1 Decembrie. Trec Tancurile! Gaudeamus

“-Damian, vine războiul!? – Nu, mă, vine ziua României! “

Așa dialogau doi copii, privind absorbiți coloana de marş a arsenalului terestru de luptă, scos din unităţile militare din Ghencea, pentru a participa la repetiţia cu public a paradei de 1 Decembrie de sub Arcul de Triumf. Ca în fiecare an, organizatorii se întrec pe ei inșiși: maşini Lotus Evora, maşini de luptă MLI-84M “Jderul”, tancuri TR 85 M1 “Bizonul”, sisteme de apărare antiaerian “Ghepard” şi celebrele Humvee. Mii de uniforme, sute de autovehicule blindate, vehicule de luptă, camioane militare, radare, aruncătoare de racheta, toate cu tricolor.

Armata și Statul român ne apără pe noi, cetățenii, românii. Ei au făcut posibilă Unirea de la 1918 și anul acesta sărbătorim încă odată acest moment unic în istoria poporului român! Marșul militar, defilarea a mii de uniforme, parada elicopterelor, întregul eveniment demonstrează forță și profesionalism, iar noi, românii, grație lor suntem intangibili, protejați, fericiți, uniți sub tricolor! Beneficiind de tehnică militară de ultimă oră, bravii conducători și ostași români sunt gata oricând să se sacrifice pe câmpul de luptă pentru națiunea noastră!…

Odată terminat exercițiul, în drumul spre cazărmi, zgomotul coloanei se aude cam de la 2 kilometri, nu ai cum sa ratezi trecerea ei, decât dacă ești surd. Spectacolul pare interesant pentru copii, care au ocazia să vadă jucării la scară mare si pentru câțiva bătrânei nostalgici. Nu am văzut pe nimeni să se bucure, să aplaude. Trecută de Arcul de triumf, milităria se dezbracă de sens, ca orice artist care și-a încheiat show-ul.

În fapt, teoria statului inexpugnabil a expirat de mult dar de 1 Decembrie României i se livrează public același mesaj demodat, învechit, bazat pe forța militară, brută. Este acesta simbolul recurent al României sau doar un exercițiu patriotard de comunicare publică, de fibră etatistă, grotesc prin mijloacele alese, anacronic din punctul de vedere al mesajului şi absolut neinspirat din punct de vedere strategic, fiind profund ne-popular?

Este bine că simularea a avut loc într-o dimineaţă de duminică. E puţină lume pe străzi, iar vizitatorii Bucureştiului se odihnesc. Afară de aceştia, nu există şansa de a întâlni ceva mişcări sindicale de protest din învăţământ sau sănătate, care ar genera probleme de trafic coloanei militare. Iar nemulţumiţii nu ar înjura printre dinţi, socotind visteriile cheltuite absurd, dar conştiincios pe show-ul politicianist. Nu se cunoaşte amploarea cheltuielilor de 1 Decembrie, pentru că sursa de finanțare este multiplă: Primăria Capitalei, Ministerul Internelor, Ministerul Apărării, Primării de sector –asta doar în București, fără Alba Iulia ş.a.

Un calcul simplu, multiplicat, ne-ar putea da o idee: în marş, media de consum a unui vehicul autoblindat și camion de transport sare de 50 de litri la suta de kilometri; ieşirea pe poarta unităţii militare înseamnă costuri uriaşe: cosmetizare, logistică, alimentare, echipamente, mobilizare, comunicaţii; implicarea poliţiei pentru blocarea traficului, alte costuri. Aici vorbim doar de repetiţii, nu de evenimentul de pe 1 decembrie, ca să nu mai calculăm cât consumă un avion IAR 99 “SOIM” sau elicopterul IAR 330 pe care le mai vedem din când în când scoase de la naftalină. Probabil că vorbim de câteva milioane de euro, epuizaţi în acest exerciţiu distructiv, la propriu. Mai mult, anual sunt cheltuite sume de zeci de milioane de euro în contul iluzoriu al „apărării naționale”. În contextul României de azi, sunt fără doar și poate bani aruncați, în aceeași paradigmă toxică a investițiilor lipsite de viziune.

Myth buster:

1. Dacă cineva mai crede în mitul unei Românii pacifiste: conform unei clasificări internaţionale, Global Peace Index (GPI), care agregă 23 de indicatori de ţară , România se află pe locul 40, între Malawi (ţară africană cu probleme interne, cu o economie instabilă şi un regim politic autoritar, cu un guvern care promovează adesea politici ne-democratice şi încălcări ale drepturilor civile, cunoscând în august 2011 o escaladare a conflictului dintre guvern şi societatea civilă, soldată cu lupte de stradă şi victime umane, mediate de ONU) şi Oman (ţară care se află pe locul 1 în lume la investiţii în industria de apărare – aproximativ 11,4% din PIB, peste 8 miliarde dolari anual). Asta în condițiile în care, în 2007, Romania ocupa locul 26; prin urmare am devenit in 4 ani de doua ori mai belicoși. În clasamentul respectiv, locul 1 şi 2 aparţin Islandei şi Noii Zeelande,  iar pe ultimele locuri (cele mai puţin pacifiste) se află Irak şi Somalia.
2. Un al doilea mit frecvent este că statele puternic militarizate si prolifice din punctul de vedere al conflictelor in care sunt implicate (de exemplu Statele Unite) au şi avantaje economice mai mari şi o economie mai stabilă.  De fapt, statele cu o buna tradiție de pace si neutralitate au economii foarte stabile: Noua Zeelanda și Islanda, tari relativ izolate geografic, fara granite comune cu alte state si fara adversari internationali, Finlanda, Canada,  Elvetia sunt state care au redus la minim investitiile militare si au pus accent pe politicile sociale, pe educație, pe competențele pentru knowledge society.

Bugetul României din ultimii ani și pe 2012 demonstrează clar că abordarea noastră de dezvoltare e pe dos: la Ministerul Educaţiei (de la 8,9 miliarde lei la 8,7 miliarde lei) și Ministerul Culturii (de la 795,8 milioane lei la 600 milioane lei) bugetele sunt în scădere, iar la Ministerul Apărării Naţionale (de la 5 miliarde lei la 5,1 miliarde lei) suma a crescut. Deciziile politice care țin educația și cultura jos, iar uniformele militare sus demonstrează o gândire retrogradă, feudală, incapabilă de transformare, perdantă pe termen scurt, mediu, lung pentru întreaga societate.

De ce ar fi important totuși săre-gândim această abordare?

1. Copiii și tinerii percep cel mai repede mesajul implicit de forță și îl interiorizează fără critică, devenind normă socio-culturală. La televizor sau pe stradă, plimbarea tancurilor prin oraș este o acțiune a adulților, iar pentru vârsta copilăriei nu există dubii sau îndoieli cu privire la corectitudinea acestor acțiuni. Adulții, în ochii copiilor, sunt perfecți, pentru că ei nu și-au format ideea de imperfecțiune, încă.

Promovarea culturii războiului produce efecte precise, care nu vor conduce în ultimă instanță decât la proliferarea violenței sau ale acceptării ei tacite; mentalitatea favorabilă violenței și valorizarea culturii militare, prezente în întreaga lume “civilizată”, preponderent occidentală, sunt deghizate subversiv în joaca de-a războiul (observaţi ce jucării se vând și cumpără în magazine, sau ce jocuri sunt instalate pe computer) sau exhibate mediatic prin prezentarea favorabilă a personalităților și campaniilor militare, prin justificarea morală a intervențiilor „umanitare”, prin susținerea guvernamentală a investițiilor în industria militară sau echipamente destinate distrugerii.

La capătul celălalt, o reformă “a păcii”, dublată de politici educaționale adecvate ancorate în drepturile omului, bazate pe principiul respectului față de umanitate şi natură, operate sistematic în curriculum-ul școlar și în activitățile non-formale și informale, în formarea cadrelor didactice, ar produce infinite beneficii societății românești și în mod particular tinerilor care ies din școală. De asemenea, investiţia în campanii de informare şi sensibilizare publică care să susţină aceste valori, destinate cunoașterii adecvate a efectelor teribile ale războiului, ar fi mult mai aproape de valorile noastre originare.

