Sari direct la conținut

UPDATE Probleme la votul prin corespondență al românilor din diaspora: Peste 14.000 de plicuri nu au ajuns. Șeful AEP: Am cerut explicații Poștei Române / USR-PLUS cere clarificări Guvernului

HotNews.ro
Alegeri, Foto: Agerpres
Alegeri, Foto: Agerpres

Peste 14.000 de plicuri cu votul românilor care au ales să voteze prin corespondență la alegerile parlamentare 2020 nu au ajuns la birourile electorale, potrivit președintelui Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu-Buică, el declarând sâmbătă pentru HotNews.ro că a cerut explicații Poștei Române. Alianţa USR-PLUS solicită Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe şi Biroului Electoral Central să ia urgent toate măsurile de informare publică pentru ca românii din diaspora al căror vot prin corespondenţă nu a ajuns la destinație să ştie acest lucru şi să găsească soluţii să se prezinte fizic la urne.

UPDATE 19.55 Poșta Română susține că distribuirea plicurilor electorale s-a realizat de către fiecare operator poștal național din țara în care românii din Diaspora au rezidența. Vezi în articol câte plicuri a recepționat înapoi Poșta și ce probleme au apărut la recepționarea voturilor exprimate de români.

UPDATE 19.38 Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, cere demiterea şefului Poştei Române.

„Votul fiecărui român contează şi trebuie protejat! 14.000 din cele 35.800 de voturi prin corespondenţă nu au ajuns la AEP. De vină este Poşta Română, al cărui director este un alt politruc liberal! Solicit demiterea de urgenţă a şefului Poştei Române care nu a fost în stare să organizeze circuite astfel încât să fie respectate deciziile luate de autorităţile electorale!”, a scris Marcel Ciolacu sâmbătă pe Facebook.

UPDATE 19.21Premierul Ludovic Orban susține, în scandalul privind problemele la votul prin corespondență, că este posibil ca unii români din străinătate care au primit plicul „să fi uitat să voteze” sau să fi renunțat pentru a merge la secția de votare. El a mai spus că în România au ajuns prin Poşta Română, după 3 decembrie, câteva sute de plicuri cu voturi care, conform legii, nu pot fi considerate valide.

UPDATE 19.00”Incompetenţa dăunează grav democraţiei”, a scris copreşedintele USR PLUS Dan Barna, pe Facebook, referindu-se la cele 14.000 de voturi ale cetăţenilor români din diaspora care nu au mai ajuns la birourile electorale.

UPDATE 18.30 PMP a anunțat că a transmis o solicitare oficială către BEC prin care cere clarificări cu privire la plicurile cu voturile prin corespondență care „au dispărut”. „Este un precedent extrem de periculos având în vedere că PMP se bucură de o largă susținere în rândul comunităților din Diaspora și R. Moldova”, spun reprezentanții PMP.

Șeful AEP: Am cerut explicații Poștei

Președintele AEP, Constantin Mitulețu-Buică, a declarat pentru HotNews.ro că este vorba despre aproximativ 14.000 de plicuri cu voturi care nu au ajuns la birourile electorale ale secțiilor de votare.

Șeful AEP a explicat pentru HotNews.ro că 35.880 de români au votat prin corespondență, ajungând la destinație, adică la birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate, plicurile cu votul a 21.600 de oameni. Astfel, 14.280 de plicuri sunt „pierdute” pe traseu la acest moment.

Mitulețu-Buică spune că a solicitat explicații Poștei Române și că speră să primească un răspuns până la ora 19.00, când are loc o nouă ședință a Biroului Electoral Central.

  • „Am solicitat în ședința de astăzi a Biroului Electoral Central ca Poșta Română să ne comunice câte plicuri au plecat, câte plicuri au fost primite de cetățeni și câte s-au întor cu votul. Să ne explice dacă aceste plicuri se află în tranzit.
  • Sunt două variante: fie plicurile nu au fost trimise de către unii cetățeni care și-au înregistrat opțiunea de vot prin corespondență, fie ele au plecat și la acest moment sunt blocate în tranzit în statele gazdă”, a declarat pentru HotNews.ro șeful AEP.

Plicurile cu votul prin corespondență ajung la misiunile diplomatice, iar de acolo la birourile secțiilor de votare din țările gazdă, precum și la cele 3 birouri pentru votul prin corespondență organizate de Ministerul de Externe în România, a explicat Buică, subliniind că se face o confuzie că plicurile ar fi trebuit să ajungă la AEP.

El a precizat că toate plicurile cu votul prin corespondență ar fi trebuit să ajungă până în 3 decembrie la miezul nopții, iar tot ce nu a ajuns până atunci „nu mai poate fi gestionat ca vot, iar cetățeanul trebuie să meargă să voteze la o secție de votare”.

„Cetățenii sunt notificați prin sms dacă plicurile lor au fost înregistrate sau nu, iar în situația în care nu au ajuns sunt îndrumați către secția de votare. Aceste mesaje sunt trimise de către AEP și de aici apare și confuzia că plicurile cu voturi ar fi trebuit să ajungă la AEP”, a adăugat Buică.

USR-PLUS cere clarificări Guvernului

„Primim mii de sesizări din partea românilor din diaspora care reclamă că votul lor prin corespondenţă nu a ajuns la AEP. Ei şi-au înţeles îndatorirea civică de a vota şi au făcut-o în condiţii de siguranţă folosind votul prin corespondenţă. Acum li se spune că au făcut-o degeaba. AEP ne spune că aproape jumătate din voturile prin corespondenţă au fost pierdute. Nu ne interesează un joc de pasare a responsabilităţii între AEP şi Poşta Română, vrem un răspuns clar pe care aceste două instituţii le datorează cetăţenilor români. (…) Cerem Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe şi Biroului Electoral Central să ia urgent toate măsurile de informare publică pentru ca cetăţenii al căror vot nu a ajuns la AEP să ştie şi să găsească soluţii să voteze fizic” – este mesajul postat sâmbătă pe pagina de Facebook a Alianţei USR PLUS.

Şi senatorul USR de diaspora Radu Mihail a transmis sâmbătă o scrisoare către Biroul Electoral al Circumscripţiei 43 pentru a cere explicaţii cu privire la voturile prin corespondenţă ale cetăţenilor din afara ţării care nu au ajuns la destinaţie.

„Vă solicit următoarele clarificări: câte plicuri au ajuns şi au fost înregistrate în România, câte plicuri au ajuns şi au fost înregistrate la locaţiile din străinătate, ce măsuri aveţi în vedere pentru a verifica dacă toate plicurile ajunse la destinaţie au fost înregistrate, ce măsuri aveţi în vedere pentru că cei aproape douăzeci de mii de cetăţeni care au solicitat să voteze prin corespondenţă dar care au fost notificaţi că votul lor nu a ajuns să fie informaţi şi pe alte căi că pot merge să voteze astăzi şi mâine la oricare dintre secţiile de votare din afara graniţelor?”, a solicitat senatorul.

Poșta Română a anunțat în data de 4 noiembrie 2020 că început expedierea documentelor pentru românii care vor vota prin corespondenţă, fiind vorba de aproape 36.000 de plicuri care ar fi trebuit să ajungă în 37 de țări, inclusiv în destinații îndepărtate precum Haiti, Insulele Cayman, Trinidad şi Tobago sau Myanmar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro