Sari direct la conținut

Volum record pe derivatele Fondul Proprietatea la Sibex

HotNews.ro

La Sibex, sedinta de vineri a fost cea mai buna a saptamanii, cu un volum de circa 5.000 de contracte si o valoare de 16,5 milioane de lei, conform datelor de la ora 17:30, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu. In centrul atentiei s-a aflat derivatul pe actiunile Fondul Proprietatea, care a ajuns, pe fondul volatilitatii cotatiilor, la un nivel record al lichiditatii.

Participantii au incheiat pana la ora 17:30 aproape 1.500 contracte DEFPR pe ambele scadente disponibile (martie si iunie), total echivalent cu rularea a 1,5 milioane de actiuni Fondul Proprietatea (un contract futures este egal cu 1.000 actiuni). Interesul ridicat pentru acest contract a facut ca volumul DEFPR sa-l depaseasca in premiera pe cel al contractului pe Dow Jones. De remarcat a fost si atractivitatea pentru scadenta iunie care a atras 57% din numarul contractelor DEFPR, in conditiile cresterii numarului de pozitii deschise pe acest termen, care a ajuns de la 686 la aproape 2.000, triplandu-se intr-o singura sedinta.

„Cresterea semnificativa a numarului de pozitii futures pe derivatele Fondul Proprietatea, scadenta iunie, semnifica patrunderea pe piata a unor jucatori noi, interesati de plasamente pe termen ceva mai lung”, a declarat un broker.

Si pe scadenta martie numarul contractelor a fost foarte bun, semn ca in piata se afla atat speculatorii, care doresc sa exploateze variatiile pe termen scurt cat si hedgerii care, in conditiile fluctuatiilor din ultimele zile, au apelat la strategiile de management al riscului. In ceea ce priveste cotatiile, in pofida unei deschideri pe plus, prima parte a zilei a fost dominata de scaderi pentru ca apoi, dupa pranz, pretul sa revina spectaculos pe crestere. Astfel, la ora 17:30, cotatia DEFPR martie castiga 4,56 % valorand 0,5979 lei iar cotatia DEFPR iunie 3,33%, cifrandu-se la 0,62 lei. De-a lungul saptamanii 14-18 februarie derivatele Fondul Proprietatea au fost preferate pentru circa 2.400 contracte, ajungand pe locul trei in topul Sibex. DEFPR este un produs financiar care permite tranzactionarea pretului actiunilor Fondul Proprietatea (FP) cu o investitie initiala de pana la 7 ori mai mica decat cea necesara pentru tranzactionarea actiunilor propriu-zise la bursa de valori.

Pe segmentul financiar, DESIF5 au beneficiat la randul lor de o crestere a lichiditatii, in conditiile revenirii cotatiilor pe plus. Desi in primele ore ale sedintei scaderile au dominat, optimismul a revenit iar pretul DESIF5 a intrat pe „verde” pe toate scadentele. Cele mai multe tranzactii s-au incheiat pe scadenta martie in raport cu care, la ora 16:30 se observau 2.190 contracte, cotatia castigand 2,19%. Pentru iunie DESIF5 urcau cu 1,8% iar pentru septembrie si decembrie cu cate 1,4 si 1,26%, pe un volum redus. DESIF5 a fost cel mai lichid produs futures al saptamanii cu 9.300 contracte.

Pe plus au evoluat si derivatele pe indicele Dow Jones desi indicii burselor din Franta, Marea Britanie si Italia au scazut in timp ce cotatia futures a indicelui DJIA inregistra o evolutie mixta in SUA, prefigurand o deschidere mixta la NYSE, care de altfel a si avut loc, cu atat mai mult cu cat nu au fost asteptate date din economia americana si nici anunturi privind rezultatele financiare ale companiilor de peste ocean. Pe piata de la Sibiu indicele DJIA crestea la ora 17:30 cu 40 puncte pe scadenta martie 2011 iar pe scadenta iunie cotatia inregistra un avans de 55 puncte.

Pe segmentul derivate pe marfuri, aurul crestea pe ambele scadente acumuland 1,5 dolari pe februarie si 7,1 dolari pe aprilie, in conditiile in care metalul galben a crescut si pe piata internationala iar argintul a ajuns la maximul ultimilor 30 ani, in timp ce paladiumul a inregistrat cel mai mare pret din ultimii 10 ani. Cererea de metale pretioase creste pe masura ce investitorii cauta metode de protectie in fata deprecierii altor active pe fondul evenimentelor din Orientul Mijlociu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro