Romgaz și Nuclearelectrica vor fi scutite de la distribuirea a 90% din profit / Guvernul nu spune dacă doar cele două companii nu risipesc banii pe bonusuri și excursii
Guvernul nu va solicita Romgaz şi Nuclearelectrica să distribuie sub formă de dividende 90% din profitul pe anul trecut, a declarat ministrul energiei Virgil Popescu pentru Bloomberg. “După o discuţie cu premierul şi ministrul finanţelor, am convenit să acordăm o derogare acestor două companii”, a spus ministrul. Reamintim că Executivul a adoptat, recent, un memorandum confidențial prin care obligă toate companiile de stat valoroase să renunțe la aproape tot profitul lor (minimum 90%), în dauna investițiilor, pentru a-l transforma în dividende.
Întrebat despre acest memorandum, premierul Florin Cîțu a spus că nu vede nimic „anormal” să ia banii de la companiile de stat ca să acopere găurile din buget susținând că acestea nu aveau planuri de investiții, iar banii se duceau pe bonusuri ale șefilor și excursii.
În cazul Romgaz și Nuclearelectrica nu se pune problema ca banii să se ducă pe bonusuri pentru șefi și pe excursii? Doar ele au nevoie de bani pentru investiții?
Romgaz este în discuţii cu Exxon pentru a cumpăra participaţia companiei americane într-un proiect de gaze offshore din Marea Neagră, în timp ce singurul producător de energie nucleară din România trebuie să modernizeze un reactor şi să construiască alte două noi, amintește Bloomberg.
Aceste politici de jumulire a companiilor de stat au fost inițiate de guvernele PSD controlate de Liviu Dragnea. Culmea este că PNL a criticat Guvernul Dăncilă pentru astfel de politici, printr-o moțiune simplă.
Acum, guvernul liberal Cîțu adoptă exact această politică dur criticată de PNL în urmă cu doi ani. Mai mult decât guvernele PSD, Guvernul Cîțu face acest lucru printr-un memorandum confidențial. Cele trei guverne PSD controlate de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov goleau conturile companiilor de stat prin memorandumuri publice, nu confidențiale.
De ce nu încurajează Guvernul investițiile la companiile de stat
În 30 de ani, companiile românești de stat nu au reușit să se dezvolte și să se extindă dincolo de granițe, spre deosebire de cele de stat din alte țări. Un exemplu este CEZ din Cehia a cărei politică a vizat de-a lungul timpului și cucerirea de piețe externe, cum a fost cea a României. În schimb, companiile românești au fost devalizate mult timp, unele ajungând să stea pe profituri foarte mici sau chiar în insolvență, cum a fost cazul Hidroelectrica.
După 2012, politica României s-a schimbat, aceste companii fiind lăsate să facă profituri mari, tot mai mari, mai ales cele energetice, însă doar cu scopul de a avea cu ce să alimenteze găurile din buget.
Aproape niciun Guvern nu a încurajat concret investițiile. O soluție ar fi introducerea ca prim criteriu de performanță în managementul companiilor a îndeplinirii programului de investiții. În cele mai multe cazuri, aceste programe de investiții nu sunt realizate, dar nici nu este sancționat managementul din acest motiv. Mai degrabă ar avea de suferit managementul din cauza nerealizării unor profituri mari. În energie sunt ușor de obținut aceste profituri, mai ales că prețurile sunt nejustificat de mari în condițiile în care nu se fac investiții.
Însă va veni momentul în care lipsa investițiilor va afecta serios România pe piața energetică. Deja, de câțiva ani, România s-a transformat din exportator în importator net de energie. Lucrurile se vor agrava și mai mult în următorii ani.
Intenția Guvernului de a încuraja investițiile se limitează la simple vorbe și lozinci de partid.
Pentru mai multe amănunte, citește:
- Cum copiază Florin Cîțu politicile guvernelor controlate de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov / Un memorandum confidențial forțează companiile de stat să transforme aproape tot profitul în dividende
- Premierul spune că „nu e anormal” ca Guvernul să lase companiile de stat fără banii de investiții: „Nu au planuri. Banii se duceau pe bonusuri de zeci de mii de euro ale șefilor și pe excursii”