2014- 2024: un deceniu de război rece (opinie)

Iluzia jupiteriană a preşedintelui Macron a fost spulberată: jocurile olimpice nu au întrerupt războiul, iar agresiunea rusă împotriva Ucrainei merge mai departe. Caci în logica confruntării ce a debutat în urmă cu un deceniu, prin anexarea Crimeii, se pot imagina doar pauze de regrupare şi armistiţii înşelătoare. Ambiţiile puterilor revizioniste  sunt mai puternice ca niciodată, iar teatrul de luptă este unul global. Prin reţeaua de alianţe ce se naşte acum noul război rece  cuprinde întreaga societate internaţională.

Regulile jocului

          Şi doar naivitatea vinovată a administraţiei Obama şi elanul pacificator al cancelarului Merkel au împiedicat, acum un deceniu, privirile lucide să întrevadă  realitatea unei alte  lupte  pentru supremaţie. Agresiunea din Ucraina a Rusiei  nu este un accident ce se produce în 2022. Premeditată şi brutală, ea este deschisă de evenimentele din 2014.

          Treptat, ceea ce a părut multora ca un accident de parcurs a devenit cadrul noii politici internaţionale.  Mai mult ca în 2014,  peisajul strategic şi diplomatic se desenează cu claritate. Există, dincolo de negări ipocrite,o coaliţie  ce are ca scop lichidarea ordinii clădite după 1991.  Animată de parteneriatul  ruso- chinez, ea reuneşte  Coreeea de de nord şi Iranul în acest effort global de înlăturare al  hegemoniei americane.

          Noutatea, în raport de  precedentul război rece, este schimbarea raportului de forţe în  interiorul  taberei anti -occidentale.  Republica Populară Chinezâ este,  acum, actorul dominant, cel care, în pofida  tăgăduirilor  oficiale , încurajează şi susţine Rusia pe drumul războiului. În acest parteneriat dominat din ce în ce mai mult de chinezi, mizele sunt, ca şi in urmă cu şaptezeci de ani, globale. Manevrele din largul  coastelor americane ale celor două marine trimit un semnal de unitate şi de intimidare.

          Pe termen  mediu şi lung alianţa totalitară serveşte scopului ultim al Chinei , acela de a fi unicul inamic global al Statelor Unite.  Razboiul din Ucraina  sfârşeşte prin a slăbi epuiza  Rusia. Alianţa  dintre cele două state este marcată de tensiunile ce vin din trecut. Rusia şi China sunt  partenere, dar şi rivale, în măsura în care influenţa chineză alungă Rusia din zonele deţinute tradiţional de aceasta: Asia Centrală este  un teritoriu disputat acerb, în acest ultim deceniu.

          Cât despre Iran şi Coreea de Nord, ele aduc în familia de naţiuni totalitare propriile lor obsesii regionale .Iranul, menajat de administraţia  Biden şi întărit de exporturile masive de hidrocarburi spre  China, a trecut Rubiconul, atacând  Israelul direct, pentru prima dată. Lichidarea statului evreu este ţelul niciodată abandonat de teocraţia de la Teheran. Zilele acestea vor marca o escaladare a acestei agresivităţi motivate ideologic. Asemeni  nazismului, islamismul iranian este definit de monomania antisemită.

          În acest peisaj al tensiunilor şi al realinierilor lecţia războiului rece este utilă, ca un îndrumar strategic. Eterogenitatea societăţii internaţionale, în  termenii lui Raymond Aron, face imposibilă funcţionarea  dreptului internaţional.  Agresiunea  rusă din Ucraina  nu este recunoscută ca atare de multe naţiuni din ceea ce  numeşte astăzi  corect politic “sudul global”. În absenţa definirii agresorului,  dreptul internaţional devine  nefuncţional. Politica de putere înlătură, de  facto, ordinea legală, redusă la  o simplă  ficţiune.

          Şi tot în linia reflecţiei aroniene noul război rece  readuce în centrul conversaţiei globale chestiunea nucleară. Intenţia Statelor Unite de a staţiona rachete cu rază   mai lungă de acţiune în Germania evocă  gesturile din anii 80. În faţa şantajului nuclear al Federaţiei ruse descurajarea nucleară redevine un imperativ ce nu poate fi ignorat.

          Pacea armată la care asistăm acum nu poate fi separată de retorica ce face apel la ameninţarea  nucleară.  De la URSS Federaţia Rusă  a moştenit nui doar stilul diplomatic, ci şi maniera de a întelege lumea.  Invocarea atacurilor nucleare împotriva  Occidentului are ca scop  generalizarea unei stări de demobilizare şi de capitulare.

           În termeni aronieni, acest război rece se cere purtat cu prudenţă, dar şi cu fermitate. Cu prudenţă, de vreme ce  evitarea escaladării  nucleare este un ţel  firesc al  naţiunilor noastre. Cu fermitate,  caci doar fermitatea poate  bloca avansul imperialist al Rusiei de acum.

          Iar fermitatea se întemeiază, în acest moment, pe acceptarea datoriilor care ne revin, ca parte a lumii libere.  Alocările bugetare  pentru apărare sunt o obligaţie vitală: cei ce nu le îndeplinesc subminează unitatea comunităţii atlantice. Sprijinul acordat Ucrainei trebuie să fie unul decisiv, spre a împiedica victoria Rusiei. Solidaritatea cu Israelul este parte din acelaşi angajament: Orientul Mijlociu este ameninţat de Iran. Iar un Iran nuclear ar fi o  catastrofă cu consecinţe tragice: regimul  represiv şi  antisemit de la Teheran ar dispune de instrumentele distrugerii în  masă. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro