Noi reguli pentru șoferi. Ce se întâmplă cu șoferii amendați care refuză primirea procesului-verbal
Poliția anunță schimbări legislative în cazul șoferilor care sunt amendați contravențional și refuză primirea procesului-verbal. Dacă aceștia sunt înregistrați audio-video în timpul refuzului, procedura comunicării procesului-verbal se consideră îndeplinită, potrivit News.ro.
Conform noilor prevederi, dacă persoanele sancționate contravențional sunt înregistrate de polițist cu mijloacele audio-video din dotare, în timp ce refuză primirea documentului, se consideră că procedura comunicării procesului-verbal a fost îndeplinită pe loc. În acest caz, procesul verbal nu mai este trimis la domiciliul individului, explică Poliția.
Ca urmare a acestor prevederi, unitatea de care aparține agentul constatator nu mai trebuie să trimită persoanei amendate, la domiciliu, un exemplar al procesului-verbal.
Pentru a obține o copie a procesului-verbal, contravenientul trebuie să solicite emiterea ei de la unitatea din care face parte agentul constatator. De exemplu, dacă un șofer primește o amendă în județul Prahova și el domiciliază în județul Iași, el trebuie să se prezinte la secția de poliție de unde a primit amenda, mai exact în Prahova, pentru că procesul-verbal nu-l va mai primi acasă precum era în prezent până la modificarea legii.
Prevederile fac parte din controversata OUG 84/2024, care a fost publicată recent în Monitorul Oficial, care este criticată de numeroase persoane pentru că introduce noi reguli privind testarea antidrog în trafic. Mai precis, șoferii care refuză să fie testați cu aparatul Drugtest și cer să meargă la Institutul de Medicina Legală să rămână fără permis de conducere până la sosirea rezultatelor, potrivit noilor reguli. Regula se aplică și pentru bicicliști și trotinetiști.
Declic a lansat o petiție cu peste 130.000 de semnături adresată premierului Marcel Ciolacu prin care solicită anularea Ordonanţei și a anunțat organizarea unui protest în Piața Victoriei în data de 11 iulie, la ora 18.00.