„Aceasta este o victorie a poporului, nu este o victorie a PAS sau a președintei Maia Sandu”
Rezultatul alegerilor din Republica Moldova, în analiza a șapte experți, analiști și oameni politici de la Chișinău, Kiev, București și Minsk.
- „Eu sunt convins că Guvernul trebuie să plece în corpore. Ar trebui să fie format un Guvern cu o reprezentare mult mai largă a forțelor politice”, susține Victor Ciobanu, analist și editorialist din Chișinău.
- „PAS trebuie să înțeleagă că, după trei ani de guvernare tu trebuie să mai și livrezi, nu doar să vii și să vorbești că timp de 30 de ani nu s-a făcut nimic”, spune Ion Tabârță, directorul executiv al Centrului de Informare și Documentare privind NATO în Republica Moldova, Chișinău. Potrivit expertului, alegerile parlamentare din 2025 sunt o țintă și mai râvnită de Rusia decât prezidențiale din 2024.
- La aceste alegeri, o explicație a votului masiv anti Sandu din Găgăuzia, dar și din alte raioane, este că „Moldova ca stat nu conlucrează suficient cu minoritățile etnice, care continuă să se afle în spațiul informațional al Rusiei”, consideră Sergiy Gerasymchuk, expert în politici regionale din Kiev. El crede că nu angajamentul pentru UE al populației din Republica Moldova e problema, ci varianta în care oamenii simt că se merge prea greu spre UE.
- „Sper ca PAS-ul și administrația prezidențială de la Chișinău să înțeleagă semnalul trimis de electoratul din Republica Moldova. Am asistat la un vot masiv de protest în primul tur”, susține Mihai Isac, analist politic din București. El dă exemplul numărului de voturi: 930.000 de oameni au votat pentru Maia Sandu în turul II, în timp ce la referendumul pro-UE, teoretic un obiectiv mult mai cuprinzător, tabăra DA a obținut doar 750.238 de voturi. Dar la referendum, crede el, s-a votat ca protest anti-UE.
- Lista de probleme de rezolvat în Republica Moldova este dificilă, dar, în același timp, standard, crede Valer Karbalevich profesor de istorie în Minsk: ”Prima este economia. Oamenii trebuie să simtă rezultatele politicilor în portmoneele lor”.
Sergiy Gerasymchuk, Kiev: „Favorul otrăvit al Rusiei pentru Stoianoglo”
Sergiy Gerasymchuk este expert în politici regionale și director la organizația „Ukrainian Prism” din Kiev.
Sergiy Gerasymchuk. Foto: Facebook
El spune că, paradoxal, chiar Moscova i-a făcut deservicii candidatului pro-rus Alexandr Stoianoglo, prin transportarea organizată la vot a alegătorilor, inclusiv a celor din Transnistria, dar și prin organizarea curselor charter din Rusia spre Baku, Istanbul și Minsk. Atunci, mesajul Maiei Sandu, „Salvăm Moldova”, a funcționat, pentru că oamenii au văzut că pericolul există și este iminent.
„Sincer vorbind, eu am fost convins că Maia Sandu va câștiga în cel de-al doilea tur. Mulți din Ucraina, însă, prognozau scenariul invers. Pentru că a apărut teoria că toate voturile oferite în primul tur pentru candidații pro-ruși ar merge la Stoianoglo.
„În realitate, vedem că diaspora s-a mobilizat și nu doar diaspora, nici nu ar fi posibilă victoria doar cu voturile diasporei”.
Paradoxal, dar o favoare otrăvită pentru Stoianoglo a făcut chiar Rusia, pentru că în ziua votării, Rusia a ajutat fățiș alegătorii anti Maia Sandu. Aici vorbim despre transportarea organizată a alegătorilor, inclusiv celor din Transnistria, dar și organizarea curselor charter din Rusia spre Baku, Istanbul și Minsk. Din acest motiv, lozinca Maiei Sandu, “Salvăm Moldova”, în mod evident a funcționat, mai ales atunci când toții au văzut că pericolul există și acest pericol este iminent, iar Rusia încearcă să fure aceste alegeri”.
Expertul ucrainean crede că actualul partid de guvernare, creat de însăși președinta Maia Sandu, e obligat să-și îmbunătățească prestația pe cel puțin trei segmente.
Crede că nu direcția către UE este problema, ci viteza redusă către UE
„Este evident că unul dintre mesajele-cheie este că viteza reformelor nu a fost suficientă pentru a-i convinge pe mulți cetățeni ai Republicii Moldova că statul se îndreaptă spre Uniunea Europeană. Aceasta observație a utilizat-o și domnul Stoianoglo în timpul dezbaterilor, spunând că sunt multe declarații, însă puține fapte”.
„Va fi nevoie ca aceste procese să fie intensificate. În al doilea rând, a fost un eșec destul de clar în ceea ce ține de conlucrarea cu minoritățile etnice din Republica Moldova”.
„Atât Găgăuzia, dar și alte regiuni în care locuiesc alte etnii decât moldoveni, au votat contra președintelui Sandu. Aici au fost mai mulți factori: în mod evident, și influența domnului Șor, dar și faptul că Moldova ca stat nu conlucrează suficient cu minoritățile etnice, care continuă să se afle în spațiul informațional al Rusiei”.
„Cel de-al treilea factor este că despre rețeaua lui Șor s-a vorbit destul de mult și destul de vocal, chiar în preajma alegerilor, însă acțiunile mai ferme privind contracararea acestora, în opinia mea, au început abia în perioada dintre primul și cel de-al doilea tur. Este evident că, la asemenea semnale, reacția ar fi trebuit să apară cu mult înainte de alegeri”.
Analistul politic mai susține că în viitorul Parlament de la Chișinău, care urmează să fie ales anul viitor, nu va mai fi o singură fracțiune majoritară, așa cum se întâmplă în prezent.
„Eu cred că alegerile prezidențiale au fost un fel de prezentare pentru mai multe partide înainte de parlamentare. Fiecare dintre acestea a putut să notifice despre programul său electoral, preferințe și viziuni privind viitorul Republicii Moldova”.
”Cu cea mai mare probabilitate, în noul Parlament vom vedea, în primul rând, acele formațiuni politice care au susținut primii trei candidați care s-au clasat după primul tur. Aici vorbim despre PAS, Partidului Socialiștilor și de partidul domnului Usatîi”.
”Evident, și întâlnirile atât ale domnului Stoianoglo, cât și a doamnei Sandu cu primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, nu au fost fără un motiv anume. Probabil ca și MAN (partidul condus de Ion Ceban – n.r.) va miza pe prezența în Parlament. Cel puțin aceste patru partide le văd în viitorul Parlament”.
Mihai Isac, București: „Scorul obținut de Maia Sandu a uimit pe majoritatea experților”
Mihai Isac este analist politic, licențiat în Științele Politice, București.
Foto: Facebook
„Personal, nu m-am așteptat ca victoria doamnei Maia Sandu să fie atât de categorică, dar am văzut cum mobilizarea diasporei a schimbat din start calculele politice făcute de experții celor două tabere. Scorul obținut de doamna Maia Sandu a uimit majoritatea experților”.
„Nici echipa doamnei președinta Maia Sandu nu s-a așteptat la astfel de rezultat. Desigur, vedem că Partidul Socialiștilor rămâne un actor politic important. De asemenea, vedem ca Partidul Nostru (condus de Renato Usatîi, clasat pe locul trei, în primul tur al alegerilor prezidențiale – n.r.) are șanse mari să acceadă în viitoarea componență a legislativului de la Chișinău”.
„Modul în care vor fi organizate viitoarele alegeri parlamentare și mă refer aici la perioada în care vor fi organizate: în vara sau dacă cumva vor fi organizate mai târziu sau mai devreme, va influența opțiunea de vot a electoratului din Republica Moldova”.
„Cel mai probabil, să vedem în viitorul Parlament de la Chișinău și Mișcarea Alternativă Națională a domnului Ceban (primarul municipiului Chișinău – n.r.), dar și o prezență mai redusă, din punct de vedere numeric, a PAS-ului. Este clar că următoarea guvernare de la Chișinău va fi una de coaliție. Este greu de crezut că un partid din Republica Moldova va reuși să obțină majoritatea în urma scrutinului parlamentare”.
De asemenea, analistul politic de la București susține că promisiunile privind schimbări guvernamentale sunt vitale pentru rezultatul PAS la alegerile parlamentare.
„Am asistat la un vot masiv de protest în primul tur”
„Sper ca PAS-ul și administrația prezidențială de la Chișinău să înțeleagă semnalul trimis de electoratul din Republica Moldova. Am asistat la un vot masiv de protest în primul tur”.
„Vedem diferența dintre persoanele care au votat pentru referendumul privind integrarea europeană și persoanele care au votat pentru doamna președinta Maia Sandu”.
Pentru Maia Sandu, în turul II au votat 930.000 de oameni, în timp ce la referendumul pro-UE, teoretic un obiectiv generic, tabăra DA a obținut doar 750.238 de voturi.
„Mobilizarea diasporei a salvat încă dată Republica Moldova. După cum spuneau și alți lideri ai PAS-ului, precum domnul Lilian Carp (deputat PAS – n.r.), aceasta este o victorie a poporului, nu este o victorie a PAS-ului, sau strict a doamnei președinta Maia Sandu”.
„Și, în primul rând, PAS-ul va trebui să-și respecte angajamentul luat de doamna președinta Maia Sandu, în cadrul discursului său ținut cu câteva zile înainte de turul doi, și anume: o reformă în justiție mult mai amplă, schimbări guvernamentale, remanieri la nivelul Guvernului de la Chișinău și impulsionarea reformelor și investițiilor cu caracter strategic”, a mai declarat Mihai Isac pentru HotNews.ro.
Valer Karbalevich, Minsk: „Foarte important ce lecții a învățat președintele Republicii Moldova”
Valer Karbalevich este analist, profesor de istorie, autorul a peste 900 de publicații privind politica belarusă și politica externă, Minsk.
Foto: Facebook
„Aș evalua aceasta campanie în contextul proceselor care au loc în regiunea noastră, în regiunea Europei de Est și chiar în întreg spațiul ex-sovietic, unde s-a intensificat lupta privind orientare geopolitică”.
„Aici vorbim despre alegerile din Georgia, alegerile din Moldova, războiul din Ucraina. Acum sunt mult discuții despre faptul că Occidentul își pierde influența sa în aceasta lume. Anume, în contextul acestor tendințe alegerile din Moldova sunt importante.
Alegerile au demonstrat înclinarea în favoarea alegerii europene, însă aceasta înclinare nu este destul de mare. Lupta a fost una intensă, cu implicare, să spunem așa, forțelor din exterior: în Rusia și Belarus, de exemplu, alegătorii erau aduși cu autobuze ca să voteze aici”, a declarat pentru HotNews.ro analistul din Belarus.
Funcționalitatea instituțiilor statului și creșterea economică sunt cele două aspecte la care trebuie să lucreze guvernarea de la Chișinău, susține Karbalevich.
„Eu cred că aici este foarte important ce lecții a învățat președintele Republicii Moldova, în ce măsură corect a evaluat solicitările din partea societății, acea nemulțumire care există în interiorul societății”.
„Oamenii trebuie să simtă rezultatele politicilor în portmoneele lor”
„Asta, pentru că dacă ne uităm la votul exprimat fără opțiunile diasporei, în interiorul Moldovei scorul este diferit. Dacă aceasta evaluare va fi făcută corect, atunci putem vorbi și despre un succes al forțelor pro-europene la alegerile parlamentare, însă nu cred că declinul va fi foarte mare”.
„Lista provocărilor în acest sens este una standard. Prima este economia. Oamenii trebuie să simtă rezultatele politicilor în portmoneele lor. Cel de-al doilea aspect vizează activitatea eficientă a instituțiilor statului. La acest capitol sunt anumite probleme, probleme în ceea ce ține lupta împotriva corupției, problema eficienței structurilor de drept. Aș atrage atenția anume la aceste două aspecte”, a mai declarat Karbalevich pentru HotNews.ro.
Ion Tabârță, Chișinău: ”Rusia nu a avut mai speranțe pe prezidențiale, dar mai degrabă le pregătea drept o etapă pentru alegerile parlamentare”
Ion Tabârță este analist politic și directorul executiv al Centrului de Informare și Documentare privind NATO în Republica Moldova, Chișinău.
Foto: Facebook
„Diferența scorului de 10 puncte procentuale cred că era mai puțin anticipată de cei care urmăresc procesul. Deci, nu cred că mulți au anticipat aceasta diferență. Dimpotrivă, se creea impresia că domnul Stoianoglo pornește cu prima șansă”.
„Se prezuma că doamna Maia Sandu a acumulat tot ce putea fi acumulat din primul tur de pe dreapta politică. Iar domnul Stoianoglo putea miza pe voturile oferit în primul tur pentru cei nouă candidați”.
„Erau vreo 500 de mii de voturi, dintre care domnul Stoianoglo ar putea să mizeze pe vreo 400-450 de mii de voturi. Însă a fost mobilizarea exemplară a diasporei, care s-a prezentat cu vreo 80 de mii mai mult decât în primul tur”.
„Asta nu înseamnă că nimeni nu credea în victoria Maiei Sandu, se credea, dar toți estimau că va fi o diferență la limită”, a declarat Ion Tabârță.
„În plus, am văzut și o mobilizare și în municipiul Chișinău, unde am avut un vot proeuropean. Ceea ce este important, cel puțin mediatic pentru Partidul Socialiștilor, că totuși domnul Stoianoglo a acumulat mai mult în interiorul Republicii Moldova decât Maia Sandu”.
Ce dorește Rusia?
Potrivit expertului, alegerile parlamentare din 2025 sunt o țintă și mai râvnită de Rusia decât prezidențiale din 2024.
„Interferență masivă a Federației Ruse, prin dezinformare, prin corupere a alegătorilor prin rețeaua Șor, i-a mobilizat pe o parte din electoratul proeuropean din diaspora și din Chișinău care în primul tur nu au ieșit la secțiile de vot. Ei au vrut să contracareze aceste ingerințe ale Federației Ruse în procesul electoral din Republica Moldova”.
„Rusia nu cred că avea mari speranțe referitoare la alegerea șefului statului, pentru că până la începutul scrutinului, chiar și în perioada electorală, Maia Sandu era marele favorit. Ei mai degrabă pregăteau alegerile prezidențiale drept o etapă pentru alegerile parlamentare”.
„PAS-ul nu va mai conduce de unul singur Guvernul. Acest lucru este cert. Dacă ne uităm la rezultatele primului tur și la ce s-a întâmplat la referendum, cred că avem trei cauze. Una este dezinformarea masivă. Doi – coruperea alegătorilor prin rețeaua Șor. Și trei – modul în care a guvernat și cum au comunicat PAS-ul cu societatea, inclusiv cu partea pro-europeană, pentru că un vot atât de masiv contra la referendum a fost dat de o anumită parte de electorat contra PAS-ului”.
„PAS-ul ar trebui să iasă din retorica alegerilor parlamentare din 2021, cumva să conștientizeze că după trei ani de guvernare tu trebuie să mai și livrezi, nu doar să vii și să vorbești că timp de 30 de ani nu s-a făcut nimic”.
„Trebuie să comunice mai eficient, trebuie să comunice și cu alți actori politici din opoziție, pro-europeni, poate nu cei mai pro-europeni, dar neutri”, a mai spus expertul.
Victor Ciobanu, Chișinău: „Eu sunt convins că Guvernul trebuie să plece în corpore”
Victor Ciobanu, comentator de politică și economie, editorialist, Chișinău.
Foto: Facebook
„Eu cred că, în linii generale, a fost un rezultat așteptat. Eu am fost convins și am afirmat din start că “kremlinezii” (de la Kremlin, cei susținuți de Federația Rusă – n.r.) nu au nicio șansă să câștige alegerile prezidențiale, miza de fapt fiind răsturnarea referendumului, sau compromiterea lui. Și iată că acest lucru s-a confirmat. Acum scorul este unul bun, este convingător, ca să nu existe niciun fel de dubii”, a declarat Victor Ciobanu pentru HotNews.ro.
Demisia în corpore a Guvernului este o soluție în contexul nemulțumirilor experimate în aceasta campanie, susține Ciobanu.
„Aici cred că este loc pentru o reformare foarte rapidă în sensul eficienței creării unor viitoare alianțe, ceea ce s-a vehiculat în presă, dar și doamna președintă a reconfirmat că se va recurge la anumite remanieri de Guvern până la finele anului”.
„Eu cred că nu trebuie să așteptăm 31 decembrie și să purcedem la acel dialog promis cu societatea civilă, cu reprezentanții partidelor extraparlamentare”.
„Sunt convins că în situația actuală și asta ne-a demonstrat un rezultat foarte strâns la referendum, operațiunile cosmetice de a schimba doi-trei miniștri nu ar aduce plus valoarea în sensul pregătirii de parlamentare”.
„Eu sunt convins că Guvernul trebuie să plece în corpore, nu înainte de finalizarea consultațiilor cu aceste grupuri politice în afara Parlamentului și cred că ar trebui să fie format un Guvern cu o reprezentare mult mai largă a forțelor politice, ceea ce ar constitui o platformă în vederea alegerilor parlamentare care de fapt sunt cruciale”, a adăugat Victor Ciobanu.
“Eu cred ca toți actorii politici vor reconsidera pozițiile și vor adopta tactici, strategii de campanie, total diferite de ceea ce am văzut acum. Cred că trebuie exclusă gruparea criminală a lui Șor din procesul politic, altfel acestea nu vor fi alegeri, vor fi pe muchie, dar nu va fi un Parlament reprezentativ”.
„Domnul Ceban (primarul municipiului Chișinău – n.r.) arată rezultate bune în ratingul personal, dar nu confirmă acest rating prin reprezentanța propriul lui partid, MAN. Pentru mine încă este incert faptul că acest MAN al lui Ceban poate depăși pragul electoral”, a mai adăugat Ciobanu.
Alexandr Slusari, Chișinău: „Doamna Sandu a făcut între tururi un gest curajos și necesar, când și-a asumat public greșelile miniștrilor toxici”
Alexandr Slusari este fost vicepreședinte al Parlamentului în perioada 2019-2021, ales din partea Blocul ACUM, constituit de Platforma DA și Partidul Acțiune și Solidaritate.
Foto: Facebook
„Societatea noastră, în cel de-al doisprezecelea ceas s-a consolidat. Mulți alegători au dovedit să fie mult mai înțelepți decăt guvernarea. După un vot de protest masiv în primul tur oameni au înțeles că nu trebuie de aruncat cu apă murdară a incompetenței multor miniștrii și copilul slab al perspectivei europene”.
„Mai ales pe fundalul alternativei sumbre, la care niște criminali-fugari vor revanșa pe aripile rachetelor și bombelor cu inscripția «Russkii mir»” (lumea rusă – n.r.)”, spune fostul vicepreședinte al Parlamentului de la Chișinău Alexandr Slusari.
Asumarea greșelilor și promisiunea remanierilor a fost un impas important pentru mobilizarea la vot, susține Slusari.
„Pe teritoriul țării, doamna Sandu a pierdut. Da, cei din Diaspora au realizat un act de eroism dublu, deoarece vectorul european a fost salvat de oameni, care au plecat din țara inclusiv și în perioada guvernării PAS și cărora li s-a promis în 2020 că vor fi create condițiile pentru revenirea acasă”.
„Doamna Sandu a făcut între tururi un gest curajos și necesar, când și-a asumat public greșelile miniștrilor toxici și a promis remanieri în executiv. Dar în politica internă sunt probleme grave. Se impune corectarea semnificativă a actului de guvernare”, a conchis Slusari.