație. (…) Nu văd să se fi terminat competiția politică în societățile vest europene. Văd chiar șanse, și țara cheie la acest moment este Italia, pentru că acolo lupta și competiția este absolut deschisă. Văd șanse ca în țările occidentale politica să poată fi schimbată din liberalism în conservatorism, sau de la liberalism de stânga la creștin democrație; șansele există, doar că internațional nu suntem prea bine organizați.”;

(vii) „Multe familii creștine și conservatoare consideră că Occidentul nu mai este suficient de sigur. Viitorul a devenit nesigur. Direcția ideologică a acestor țări, valorile de bază ale acestor țări în care trăiesc nu se schimbă conform cu dorințele lor, așa că nu este de mirare că sunt în căutarea altor locuri în care să se stabilească. Dacă veți merge acum la țară în Ungaria veți găsi cetățeni occidentali care s-au mutat în aici.”.

HUXIT, SAU CONSERVATORISMUL A LA VIKTOR ÎN ACȚIUNE

Revoluția clamată de Viktor Orban ca fiind precursoarea schimbării de regim care are loc acum în Ungaria este de fapt o restaurație naționalist-conservatoare în toată regula. Dacă am identifica un Pericle maghiar care să fi instaurat la Budapesta un regim democratic liberal (doar că maghiarii se jură că acel Pericle este un birocrat bruxellez), atunci pe Orban ar trebui să-l asemuim cu Demetrios din Falera, cel care a pus capăt democrației ateniene.

Ca să ne întoarcem la fundamentele de filozofie politică, luate ad-litteram, democrație[7], ca formă de guvernare a statului și liberalismul[8], ca doctrină politică și economică sunt termeni care, dacă nu se exclud, atunci este absolut imperativ să denote un echilibru.

De altfel una din definițiile comune ale democrației liberale este chiar aceasta[9]: „reprezintă formula de democrație avansată caracterizată prin echilibrul constituțional dintre valoarea fundamentală a democrației (în speță, egalitatea) și cea a liberalismului (libertatea).”

Vasile Pleșca[10] oferă[11] un tablou mult mai complet și mai plin de semnificații asupra conceptului de democrație liberală:

„Democrația – sau măcar democrația liberală – nu trebuie concepută ca regim politic caracterizat de , ci ca unul în care această putere este supusă unui set organizat de constrângeri instituționale și legale ce au în vedere maximizarea libertății individuale. Democrația – sau măcar democrația liberală – este, altfel spus, regimul politic în care drepturile fundamentale ale individului sunt respectate și protejate în fața puterii politice (abuzive) printr-o complicată construcție instituțională.”

Cu alte cuvinte, democrația liberală astăzi nu operează cu conceptul clasic de democrație căruia îi alătură, în mod artificial, conceptele doctrinei liberale, ci reprezintă un întreg set de valori universale pe care Occidentul îl promovează ca fiind progresist și dezirabil, garant al egalității și libertății în același timp.

Viktor Orban a observat în primul său mandat de premier (1998 – 2002) și mai apoi în opoziție, perioadă în care Ungaria a devenit membră a Uniunii Europene, că în țara sa, odată intrată într-un sistem supranațional, liderii politici au din ce în ce mai puțin spațiu pentru o guvernare „originală” care, eventual, să permită navigarea în contracurent cu Bruxellesul.

Pur și simplu un lider politic maghiar nu poate spera, prins cum este în diversele mecanisme de negociere și decizie supranațională proprii Uniunii, să aibă libertatea de guvernare pe care au avut-o conducătorii regatului maghiar[12] în imperiul dual după 1867. Premierul maghiar, altfel spus, nu poate face ce fac Putin sau Erdogan în țările lor, odată ajunși la putere.

Pentru a surmonta acest neajuns, însă, ambițiosul lider maghiar avea nevoie de o criză, la fel cum înfrângerile militare și anumite reforme eșuate au pus imperiul austriac în criză în 1866, făcându-l vulnerabil în fața pretențiilor Budapestei. Iar crizele nu au întârziat să apară nici în Uniunea Europeană: criza economică ce a debutat în 2008, criza migrației cu vârful său din 2015, pandemia SARS-CoV-2 și acum, iată, criza provocată de retragerea occidentală din Afganistan.

Din acest punct de vedere Viktor Orban, un politician experimentat și versat, este un vizionar. A intuit, din opoziție, că vor exista multiple oportunități politice și că după ce va identifica fereastra de oportunitate care poate fi exploatată, singurul lucru de care va mai fi nevoie este să pună în circulație narativul de succes care să-l aducă și să-l mențină la putere, apoi să-l așeze la masa negocierilor în Uniune și nu în orice poziție, ci din poziția celui care poate clama un loc privilegiat.

Criza din 2008 – 2010 l-a adus la putere, iar primul mandat din această perioadă l-a ajutat să se poziționeze exploatând tema „străinilor” care vor să impună Ungariei politici care contravin interesului național. Această temă avea un potențial uriaș, așa cum se va dovedi și în anul 2015. Să nu uităm: Ungaria a ridicat primele garduri la granița externă a Uniunii, iar modelul în cauză este acum urmat peste tot în Europa unde frontierele unionale terestre sunt sub presiune.

A doua temă este cea națională. Această temă, la fel ca și cea dintâi, a adus voturile unei largi majorități populare pentru coaliția FIDESZ – KDNP și i-au fortificat lui Viktor Orban poziția în fruntea statului maghiar.

Narativul prin care să își motiveze acțiunea politică a început să fie construit public în timpul primului mandat de premier de după criza economică și el denotă o mică sclipire de geniu politic: tăria de a afirma că a merge pe contrasens cu doctrina politică dominantă reprezintă nu doar o cale prin care se fortifică națiunea maghiară, ci și o cale pentru întreaga Uniune.

Așa cum observă și ați autori[13], sintagma „democrație iliberală” este un oximoron. Dacă acomodarea democrației moderne cu fundamentul setului de valori liberale are un sens, pretenția că poți construi prin acțiunea pozitivă a statului, sub oblăduirea unui lider providențial (un fel de „tătuc” național), limitele „corecte” ale libertății și să denumești această „antiteză” iliberalism este de o obrăznicie politică atât de sfruntată încât frizează geniul.

Evident că enunțarea (deocamdată să reținem simbolistica lansării tezelor orbaniene în discursurile premierului ungar de pe teritoriul României locuit majoritar de maghiari) tezei iliberalismului a aprins o dispută cu teoreticienii liberalismului și cu politicienii care reprezintă principalele grupuri europene de partide, toate cu fundament liberal, ceea ce i-a oferit lui Viktor Orban exact vizibilitatea și autoritatea pe care o căuta, de care simțea că are nevoie.

Mai departe, totul este istorie: a început să inspire cu teoriile sale și alți lideri politici care căutau o platformă de rezistență față de Bruxelles, în jurul căreia se aglutinează partide politice din Polonia, Cehia, Italia, Slovenia, România și așa mai departe. A intrat într-o dispută directă cu Franța, Germani și Olanda și s-a victimizat atunci când a fost invitat să părăsească Uniunea dacă nu este dispus să se conformeze fundamentelor sale.

Pe acest fond Viktor Orban a făcut pașii următori și a înlocuit termenul „iliberal” cu eticheta „democrație creștină națională”, adică o platformă conservatoare care se opune celei liberale. De pe această platformă s-a erijat în liderul readucerii conservatorismului (care aduce aminte de conservatorismul puterilor imperiale europene care au încheiat tratatele de pace post-napoleonene) în Europa și în rescrierea arhitecturii instituțiilor europene.

Printre toate aceste eforturi, din când în când Viktor Orban lasă să se înțeleagă că ar putea demara un proces de ieșire din Uniune, un „Huxit”. Tema Huxit aduce izbitor de mult aminte de modul în care au acționat ungurii în perioada 1866 – 1867 pentru a impune Vienei acordul politic prin care Budapesta și regatul maghiar să devină egala estică a imperiului austriac.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contribuotrs.ro