Sari direct la conținut

Doar 3 din cei 4 mari operatori telecom, interesați de licitația 5G. Guvernul a fost criticat pentru schimbările din energie

HotNews.ro
Tehnologia 5G, Foto: Dreamstime.com
Tehnologia 5G, Foto: Dreamstime.com

​Doar Orange, Vodafone și RCS&RDS și-au depus până la data limită, 27 octombrie 2022, candidaturile în procedura de selecție competitivă pentru alocarea de noi frecvențe radio ce vor fi folosite în special pentru tehnologia 5G, a anunțat vineri autoritatea de reglementare în Comunicații (ANCOM).

  • „Până joi, 27 octombrie 2022, data limită de depunere, ANCOM a primit 3 candidaturi de participare din partea Orange România, RCS&RDS și Vodafone România în cadrul procedurii de selecție competitivă organizată pentru alocarea celor 555 MHz în benzile de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz.”, se arată în comunicatul autorității.

Al patrulea mare jucător local, Telekom Mobile (controlat de grecii de la OTE după vânzarea operațiunilor fixe către Orange), nu s-a arătat interesat și nici alți operatori din afara țării nu au depus candidaturi.

Comisia de licitație va analiza documentele de calificare și va anunța până cel târziu la 4 noiembrie 2022 care sunt operatorii care vor participa la licitația lansată de Autoritate în data de 19 septembrie 2022.

Ce condiții trebuie să îndeplinească operatorii interesați de 5G

Dosarul de candidatură depus de fiecare operator conține documente de prezentare a situației candidatului, din care să rezulte, printre altele, îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată la bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, dar și faptul că respectivul candidat întrunește condițiile de participare:

  • poate dovedi o cifră de afaceri pe ultimul an de minimum 10 milioane euro (echivalentul în lei) sau un capital social subscris și vărsat de minimum 1 milion de euro (echivalentul în lei), că nu este în stare de insolvenţă ori lichidare, că afacerile nu îi sunt administrate de un judecător-sindic, că activităţile sale comerciale nu sunt suspendate etc.

De asemenea, dosarul de candidatură trebuie să conțină și oferta inițială care indică numărul de blocuri pe care candidatul doreşte să le achiziţioneze în fiecare dintre categoriile de spectru disponibile.

Calendarul licitației 5G

În cazul în care cererea este mai mare respectiv mai mică decât oferta, licitaţia propriu-zisă va începe la data de 8 noiembrie 2022 cu rundele primare, respectiv cu runda primară suplimentară, pentru ca rezultatele finale să fie anunţate, cel mai probabil, în cursul lunii noiembrie.

În cazul în care cererea este egală cu oferta, atunci se va trece direct la rundele de alocare a spectrului, runde pe parcursul cărora operatorii vor licita pentru poziţiile pe care şi le doresc în bandă.

Statul ar vrea să atragă aproximativ 700 milioane de euro, dar niciodată nu s-a vândut tot spectrul radio licitat

Guvernul a adoptat luna trecută prețurile de pornire și condițiile de plată ale taxelor de licență în așa numita licitație 5G, care ar urma să fie organizată în acest an, procedură din care statul speră să obțină aproape 700 milioane de euro.

Licențele privind dreptul de utilizare a frecvenţelor radio disponibile în benzile 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400-3800 MHz vor fi acordate pe 25 de ani, nu pe 20 de ani cum s-a propus inițial, iar tariful anual de utilizare a spectrului radio va fi redus cu 30%, concesii făcute operatorilor în perioada de consultare publică.

În cadrul licitației vor fi disponibili 555 MHz în benzile de frecvențe de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz, operatorii câștigători urmând să acopere cu servicii de bandă largă minim 70% din populația țării, majoritatea zonelor urbane, autostrăzile, aeroporturile internaționale și căile ferate modernizate, precum și un număr de 480 de localități identificate ca neacoperite sau slab acoperite cu servicii de comunicații mobile.

Valoarea cumulată a prețurilor de pornire pentru toate benzile de frecvențe scoase la licitație este de 693 milioane de euro, dar niciodată, la nicio procedură nu s-au cumpărat toate resursele disponibile.

Orange, Vodafone și Telekom au criticat Ordonanța dată de Guvern pe energie: Afectează grav planurile de investiții, inclusiv pentru 5G

Banii pe care statul i-ar putea încasa din vânzarea benzilor de frecvențe ar putea fi semnificativ mai puțini și din cauza contextului dificil economic și regional, dar și a reglementărilor Guvernului pe zona de energie.

Luna trecută, ​Orange, Vodafone și Telekom Mobile au atenționat public că modificarile din domeniul energiei aduse de Guvern prin Ordonanta de Urgenta nr. 119/2022 produc un efect major destabilizator asupra serviciilor de telecomunicatii și afectează grav planurile investiționale în domeniu.

Prin această ordonanță, Guvernul a decis să nu mai compenseze consumul tuturor consumatorilor non-casnici, așa cum era în Ordonanța 27/2022, companiile de telecomunicații fiind scoase din schema de compensare.

Operatorii de telecomunicații au atenționat public că operarea rețelelor, considerate ca având importanță strategică, în mod deosebit în contextul geo-politic actual, presupune un consum permanent și semnificativ de electricitate.

„Având în vedere și contextul anunțatei licitații de spectru 5G, care implică investiții substanțiale din partea operatorilor telecom precum și faptul că serviciile de telefonie și internet sunt esențiale și se regăsesc în toate aspectele activităților economice, sociale și educaționale din Romania, adoptarea acestei Ordonanțe de urgență creează riscul unei perturbări majore, cu efect negativ asupra întregii economii și asupra societății în ansamblul sau și pune în pericol eforturile de digitalizare ale României.”, au spus cei trei mai operatori prin vocea Asociației Operatorilor Mobili din România (AOMR).

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro