Sari direct la conținut

Război în Ucraina, ziua 961: Rușii au declanșat contraofensiva în Kursk / Germania anunță un nou ajutor pentru Ucraina, în timp ce Zelenski repetă că vrea să pună capăt războiului în 2025 / Atac rusesc cu drone kamikaze și rachete balistice

Soldat ucrainean trăgând cu un mortier în zone de lupte Torețk, Foto: Wolfgang Schwan / AFP / Profimedia
Soldat ucrainean trăgând cu un mortier în zone de lupte Torețk, Foto: Wolfgang Schwan / AFP / Profimedia

Rusia a lansat un nou atac asupra Ucrainei. Mai multe persoane au murit după ce trupele ruse au lansat rachete balistice asupra Odesei, în sudul Ucrainei. Pe front se dau lupte grele în orașul strategic Torețk, unde forțele ucrainene încearcă să împiedice armata rusă să avanseze.

Evenimentele de vineri, ziua 961 a războiului din Ucraina, LIVE:

SINTEZA ZILEI:

Borrell propune un nou fond al UE de finanţare a armamentului pentru Ucraina, după veto-ul Ungariei

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a prezentat o propunere de creare a unui nou fond destinat finanţării parţiale a ajutorului militar furnizat Ucrainei de statele UE, ca modalitate de a ocoli veto-ul Ungariei care a blocat „Facilitatea Europeană pentru Pace” (EPF), fondul deja existent, informează agenţia EFE.

După ce Ucraina a blocat livrările de petrol ale companiei ruse Lukoil către Ungaria şi Slovacia prin conducta Drujba, Ungaria a blocat în luna iulie o tranşă de 6,6 miliarde de euro destinată compensării către statele UE a ajutorului militar oferit Ucrainei prin intermediul EPF.

Această facilitate este un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi prin care se oferă asistenţă militară statelor terţe, dar care a fost folosit în principal pentru furnizarea de ajutor militar Ucrainei în războiul cu Rusia. Acest fond funcţionează ca o schemă de rambursare a statelor membre ale UE pentru livrările lor de arme şi muniţii către respectivele state terţe. Astfel, statele membre ale UE care furnizează ajutor militar Ucrainei pot cere să le fie rambursate sume aferente acestui ajutor din fondul EPF, finanţat tot de statele UE.

Ungaria a reuşit între timp să deblocheze petrolul care-i este furnizat de Lukoil prin contractarea cantităţilor livrate înaintea transportului acestora prin conducta Drujba. Budapesta menţine însă blocat fondul EFP în condiţiile în care Comisia Europeană, care-l acuză pe premierul ungar eurosceptic Viktor Orban că încalcă statul de drept, menţine la rândul ei suspendate circa două treimi din fondurile europene ce revin Ungariei, din care Bruxellesul a anunţat în plus că va reţine şi o sumă de 200 de milioane de euro în contul unei amenzi impuse Budapestei de justiţia europeană pentru încălcarea politicii europene de azil pentru migranţi, notează Agerpres.

Noul fond de compensare financiară parţială a ajutorului militar pentru Ucraina propus de Borrell are la bază ideea participării voluntare a statelor UE, el considerând astfel că Ungaria nu ar avea motive să se opună constituirii lui.

Surse europene au confirmat vineri că şeful diplomaţiei UE le-a transmis propunerea statelor membre, care în prezent o discută, dar nu este aşteptată aprobarea acesteia la reuniunea miniştrilor de externe europeni care va avea loc luni.

O instanță rusă a dispus vineri arestarea unui jurnalist de la postul american CNN, aflat în prezent în afara Rusiei, acuzat că a trecut ilegal granița cu Ucraina în timp ce făcea un reportaj în regiunea Kursk, parțial ocupată de armata ucraineană, relatează AFP.

O femeie care a lucrat pentru o fabrică de tancuri din Rusia a fost găsită vinovată de trădare și condamnată vineri la 12 ani și jumătate de închisoare, într-o colonie penitenciară, pentru că a vândut informații militare Ucrainei, informează Reuters.

Serviciul de informații pentru apărare al Ucrainei a spus pe Facebook că forțele ucrainene au folosit drone FPV pentru a distruge echipamente de comunicații rusești, un vehicul de luptă și o clădire în care se afla personal al armatei ruse, în Tetkino, regiunea rusă Kursk, relatează Ukrainska Pravda.

Ucraina a anunțat vineri că investighează moartea în captivitatea rusă a jurnalistei ucrainenene Viktoria Roșchina, care a fost dată dispărută în 2023, scris Reuters. Jurnalista independentă, care a lucrat și pentru RFE/RL și alte instituții de presă ucrainene, a fost ținută captivă în două centre de detenție descrise ca fiind unele dintre cele mai brutale, fiind cunoscute pentru metodele sale extreme de tortură, scrie Ukrainska Pravda.

Trupele ruse au reluat asaltul în regiunile Herson și Zaporojie, potrivit armatei ucrainene

De la începutul săptămânii, forțele ucrainene au respins 29 de atacuri ale trupelor ruse în regiunile Herson și Zaporojie, a anunțat vineri Comandamentul Operațional „Sud”, potrivit The Kyiv Independent.

