Gazele din Marea Neagră, noi întârzieri / Legea Offshore mai are de așteptat cel puțin până la toamnă
Actualul Guvern, la fel ca cel de anul trecut, are printre priorități elaborarea și adoptarea Legii Offshore, de care depind investițiile pentru extragerea gazelor din Marea Neagră. Însă, de la prioritate trecută pe hârtie până la aprobarea legii este cale foarte lungă. Nu există nici măcar în stadiul de proiect, chiar dacă timpul începe să devină cel mai mare dușman pentru gazele din Marea Neagră. Acum, Legea Offshore depinde de succesul preluării de către Romgaz a participației pe care Exxon o deține în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. La sfârșitul săptămânii trecute, Romgaz și ExxonMobil au semnat un acord de exclusivitate privind negocierea tranzacției pe o perioadă de 4 luni, până la data de 15 octombrie.
Practic, Romgaz a obținut drept de exclusivitate cu privire la negocierile de achiziţie a tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration, ce deţine 50% din proiectul Neptun Deep, alături de OMV Petrom. Însă, aceasta înseamnă că cel puțin 4 luni de acum înainte, cele două părți vor fi în negociere. Potrivit unor surse HotNews.ro, sunt discuții legate de suma pe care să o plătească Romgaz pentru participația Exxon. Ar fi o diferență de circa 100 milioane de euro între cât solicită Exxon și cât oferă Romgaz.
Romgaz se află în negocieri de mai multe luni pentru preluarea participației pe care Exxon o deține în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Pe 30 martie, Romgaz a depus oferta angajantă de achiziţie a 100% din acţiunile deținute ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited în Marea Neagră.
Însă acest lucru înseamnă cel puțin patru luni de noi întârzieri pentru Legea Offshore. Legea offshore ar urma să intre în dezbatere publică imediat după ce este finalizată tranzacția cu Exxon, după cum spun surse guvernamentale.
Însă, în tot acest timp, părțile interesate de aprobarea cât mai rapidă a legii stau cu ceva emoții legate de celălalt partener din proiect- OMV Petrom. Recent a fost schimbată conducerea OMV, iar începând cu 1 septembrie 2021, noul președinte și director executiv al OMV va fi Alfred Stern. Acesta este specialist în petrochimie, iar OMV plănuitește să pună mai mult accent pe industria chimică. Actorii din zona românească se tem că OMV ar putea decide, în aceste condiții, renunțarea la proiectul din Marea Neagră.
Mesaje au venit venit inclusiv din partea Christinei Verchere, CEO al OMV Petrom, care a spus că 2021 este un an esenţial pentru producţia de gaze din Marea Neagră. Trebuie să vedem cadrul legal în vigoare pentru a putea dezvolta aceste proiecte, la fel şi regimul fiscal”, a spus Verchere făcând referire la Legea Offshore.
Gazele din Marea Neagră, sub presiunea timpului
Încă de anul trecut, Guvernul tot dat asigurări verbale că va fi depus, în cel mai scurt timp, un proiect de lege în Parlament. Anul trecut a trecut fără proiect de lege. Anul acesta, ar fi trebuit să fi existat deja în deja parlamentară. „Va fi o iniţiativă parlamentară a coaliţiei şi sunt convins că până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare va fi aprobată (…) Mai aveţi puţintică răbdare”, spunea Virgil Popescu, ministrul energiei, la sfârșitul lunii martie.
Actuala sesiune parlamentară este deja la final.
„Suntem în discuţii în cadrul coaliţiei de guvernare şi eu cred că în cel mai scurt timp o să aveţi un proiect de lege depus în Parlament, asumat de către coaliţia de guvernare”, spunea Virgil Popescu și la sfârșitul lunii mai. Recent, într-un interviu acordat Agerpres, ministrul nu a mai avansat nicio dată. „Am spus să Legea offshore se va modifica, este în planul de guvernare. De asemenea, am spus că nu se va face prin Ordonanţă de Urgenţă, ci prin proiect legislativ în Parlament. Există o majoritate în Parlament care poate face acest lucru. Îmi doresc mai mult decât această majoritate parlamentară şi sunt convins că legea se va modifica”, a declarat ministrul în interviul pentru Agerpres.
Deciziile de investiție în Marea Neagră au întârziat foarte mult din cauza legislației nefavorabile companiilor care dețin licențele. De altfel, investițiile nu ar demara imediat după apariția legii. OMV Petrom a anunțat că ar avea nevoie de o perioadă de 12 luni pentru a lua decizia de investiţii în proiectul de gaze din Marea Neagră, din momentul în care va fi modificată Legea offshore.
Orice întârziere a adoptării noii Legi offshore este în dezavantajul României, în condițiile în care gazul nu va mai avea viață prea lungă. În nivel european, gazele au primit un statut inferior, de combustibil de tranziție către energia verde.
Investițiile din Marea Neagră au devenit o urgență. Practic, acele gaze trebuie exploatate în următorii ani, în condițiile în care ele ar urma să își piardă valoarea dacă mai stau mult pe fundul mării. Uniunea Europeană pune accent pe energia din surse regenerabile și vede hidrogenul ca sursă a viitorului, în timp ce gazele au primit statut de combustibil de tranziție, de înlocuire a cărbunelui, urmând să se investească din ce în ce mai puțin în acest sector. Mare parte din atenția investitorilor s-a mutat pe zona de energie verde.
România nu-și permite luxul de a amâna investiţiile în exploatarea gazelor din Marea Neagră, a declarat recent Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Acesta consideră că dacă producția nu începe în maximum trei ani, gazele din Marea Neagră nu vor mai fi niciodată exploatate.
În prezent avem o lege offshore, însă nu este în folosul investițiilor, motiv pentru care trebuie modificată. Cu mare greutate s-a născut Legea Offshore, în urmă cu trei ani, însă aceasta a fost elaborată în așa fel încât să descurajeze investitorii. Atunci, a fost un război între puterea controlată de Liviu Dragnea și investitori. Liviu Dragnea și strategul PSD de atunci Darius Vâlcov, ambii suspectați de unele voci de servire a unor interese rusești, s-au considerat victorioși după aprobarea legii în Parlament, însă România nu a obținut absolut nimic. Un an mai târziu, Exxon a decis să-și vândă participația pe care o deținea pentru perimetrul Neptun Deep în Marea Neagră. Singura companie rămasă în cursă pentru achiziționarea participației este compania de stat Romgaz și de ea depinde în mare parte soarta gazelor din Marea Neagră.
Mai citește pe aceeași temă și: