Sari direct la conținut

Bacalaureat 2024. Absolvenții de liceu au susținut azi ultima probă scrisă a examenului

HotNews.ro
Centru de examen, Foto: Inquam Photos / George Calin
Centru de examen, Foto: Inquam Photos / George Calin

Ultima probă scrisă de la Bacalaureat 2024 s-a desfășurat joi, 4 iulie. Examenul a început la ora 09:00, iar elevii au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele.

UPDATE HotNews.ro publică subiectele la trei din patru ramuri ale Fizicii la Bacalaureat 2024.

UPDATE HotNews.ro publică subiectele la Chimie Organică, care au picat la Bacalaureat 2024, după încheierea probei.

UPDATE Subiectele la Psihologie primite la examenul de BAC 2024 au fost publicate de edupedu.ro, la 45 de minute după încheierea probei.

UPDATE Subiectele la Anatomie – Biologie BAC 2024 au fost publicate de stirileprotv.ro, după încheierea probei.

UPDATE Subiectele la Informatică la BAC 2024 au fost publicate de edupedu.ro, după încheierea probei la alegere.

UPDATE 12:00 Ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2024 s-a încheiat.

UPDATE 11:10 ISJ Arad face verificări pentru a identifica centrul de examen din care au fost făcute fotografiile, notează edupedu.ro.

UPDATE 10:50 Edupedu.ro, site-ul specializat pe educație, scrie că subiectele de la Geografie la BAC 2024 s-ar fi „scurs” dintr-un centru de examen din județul Alba.

UPDATE Subiectele la Geografie la Bacalaureat 2024 au fost publicate de stirileprotv.ro, la ora 10:00.

La al doilea subiect au primit încă o hartă, de data aceasta a României, unde au avut de rezolvat încă 13 exerciții pe baza marcajelor. Candidații la Geografie BAC 2024 au avut de numit orașe, râuri, unități de relief. Li s-au dat și cinci grile cu o singură variantă de răspuns.

UPDATE Primele poze cu subiectele la Biologie, ramura Vegetală și Animală, la BAC 2024, au apărut pe stirileprotv.ro, la 30 de minute de la începutul examenului.

La subiectul al treilea, elevii de la real au avut de rezolvat două exerciții complexe – unul despre țesuturile vegetale și animale și celălalt despre sistemul nervos la mamifere.

UPDATE Ultima probă la BAC 2024 a început.

Examenul de bacalaureat 2024 se termină joi, cu ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului. Astfel, candidații la BAC 2024 vor susține ultimele examene la Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Filosofie, Sociologie, Fizică, Chimie, Biologie și Informatică.

Subiectele și baremele la BAC 2024, publicate oficial după ora 15:00

Ministerul Educației va publica subiectele de la BAC 2024 și baremele de corectare după ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Potrivit Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați (peste 119.000 din promoția curentă și peste 15.000 din seriile anterioare) sunt așteptați să susțină examenul de bacalaureat în această sesiune (toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate).

Vineri, 5 iunie, va avea loc proba scrisă de la examenul de BAC 2024, la Limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale).

Primele rezultate la BAC 2024 vor fi publicate pe 8 iulie. În aceeași zi, între orele 12:00-18:00, cei nemulțumiți de nota primită pot depune contestații. Pe 12 iulie vor fi afișate rezultatele finale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației.

Cum se poate promova examenul de Bacalaureat

Un candidat este declarat promovat la examenul naţional de Bacalaureat dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

  • susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

Calendar Bacalaureat toamnă 2024

  • 15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
  • 27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor
  • 30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale
INTERVIURILE HotNews.ro