Sari direct la conținut

Ciolacu, prima reacție după demiterea Cabinetului Orban: Așteptăm să fim chemați la Cotroceni. Vom avea o propunere de premier comună cu Pro România

HotNews.ro
Ciolacu, prima reacție după demiterea Cabinetului Orban: Așteptăm să fim chemați la Cotroceni. Vom avea o propunere de premier comună cu Pro România

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, după ce a anunțat că Guvernul Orban a fost demis, că PSD și Pro România vor merge cu o propunere comună de premier la consultările pe care le va convoca președintele Klaus Iohannis.

”În acest moment este o criză provocată de dl Orban și PNL. Așteptăm să fim chemați de președinte la consultări. O să am o discuție și cu dl Ponta să avem o propunere comună pentru Cotroceni”, a spus Ciolacu.

Întrebat despre scenariul alegerilor înainte de termen, el a spus că votarea unei moțiuni de cenzură este întotdeauna un prim pas în declanșarea anticipatelor.

Guvernul Orban a fost demis miercuri, la 3 luni și 1 zi de la învestire, după ce moțiunea de cenzură a PSD a trecut, cu 261 de voturi. Pentru a trece moțiunea erau necesare 233 de voturi. Adoptarea moțiunii de cenzură este un prim pas pentru anticipate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro