Sari direct la conținut

Suedia și Danemarca încearcă să tragă la răspundere platformele social media pentru reclamele publicate de bandele infracționale

HotNews.ro
Polițiștii suedezi investighează o crimă, Foto: Johan Nilsson / AP / Profimedia
Polițiștii suedezi investighează o crimă, Foto: Johan Nilsson / AP / Profimedia

Suedia și Danemarca vor convoca pentru discuții companiile tech din cauza reclamelor promovate pe rețelele lor de socializare de către bandele infracționale violente, care încearcă să recruteze tineri suedezi pentru a comite infracțiuni grave în țările nordice, relatează Reuters.

Suedia se confruntă de un deceniu cu o creștere accentuată a infracționalității violente comise de bandele create de multe ori pe linii familiale. Situația a devenit în ultimii ani atât de gravă încât celelalte țări nordice sunt îngrijorate acum că bandele își extind activitățile pe teritoriul lor.

Începând cu luna aprilie, autoritățile au identificat 25 de cazuri în care membri ai unor bande suedeze au fost contractați în Danemarca pentru a comite atacuri violente asupra unor bande rivale. În multe dintre aceste situații infractorii au fost recrutați pe aplicații de mesagerie precum Telegram.

Ministrul suedez al justiției Gunnar Strommer a declarat miercuri într-o conferință de presă susținută alături de omologul său danez Peter Hummelgaard că bandele infracționale folosesc metode inovatoare și că au început să recruteze tineri în mediul online.

„Vom convoca aceste platforme și le vom trage la răspundere pentru ceea ce se întâmplă acum în sfera noastră nordică. Este despre a le pune o întrebare foarte legitimă: Ce faceți? Faceți destule?”, a declarat Strommer, fără a numi explicit o companie anume.

„Iar dacă aceste răspunsuri nu sunt mulțumitoare, trebuie să luăm în considerare dacă există ceva ce putem face pentru a pune presiuni pe aceste platforme pentru a depune eforturi mai mari pe o prevenție eficace”, a adăugat el.

Bandele infracționale folosesc aplicațiile de mesagerie și rețelele de socializare pentru a recruta noi membri

Hummelgaard a declarat la rândul său că aplicațiile de mesagerie criptate, dar și platformele social media, sunt folosite pe larg pentru a facilita activitățile infracționale și a numit în acest sens Telegram și TikTok.

Ministrul danez a spus că, dacă ar fi la latitudinea sa, unele din platformele de comunicare ar fi blocate.

„Acest lucru nu este posibil astăzi din punct de vedere legal. Dar încercăm constant să vedem dacă pot fi găsite și dezvoltate căi” pentru a face asta, a explicat el.

Un purtător de cuvânt al TikTok nu a dorit să comenteze aceste afirmații pentru agenția Reuters, dar a declarat că reprezentanții companiei vor colabora fără rezerve cu guvernele nordice pe acest subiect.

Telegram în schimb a transmis că respectă Regulamentul European pentru Serviciile Digitale (DSA) și că recrutarea în vederea comiterii unor infracțiuni este ilegală pe platforma sa.

Meta, compania fondată de Mark Zuckerberg care deține Facebook, Instagram și WhatsApp, nu a dat curs imediat solicitării de a comenta informațiile, la fel ca „X”, platforma social media deținută de Elon Musk.

Suedia are cea mai mare rată a omuciderilor cu arme de foc din Uniunea Europeană

Suedia a anunțat săptămâna trecută că țările nordice își vor intensifica cooperarea între forțele de ordine și că vor crea la Stockholm un centru menit să combată răspândirea activităților bandelor suedeze în Norvegia, Finlanda și Danemarca.

Danemarca și-a înăsprit controalele de securitate la granița cu Suedia mai devreme în cursul acestei veri și a început să verifice mai activ și trenurile cu călători ce sosesc din Suedia întrucât politica de liberă circulație a UE facilitează deplasarea infractorilor între țările nordice.

Suedia are cea mai mare rată a violenței comise cu arme de foc din întreaga Uniune Europeană. Anul trecut 55 de persoane au fost împușcate mortal în 363 de incidente separate înregistrate în Suedia, o țară cu o populație de 10 milioane de locuitori.

Spre comparație, în toate celelalte țări nordice luate împreună au existat doar 6 omucideri cu arme de foc.

Situația este deosebit de delicată în Suedia, o țară cunoscută timp de decenii drept una dintre cele mai prietenoase țări din lume față de imigranți.

Blocul de dreapta condus de premierul Ulf Kristersson a ajuns la putere în septembrie 2022 pe o platformă care milita puternic pentru restabilirea ordinii publice și oprirea imigrației însă nici noul executiv nu pare să fi avut până acum mai multe rezultate în combaterea infracționalității violente decât guvernarea social-democrată care i-a precedat.

La începutul lunii iunie un nou asasinat atribuit bandelor violente a șocat opinia publică din Suedia, de data aceasta victimă fiind C. Gambino, un cunoscut cântăreț din țara nordică.

INTERVIURILE HotNews.ro