„Forțele de apărare din sudul Ucrainei au respins 29 de atacuri, în regiunea Herson. Pe parcursul ultimelor 24 de ore, au fost înregistrate cinci atacuri în direcția Herson și două atacuri în direcția Zaporojie”, a transmis comandamentul, într-un comunicat.

Forțele ruse au folosit 318 drone FPV, inclusiv 3 drone de tip Lancet, și au lansat 428 de bombe, a precizat Comandamentul Operațional „Sud”. În ciuda asalturilor continue, trupele ruse nu au reușit să avanseze, mai susține aceeași sursă.

Afirmația este în linie cu un avertisment anterior al forțelor ucrainene, potrivit căruia trupele Moscovei vor încerca să avanseze în direcția orașelor Orihiv și Mala Tokmachka, din regiunea Zaporojie, în zilele următoare.

Noile atacuri din regiunea sudică Zaporojie vin în contextul în care trupele Moscovei continuă să avanseze în estul Ucrainei.

Kievul a anunțat retragerea forțelor sale din orașul Vuhledar pe 2 octombrie, după ce trupele ruse au invadat mai întâi flancurile orașului și apoi au intrat în centrul acestuia.

Atacul rusesc cu rachete balistice asupra Odesei a făcut 14 victime

Un atac rusesc asupra regiunii Odesa de la Marea Neagră a făcut joi noaptea 14 victime – patru morţi şi zece răniţi – a anunţat vineri guvernatorul Oleg Kiper, printr-un mesaj pe Telegram.

„Inamicul a atacat regiunea Odesa cu rachete balistice. Patru oameni au fost ucişi, printre care şi o adolescentă”, a scris oficialul.

Loviturile au distrus o clădire de locuinţe cu două niveluri, iar mai mulţi locatari au rămas blocaţi sub dărâmături, a adăugat Kiper, potrivit agențiilor AFP și Agerpres.

Guvernatorul a mai precizat că printre cei care şi-au pierdut viaţa, în afara tinerei în vârstă de 16 ani, se numără şi o femeie de 43 de ani şi un bărbat de 22 de ani. Nouă răniţi sunt spitalizaţi, dintre care patru în stare gravă.

Imagini video de la faţa locului arată echipe de intervenţie care scot cadavre de sub ruine, la lumina lanternelor.

Forţele ruse şi-au intensificat în ultima vreme atacurile în sudul Ucrainei, unde au avariat nave civile în porturi din regiunea Odesa. Miercuri, la bordul unui port-container au fost ucişi opt oameni.

Armata rusă a lansat o contraofensivă puternică în mai multe zone din regiunea rusă Kursk, ocupate de armata ucraineană în urma incursiunii demarate la începutul lunii august, au afirmat surse concordante din ambele tabere, citate de agenţia spaniolă de presă EFE, potrivit Agerpres.

Președintele rus Vladimir Putin a purtat vineri discuții cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, în Turkmenistan, unde cei doi lideri au salutat legăturile economice în creștere dintre țările lor și viziunile similare asupra afacerilor mondiale, o înțelegere privită cu îngrijorare de către SUA, informează Reuters.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă că vrea ca războiul cu Rusia să se încheie în 2025 şi, prin urmare, cere Germaniei, la Berlin, să nu reducă ajutorul destinat Kievului, aşa cum a planificat, relatează AFP.

”Ucraina (…) vrea un sfârşit rapid şi corect al acestui război (…). Eu aş vrea să văd asta nu mai târziu de anul viitor, 2025”, a declarat el alături de cancelarul german Olaf Scholz.

El a subliniat că este ”foarte important pentru noi ca asistenţa să nu scadă anul viitor”.

”Susţinerea noastră a Ucrainei nu va slăbi”, l-a asigurat cancelarul german Olaf Scholz, la primirea preşedintelui ucrainean vineri la Berlin.

”Nu vom accepta pacea dictată de Rusia”, a mai declarat cancelarul înaintea unei reuniuni cu Zelenski, care se află în turneu în Europa cu scopul de a obţine o susținere militară suplimentară a Ucrainei împotriva invaziei Rusiei.

Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat, la rândul său, un ajutor militar de 600 de milioane de euro pentru Ucraina și a promis un pachet de ajutor militar de 1,4 miliarde de euro până la sfârșitul anului 2024 împreună cu partenerii, relatează Reuters.

Vorbind alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Scholz a spus că anunțul este un mesaj către liderul rus Vladimir Putin că Occidentul nu va renunța la sprijinul său pentru Ucraina.

Actorul american Steven Seagal, un vizitator frecvent al Rusiei, a afirmat, într-un nou documentar lansat pe 10 octombrie, că este gata să lupte pentru președintele rus Vladimir Putin și „să moară dacă va fi nevoie”, scrie vineri The Kyiv Independent.

Ministerul rus al Apărării a afirmat vineri că Ucraina a pierdut aproximativ 22.000 de militari în lupte din regiunea Kursk, potrivit presei de stat.

Moscova anunță o nouă victorie în estul Ucrainei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că el și Papa Francisc au discutat despre problema recuperării ucrainenilor luați în captivitate de ruși, informează Reuters.

„Contăm pe asistența Sfântului Scaun pentru a întoarce acasă ucrainenii ținuți în captivitate în Rusia”, a spus Zelenski pe Telegram.

Ministerul rus al Apărării a anunțat vineri că forțele sale au preluat controlul asupra satului Ostrivske din estul Ucrainei, a relatat agenția de stat rusă TASS, informează Reuters.

Ministrul rus al Apărării, Andrei Belousov, a declarat vineri că dronele cu inteligență artificiajoacă un rol cheie pe câmpul de luptă din Ucraina și a îndemnat la mai multă instruire a trupelor cu privire la modul de utilizare a acestora, informează Reuters.

Cea mai sângeroasă lună de război pentru Rusia. Cifra dramatică a pierderilor zilnice ale Moscovei în Ucraina, dezvăluită de oficialii SUA

Zeci de drone kamikaze, trimise de ruși în Ucraina

Sistemele de apărare aeriană ucrainene au doborât 29 din 66 de drone rusești lansate în timpul nopții, informează Reuters. 31 de drone „s-au pierdut”, cel mai probabil datorită războiului electronice, în timp ce două vehicule aeriene fără pilot s-au întors pe teritoriul Rusiei.

Moscova a lansat și două rachete.

Forțele ucrainene controlează aproximativ jumătate din orașul strategic Torețk din estul Ucrainei în timp ce încearcă să evite atacurile trupelor ruse, au declarat vineri autoritățile locale ale orașului, informează Reuters.

„Se poate spune că aproximativ 40-50% din oraș se află sub controlul forțelor armate ucrainene, în timp ce restul teritoriului este capturat de inamic”, a declarat Vasil Chinchik, șeful administrației militare a orașului Torețk, la televiziunea națională. .

Analiștii militari spun că capturarea orașului Torețk ar permite forțelor de invazie rusești să complice și mai mult logistica forțelor ucrainene în mare parte din estul țării.

Armata ucraineană a raportat în ultima zi opt ciocniri pe frontul de la Torețk, principalul impuls fiind concentrat asupra orașului și în apropiere de Shcherbynivka. Chinchik a spus că forțele ruse nu au avansat în oraș în ultimele 24 de ore.

Aproximativ 1.150 de persoane rămân în oraș, a spus el, în timp ce evacuările au continuat cu ajutorul soldaților și al poliției naționale.

Forțele ruse au avansat treptat, dar constant în est în ultima perioadă, cucerind orașul bastion Vuhledar în această lună.

Rusia atacă din timpul nopții mai multe regiuni ucrainene cu drone Shahed, potrivit forțelor aeriene ucrainene, potrivit Ukrinform.

Sirenele de raid aerian răsună în mai multe regiuni.

Atac rusesc cu rachete balistice asupra Odesei

Rusia a pierdut 666.340 de soldați de la începutul războiului, potrivit armatei ucrainene, citate de The Kyiv Independent.

În ultima zi, 1.140 de soldați ruși au fost răniți sau uciși, mai susține Kievul.

Președintele rus Vladimir Putin și-a început vineri vizita Turkmenistan și a ajuns la locul unei conferințe internaționale la care urmează să vorbească mai târziu, potrivit unui videoclip difuzat de Kremlin, transmite Reuters.

La conferința din capitala turkmenă Ashgabat este de așteptat să participe lideri regionali, iar Putin urmează să țină discuții separate cu Serdar Berdymukhamedov, omologul său turkmen.

Videoclipul difuzat de Kremlin vineri dimineață l-a arătat pe Putin sosind la locul conferinței cu limuzina sa și dând mâna înăuntru cu liderul turkmen.

Kremlinul a spus că Putin urmează să discute situația din Orientul Mijlociu în marja evenimentului cu președintele iranian Masoud Pezeshkian, care este de asemenea așteptat să participe.

Patru persoane au fost ucise vineri de un atac cu rachete rusești în regiunea Odesa din sudul Ucrainei, a declarat guvernatorul Oleh Kiper pe Telegram, informează Reuters.

Kiper a declarat că o rachetă balistică a lovit o clădire cu două etaje în care locuiau și lucrau civili. Alte zece persoane au fost rănite.

Dacă în urmă cu doi ani numărul ucrainenilor care voiau negocieri cu Rusia era în jur de 10%, acum a ajuns până la 40%, a explicat pentru HotNews un politician aflat la putere în Kiev. Acesta a acceptat să discute cu corespondenta HotNews, sub protecția anonimatului, mai multe subiecte sensibile, de la negocierile de pace cu Moscova, la tranzitul gazelor rusești prin Ucraina.

Sinteza celor mai recente evenimente:

–––-

Informațiile de joi, ziua 960 a războiului din Ucraina, au fost LIVE aici pe HotNews.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro