Presa britanică a „descoperit” adevăratul castel al lui Dracula și spulberă mitul Branului: „E doar marketing pentru turiști”
„Adevărata” casă a lui Dracula, unde a locuit sângerosul Vlad Țepeș, va fi deschisă publicului în perioada următoare după o perioadă de restaurare, scrie The Sun. Potrivit presei locale, cel mai probabil, redeschiderea va avea loc în primăvara anului viitor.
Până acum cinci ani, Cetatea Poenari din orașul Curtea de Argeș, România, a fost lăsat neatins timp de decenii, scrie tabloidul britanic.
Cornel Popescu, managerul Muzeului Județean Argeș, a declarat că Poienari este „adevăratul” castel al lui Vlad Țepeș – personajul care l-a inspirat pe contele Dracula în romanul lui Bram Stoker din 1897.
Cetatea „impenetrabilă” – cocoțată pe o stâncă de 800 m – a fost casa celebrului Vlad Țepeș, cunoscut și ca Vlad Dracula, în timpul domniei sale.
Foto: ID 95217866 © Porojnicu | Dreamstime.com
Mulți cred că Castelul Bran este castelul asociat cu Vlad Țepeș. Dar Popescu a spus că nu are „nicio legătură” domnitorul muntean.
El a declarat pentru The Sun: „Vlad Țepeș a domnit de trei ori. În timpul celei de-a doua domnii, el a construit doar trei monumente – mănăstirile Comana și Snagov și cetatea Poenari. Castelul Bran nu are nicio legătură cu Vlad. Nu el a construit acel castel – este doar marketing pentru turism. Adevăratul castel al lui Vlad Țepeș este cetatea Poenari.”
„Chiar dacă recepția va fi făcută în curând, având în vedere condițiile meteorologice, cel mai probabil cetatea va fi redeschisă publicului în primăvara anului viitor”, transmite CJ Argeș, potrivit presei locale.
Lucrările de consolidare și restaurare de la Cetatea Poienari au fost realizate în urma unui proiect european accesat de Consiliul Județean Argeș, în valoare de 23,3 milioane lei, din care 13,6 milioane lei a fost contribuția beneficiarului.
Cetate din secolul XV
Cetatea Poienari a fost pentru prima dată menționată documentar în anul 1453. În decursul istoriei a purtat diferite nume. I s-a spus și „Cetatea Argeșului”, „Cetatea lui Negru Vodă”, dar și „Cetatea lui Țepeș”, scrie site-ul actualitateaprahoveană.ro.
Numele de Poenari i-a fost dat după satul Poenari, situat pe valea Argeşului, la aproape 6 km depărtare, sat aflat pe moşia domnească a cetăţii.