Cresc tensiunile la Google, după concedierea unei cercetătoare cunoscute. Colegii săi cer schimbări și vor ca un vicepreședinte să fie retrogradat
Un grup de cercetători pe domeniul AI la Google au trimis o scrisoare conducerii și cer o schimbare a politicilor companiei, mai multă transparență și retrogradarea unui vicepreședinte. Este semn că lucrurile sunt tot mai tensionate în divizia de Inteligență Artificială de la Google după ce la început de decembrie a fost concediată Timnit Gebru, co-directoare pe probleme de etică și o voce cunoscută în domeniu.
Polemica de la Google este foarte importantă fiindcă algoritmii decid ce lucruri ne sunt afișate și ce video-uri ne sunt recomandate. În acest context, etica este importantă pentru ca algoritmii să nu ajungă să amplifice diverse prejudecăți sau discriminări ale celor care i-au construit.
Timnit Gebru este unul dintre cei mai cunoscuți cercetători în domeniul AI și a fost concediată de Google după ce se pare că a fost forțată să-și retragă un articol în care punea la îndoială etica algoritmilor de tratament al limbajului ce stau la baza multor produse Google.
Ca reacție, colegii lui Gebru au trimis o scrisoare deschisă conducerii Google în care contestă versiunea evenimentelor prezentată de companie, dar și deciziile luate de directori. În această scrisoare se cere mai multă transparență, dar și scoaterea de pe lanțul de decizie pentru echipa de AI a unui vicepreședinte.
Gebru a spus că a fost concediată după ce Google i-a refuzat lucrarea de cercetare care contesta părți ale tehnologiei de AI folosite de Google în algoritmi. În schimb, compania a spus că Gebru de fapt a demisionat.
În scrisoare se spune că Google a dat dovadă de lipsă de viziune când a concediat un om atât de important și se cer schimbări radicale pentru ca cercetările în domeniu să continue într-un mod constructiv.
În scrisoare angajații cer explicații și despre concedierea lui Gebru, dar și clarificări despre cum gestionează Google plângerile angajaților.
Google este celebră pentru libertatea pe care le-o dă angajaților să conteste diverse lucruri din companie, dar mulți au spus că în ultimii ani această libertate a devenit tot mai limitată.
Surse: Bloomberg, Le Monde