1. Dezechilibrele bugetare afectează zi de zi comunitatea educațională. Săptămâna aceasta a avut loc un nou protest organizat de sindicate și dascăli, care au pichetat din nou sediul Ministerului Educației. Printre ei, un grup de profesori din Turnu Măgurele, într-o situație greu de descris, care nu și-au încasat salariile din luna septembrie, nu-și pot susține cheltuielile familiei și nu își pot face meseria din cauza unui conflict juridic între Prefectură şi Primăriile locale, care le-a închis la propriu şcolile. Prezența lor la Ministerul Educației este preponderent simbolică, pentru că pe bună dreptate MECTS nu are un atribut de intervenție financiară locală, însă dincolo de asta, o reducere a altor bugete – recte cel de „apărare naţională” poate crește bugetele locale destinate educației, școlilor, activităților locale de formare, etc. În disperarea situației, apelează la oricine îi poate ajuta să răzbată: “-Cu cine să mai vorbim? în şcoală sunt 4 grade Celsius, este imposibil de lucrat. Suntem izolaţi aici!”(Mihai Călin, prof. fizică, Colegiul Național Unirea)

În condiţii de precaritate nu poţi face educaţie decât la bifă. Restructurarea priorităţilor naţionale de dezvoltare este singura soluţie de normalitate şi în mod particular, de restabilire a demnităţii dascălilor, care sunt de bine, de rău, o categorie socio-profesională care face, încă, dezvoltare.

1. Războaiele epocii moderne, în partea europeană a lumii, nu se mai poartă  ca acum 50 de ani; am ieşit din epoca războiului rece, dar instituţia responsabilă cu cheltuiala se numeşte tot “ministerul apărării naţionale”. Conflictele majore se poartă pe tărâm economic, informaţional, tehnologic sau cultural. Pentru culturile dominante, armele cele mai durabile sunt competenţele transversale, comunicarea, inovaţia, iar militarii cei mai buni ai unei naţiuni sunt toţi oamenii educaţi. Toate ţările care au înţeles acest mecanism au o poziţie privilegiată pe piaţa globală şi importă resursele umane de elită din ţările care au ratat această şansă. Vestea bună pentru politicienii români este că trecerea de facto la paradigma societăţii bazate pe cunoaştere, prin educaţie, prin strategii coerente, constructiviste, care pun accentul pe cea mai importantă resursă din lanţul de producţie –persoana umană- nu îi pune într-o lumină proastă, nu îi descalifică, ci îi poate propulsa la vârf. Pe termen scurt, inteligenţa politică poate fi cheia acestei probleme, însă o schimbare profundă nu se va face doar declarativ.

În 1997, la vârsta de doar 43 de ani, Tony Blair câştiga alegerile pentru Partidul Laburist, cu un mesaj-cheie pro-educaţie: “Întrebaţi-mă care sunt cele trei priorităţi ale guvernului şi vă voi răspunde: education, education and education.(…) În ultimii 10 ani am spus mereu, an de an, Marea Britanie va prospera şi poporul său va ajunge în secolul 21 doar prin educaţie; nu doar pentru o minoritate sau elită, ca în trecut, ci pentru marea majoritate, care va avea oportunităţile deschise, la fel ca şi cei privilegiaţi din trecut”. Într-adevăr, Marea Britanie investeşte în continuare și în prezent destul de mult în educaţie, respectiv 5,5% din PIB, la fel ca Statele Unite şi puţin sub Finlanda (5,6%). Încă odată, pentru noi toți: nu cifra în sine e importantă, ci eficienţa cu care sunt cheltuiţi aceşti bani.

1. Uniforma şi tresele militare nu mai sunt de mult o valoare a României, proba utilității strategice a corpului militar a fost picata de statul român. Participarea Romaniei la misiunile internationale de lupta si in campaniile de razboi recente, cât și eforturile vizibile de integrare in trend-ul militar internațional nu ne-a scutit nici de refuzul partenerilor olandezi si finlandezi din NATO de a intra in zona Schengen, nici nu ne-a adus beneficii din punctul de vedere al acesului la pietele muncii din Spania, UK, Franta sau SUA. Singura cale pentru a reuși este educația. In momentul de fata, din cauza esecului in educatie, pe mana unei proaste integrari si educari a minoritatii rome, toți românii sunt puși în aceeași găleată. Fara doar si poate, in strategia de tara, brandul resurselor umane românești este infinit mai profitabil decat o biata frunza turistică. La fel, în strategia de securitate națională, strategia de educație va trebui să apară ca și capitol distinct. Acum educația nu apare nicăieri.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro