35 de ani de la Revoluție. Ziua în care Nicolae Ceaușescu a ținut ultimul său discurs

21 decembrie 1989 este considerată ziua în care Revoluţia a izbucnit la Bucureşti. Conducerea de atunci a ţării decide să organizeze un mare miting în capitală pentru a condamna manifestaţiile de la Timişoara, devenit, deja, primul oraş liber de comunism. Discursul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, plin de promisiuni şi în care erau evocate realizările comunismului, este întrerupt de huiduieli ale participanţilor. Mitingul, transmis la radio şi televiziune, se termină mai devreme, iar oamenii se întorc acasă şi povestesc cele întâmplate, amintește Radio România Actualități.

„Alo, tovarăși, stați linistiți la locurili voastre!” sau „Vă mai dau o sută de lei la salariu”, sunt două dintre afirmațiile lui Nicolae Ceaușescu care au devenit sinonime cu evenimentele din 21 decembrie 1989.

Manifestația de la Timisoara din 1989 își găsea astfel ecou la București în 21 decembrie, când la adunarea populară convocată de Nicolae Ceaușescu, printre urale și scandări, s-au făcut tot mai puternic auzite huiduieli și fluierături, mișcarea de stradă care a urmat fiind reprimată cu gloanțe și arestări.

În urmă cu 35 de ani, la 21 decembrie, după ce cu o zi înainte îi etichetase pe cei care protestau la Timișoara ca dușmani ai revoluției socialiste, Nicolae Ceaușescu, dorind să transmită în toată țara mesajul că populația sprijină conducerea de partid și de stat, convoca, în jurul prânzului, o mare adunare populară, în fața sediului Comitetului Central al PCR, rememorează Mediafax.

Nicolae Ceaușescu vorbea, de la balconul Comitetului Central, despre realizările „revoluției socialiste” și ale „societății socialiste multilateral dezvoltate”, în timp ce în stradă, mulțimile adunate trebuiau să condamna „actele huliganice” de la Timișoara și să-și exprime solidaritatea cu conducerea PCR.

Printre urale și scandări se făceau însă tot mai puternic auzite huiduieli și fluierături. Mișcări bruște venind dintr-o parte a adunării și zgomotul unor petarde au transformat manifestația în haos. Mulțimea a început să fugă spre străzile din apropiere, abandonând steaguri și tablouri ale lui Nicolae Ceaușescu și ale Elenei Ceaușescu. Cei mai curajosi au încercat să se facă ascultați: „Nu plecați oameni buni, acum e momentul, hai să mergem la Intercontinental”, se auzea. Tot mai mulți strigau: „Jos Ceaușescu!”, „Jos călăul!”, „Jos analfabeta!”, „Jos cizmarul!”, „Și voi sunteți români!”.

Imaginea lui Ceaușescu din acel moment, cu figura schimonosită de mirare și frică, cu buzele încercând fără succes să articuleze câteva cuvinte și cu mâna dreaptă ridicată – a fost transmisă în foarte scurt timp la televiziunile din toată lumea. Cu aceasta imagine se întrerupea transmisia în direct a Televiziunii Române. După o scurtă pauză, Televiziunea și-a reluat transmisia, continuând ca și cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat, cu câteva imagini de închidere grăbită a marii adunări populare din Capitală. Ceaușescu mai apucase să anunțe suplimentarea cu câteva sute de lei a salariilor, pensiilor și ajutorului social.

Revoluția cuprinde Capitala

În scurt timp, centrul Capitalei, de la Piața Romană până la Piața Unirii și de la Piața Kogălniceanu până la Piața Rosetti, se umplea de demonstranți. În fata hotelului Intercontinental, tinerii îngenuncheau și păstrau momente de reculegere pentru Timișoara. În câteva ore, orașul părea pregătit de luptă. Pe de-o parte, manifestanții, neînarmați și neorganizați, unii cu flori în mâini, pe care le ofereau soldaților, pe de altă parte, militari dotați cu căști și scuturi, aliniați pe străzile centrului Capitalei, tanchete, TAB-uri, trupe USLA, civili înarmați.

S-a tras în mulțime de pe clădiri, din mijlocul manifestanților, de pe străzile laterale, de pe tanchete. Unii dintre manifestanți au fost împușcați. Manifestanții erau trântiți la pământ de jeturile puternice de apă din mașinile pompierilor, iar în mașini ale Miliției erau luați protestatari duși la penitenciarul Jilava. Pentru a rezista ofensivei, demonstranții încercau să se organizeze. În fața restaurantului „Dunărea”, vizavi de Intercontinental, s-a improvizat o baricadă, care a devenit sediul provizoriu al revoluționarilor și țintă de atac a forțelor de represiune. La miezul nopții, când se dezlănțuia cu furie represiunea, baricada era distrusă, iar macaralele o demontează bucată cu bucată. Până dupa ora 3.00, s-a tras intens. Spre dimineață, sângele de pe caldarâm era spălat, iar Capitala părea pregătită pentru o zi obișnuită.

Răniții și morții au fost transportați mai ales la Institutul de Medicină Legală, Spitalul de Urgență, Spitalul Colțea și sectia de neurochirurgie a Spitalului Gheorghe Marinescu. Procuratura Generală și Direcția Sanitară au interzis autopsierea victimelor decedate. S-a dat ordinul – la fel cum s-a procedat și cu revoluționarii uciși la Timișoara – de incinerare a cadavrelor, dar acest ordin nu a mai fost executat.

Câteva ore mai târziu, în 22 decembrie, bucureștenii ieșeau din nou în stradă, în număr mult mai mare, estimat la câteva zeci de mii, și ocupau piața din fața Comitetului Central al Partidului Comunist, determinându-l pe Ceaușescu să părăsească sediul CC cu un elicopter. Era practic sfârșitul regimului comunist din România.

Conform datelor oferite de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Revoluția română din 1989 a făcut, în total, 5.205 victime, dintre care 1.116 morți și 4.089 de răniți.