Jeremy Hunt solicită încetarea războiului din Yemen şi dreptate în cazul Khashoggi
Ministrul britanic de externe, Jeremy Hunt, va vizita luni Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite pentru a solicita încetarea războiului din Yemen și pentru a face apel la liderii saudiți să coopereze cu o investigație privind uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, relatează Reuters, citat de Mediafax.
Vizita vine într-un moment în care Riyadul, aflat deja sub control pentru conflictul din Yemen, se confruntă cu critici din partea comunităţii internaţionale și posibile sancțiuni în urma asasinării lui Khashoggi la consulatul saudit din Istanbul pe data de 2 octombrie.
Marea Britanie a cerut o investigație „credibilă” în cazul lui Khashoggi și a îndemnat la o nouă acțiune în cadrul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite pentru a încerca să pună capăt ostilităților din Yemen și să găsească o soluție politică pentru încetarea focului.
„Costul uman al războiului din Yemen este incalificabil: milioane de persoane strămutate, foamete şi boli și ani de vărsare de sânge, singura soluție este acum o decizie politică de a pune deoparte armele și de a căuta pacea”, a transmis Hunt printr-un comunicat.
„Așa că astăzi călătoresc în Golf pentru a cere ca toate părțile să se angajeze în acest proces”.
Ministerul de Externe a anunţat că Hunt se va întâlni cu regele Salman al Arabiei Saudite şi prințul Mohammed bin Salman, prințul moştenitor de la Abu Dhabi, șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, ministrul Afacerilor Externe al Arabiei Adel al-Jubeir, vicepreședintele yemenit Ali Mohsen și ministrul de externe Khaled Al Yamani.